Despre idealizarea trecutului

 De multe ori, pășind pe căile vieții și ale internetului, ne lovim de acel controversat „Înainte era mai bine”.

Nu mă refer la acel „înainte, pe vremea comunismului”; și după comunism plâng destui, care fie își regretă anii tinereții pierdute, fie urlă vehement că omul trebuie „să se descurce” și „să știe de frică” pentru a supraviețui. O să discutăm și despre ei, dar cu altă ocazie. Azi o să discutăm despre un alt „înainte”, unul pe jumătate pierdut în legendă.

Acel „înainte” din veacuri trecute, când omul se afla „mai aproape de natură”, când nu exista tehnologie, când viața era „frumoasă și simplă”. Și vorbesc atât de frumos acești nostalgici, încât aproape că i-aș crede… dacă nu și-ar exprima ideile din confortul unei case complet utilate, stând în fața unui calculator sau a unui telefon de ultimă generație.

Mai mult ca sigur că au în minte imagini idilice de tipul acesta (sursă foto: Pixabay): 

sau ca acestea (sursă foto: Dreamstime):

Din păcate, deși aceste imagini sunt cu adevărat splendide, ele nu reprezintă nici viața la țară, nici traiul aproape de natură, și cu atât mai puțin acel „înainte”. E doar estetica numită Cottagecore. 

Sau, poate, nostalgicii mei au idei mai fanteziste; își imaginează castele, domnițe și menestreli. Ceva de genul:


și: 



(1- colaj imagini de pe Pixabay; 2 - colaj imagini de pe Dreamstime).
Nici aceste imagini nu reprezintă o realitate de demult. E doar estetica Royalcore, asociată cu Evul Mediu și cu perioada Renașterii. Recunosc, și eu o iubesc; de asta scriu povești Fantasy.

Dar trebuie să fim conștienți de faptul că, înainte, viața nu era nici frumoasă, nici simplă. Iar traiul aproape de natură nu înseamnă neapărat ceva după care să tânjim.

Lipsa acelei tehnologii la care unii strâmbă azi din nas, cu telefonul în mână, făcea ca orice muncă să fie cumplit de grea. Apa potabilă se găsea doar în apropiere de sursă, în zonele înalte; în rest, era murdară și imposibil de băut. Bolile erau multe, urâte și fără leac. Omul de rând nu avea acces la medicină, la igiena elementară, de multe ori nici la hrana de zi cu zi. 

Nu exista canalizare. Orașele erau murdare, cu străzi care se înfundau la prima ploaie. Drumurile erau, în cel mai bun caz, pietruite.

Castelele acelea splendide, pe care le admirăm și azi, erau reci, întunecoase și murdare; aveau o compartimentare groaznică, cu săli prea mari și prea înalte, ceea ce le făcea imposibil de încălzit. 

Rochiile și bijuteriile doamnelor erau frumoase, într-adevăr; dar numai cele din înalta societate își permiteau să le poarte. Iar aceste frumoase și delicate doamne mureau adesea de septicemie, pe patul de naștere. 


„... Dar, înainte, oamenii erau mai buni, mai curați la suflet, aveau mai multă credință în Dumnezeu...”

Nu. Înainte, oamenii nu aveau acces la educație; erau mai sărăcuți cu duhul, mai ușor de controlat și manipulat de către cei care dețineau puterea, mai creduli față de afacerea numită Biserică. 

Credincioși…? Isabella de Castilia era foarte credincioasă; prin urmare, a înființat Inchiziția, ceea ce a dus la un lung șir de expulzări, convertiri forțate, atrocități și crime, toate în numele credinței. A torturat-o inlusiv pe propria ei fiică, pe Juana, ordonând să fie legată de mâini și lăsată să atârne în gol ore în șir, doar pentru că a îndrăznit să se arate cam sceptică în ce privește doctrina catolică. Juana era doar un copil pe-atunci. Rezultatul? Dintr-o fetiță veselă și foarte inteligentă, a devenit o tânără melancolică, timidă și, mai târziu, o femeie cu grave probleme mentale. A rămas în istorie ca Juana la Loca, Juana cea Nebună. 

Juana a scăpat ieftin, doar cu niște tortură în copilărie; alții care se arătau ușor sceptici față de doctrină erau mutilați, dezmembrați, arși pe rug. Iar oamenii cei „buni, curați și credincioși” aprobau totul fără să clipească din ochi, în numele credinței...


Înainte, moda era mai decentă...”

Decentă, comparativ cu ce? 

Probabil ați văzut și voi cum circulă pe facebook câte o imagine de tipul acesta:


însoțită de un text de genul „iată cât de frumoase, naturale, decente și feminine erau femeile din anii 40-50, nu ca țoapele siliconate de acum, cu blugii rupți și semi-dezbrăcate...”

Nu. Deși aceste doamne, într-adevăr, au fost și rămân un etalon al frumuseții și eleganței, ținutele lor nu au fost reprezentative pentru respectiva epocă, la fel cum blugii rupți, silicoanele și look-ul semidezbrăcat nu sunt reprezentative pentru prezent. 

Înainte de toate, aceste doamne au fost actrițe. Purtau ținute croite special pentru ele, afișau o imagine construită special pentru ele. Iar scopul era nu să arate naturalețe și... decență, ci să scandalizeze societatea din temelii. Asta înseamnă glamour: o imagine construită și întreținută în lumina reflectoarelor. Feminin? Clar. Frumos? Bineînțeles. Natural? Absolut deloc.

Decent?... În nici un caz. Vorbim de Hollywood!

Fiecare dintre doamnele de mai sus a dus o viață scandaloasă. Ținutele lor erau considerate scandaloase în epocă. Azi le vedem ca decente și le oferim ca exemplu? Ei bine, la vremea respectivă se considera că o tânără decentă nu poate apărea în public așa cum apăreau ele.

Moda în sine a fost mereu scandaloasă; fiecare nouă tendință a fost văzută în epocă drept un afront adus decenței. Boneta franțuzească la curtea engleză, în anii 1530? Scandalos, indecent, vulgar. Rochiile înfoiate, perucile înalte și machiajul strident din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea? Scandalos, indecent, vulgar. Rochiile lejere de tip Empire și părul tăiat a la victime, specifice perioadei de după Revoluția Franceză? Scandalos, indecent, vulgar. Rochiile cu corset și crinolină? Scandalos, indecent, vulgar. Rochiile mulate, fără crinolină, din epoca victoriană târzie? Scandalos, indecent, vulgar. Rochiile până la gleznă? Scandalos, indecent, vulgar. Renunțarea la corset? Scandalos, indecent, vulgar. Femei în pantaloni, în anii 40? Scandalos, indecent, vulgar. 

Sissi e considerată una din cele mai frumoase, delicate și feminine femei ale tuturor timpurilor. Acum, da. La vremea ei, deloc. Delicata Sissi fuma ca un furnal și purta corsete exagerat de strânse, așa cum purtau doar curtezanele și actrițele; când s-a renunțat la crinolină, purta rochii extrem de mulate, cusute direct pe ea. Ceea ce, evident, era considerat pe-atunci scandalos, indecent, vulgar.

Și să nu ne întindem la discuții detaliate despre alte culturi, unde părul la vedere e considerat și azi scandalos, indecent, vulgar.

Și așa mai departe. Observăm șablonul...?


Înainte, oamenii nu purtau tatuaje și piercing-uri...”

Ba da, oamenii purtau tatuaje și decorațiuni înfipte în piele. Pe toate continentele, la toate civilizațiile, de când lumea și pământul. O spun antropologii, nu eu. 


Înainte, oamenii nu-și dezgoleau așa trupul...”

În Europa, poate că nu. În restul lumii, oh, ba da. Dintotdeauna. Inclusiv în ziua de azi există triburi în Africa, Asia și America de Sud unde oamenii, bărbați și femei, umblă parțial sau complet dezbrăcați unii față de alții și - iată ceva cu adevărat șocant - noțiunea de viol e necunoscută. 

Paradoxal, culturile în care trupul omului (al femeii, de fapt, că aici e problema. Întotdeauna când se discută despre „pudoare” și „oameni care își dezgolesc trupul”, e cu trimitere la femei care „nu mai știu de rușine și nu se îmbracă decent”) e complet acoperit, de nu-i vezi nici ochii, au parte de cele mai multe și cele mai brutale violuri din lume. Temă de gândire.

E doar trup, doar carne. Nu militez pentru free the nipple sau ceva; eu una prefer să rămân acoperită, nu-i invidiez pe domnii care ies vara din casă la bustul gol. Dar consider că e alegerea fiecăruia cum se îmbracă sau cum se dezbracă. Și ar fi cazul să trecem de faza aia puerilă în care ne isterizăm când vedem niște piele dezgolită. Putem oricând să întoarcem capul, dacă nu ne place.


„... Înainte, nu se întâmplau atâtea crime, atâtea violuri, atâtea nenorociri...”

Ba da, se întâmplau. Poate chiar mai multe. Dar nu se vorbea despre asta, că era „rușine”. Și nici presa nu ajungea peste tot, ca să dea raportul, iar omul de rând cel fără acces la educație și informație nu avea de unde să știe ce se întâmpla pe-aiurea, dacă nu vedea așa ceva în curtea lui. 


Înainte nu era pornografie așa, pe internet, la îndemâna tuturor”

Înainte nu exista internet, ca să pornim de-aici. Dar existau pamflete, exista presă scrisă, existau caricaturi. Existau picturi, miniaturi, afișe desenate manual sau tipărite, cărți cu imagini.

Nu exista pornografie?... Așa-i, statuile antice erau foarte îmbrăcate, în special cele ale zeităților iubirii, sexualității, fertilității; nici templele lor nu erau decorate cu sâni, vulve, falusuri, perechi contorsionate în cele mai imposibile poziții, nici nu colcăiau de prostituate, și nu cumva să ne imaginăm că acolo aveau loc orgii. Și nici nu vedeai scene lascive explicite, zugrăvite pe mozaicurile din băile publice, pe vase de lut, pe basoreliefuri. Cât despre Kama Sutra, aia e despre floricele și fluturași.

 ... Hai să lăsăm falsa pudoare deoparte, vreți? Pornografia a existat de când există om pe pământ. Dar, înainte, oamenii nu o numeau „pornografie” și nu o considerau ceva rușinos; o vedeau ca pe ceva firesc, natural, parte a vieții. Apoi, a venit Biserica și i-a învățat că „e rușine”. Pentru că nu cumva să ne imaginăm că în Biblie ar exista un poem erotic foarte explicit, numit Cântarea Cântărilor... 


Înainte, copiii nu erau expuși la pornografie, ca acum.”

Nu; înainte, copiii munceau pe rupte la câmp și în fabrici, curățau hornuri, adunau bălegarul de pe străzi, vindeau ziare. Asta dacă erau norocoși. Dacă nu, erau exploatați sexual, pentru că, vă vine să credeți sau nu, cretini și perverși au existat dintotdeauna. Chiar și înainte.

Cât despre ce vedeau sau nu vedeau copiii, citiți mai sus, partea cu statuile, mozaicurile, basoreliefurile, parte din viață etc.

Scuza asta cu „văd copiii”, după cum am zis de atâtea și atâtea ori, mi se pare cea mai penibilă dintre toate. Copiii au părinți, iar părinții au datoria să-și educe și să-și protejeze copiii. Poate că părinții ar trebui să controleze mai cu atenție ce programe sunt lăsate la îndemâna copiilor...? 


Oamenii de demult au fost tot oameni, la fel ca acum; nici mai buni, nici mai răi. Poate că aveau unele mentalități diferite, în funcție de vremurile în care au trăit. Iar vremurile au fost, pe rând, mai bune sau mai rele. 

Nu există un înainte ideal, oricât de mult ne place estetica unei perioade din trecut. Asta este, de fapt; în realitate, nu ne îndrăgostim de o epocă, ci de moda unei epoci. Moda vestimentară, moda literară, artistică, muzicală. Însă trebuie să ne amintim că nu putem defini o întreagă generație, o întreagă societate în funcție de rochia unei actrițe în vogă, de o carte care a făcut furori sau de o piesă din top 10.

Iubim o modă, nu o societate. Iar moda a fost lansată mereu de cele mai scandaloase, controversate și indecente personaje ale vremii.









Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prințese adevărate. Capitolul 8: Mitul „prințesei Qajar”

Proze la cuptor

Referinţe critice