sâmbătă, 31 decembrie 2016

Concluzii

Câteva cugetări, în așteptarea petrecerii de Revelion.
În mod normal, la sfârșit de an ar trebui făcut un bilanț. Bilanțul meu ar arăta cam așa:
- am reușit să împart un roman cu acțiune relativ simplă în trei părți oarecum complicate, care mi-au dat foarte multă bătaie de cap până le-am prins firul. Asta e, omul simte nevoia să își complice inutil existența. Partea bună e că acum personajele au consistență, acțiunea e complexă și... e aproape gata.
- am terminat nuvela Imperiul de sticlă.
- am reușit să fac rost de seria Cavalerii Pardaillan.
- am văzut o revenire spectaculoasă pe scenă a celor de la Magica. Aștept album nou.
- am văzut Lupu' cel Rău pentru prima dată în concert. A fost demențial!
- am avut deosebita plăcere să îi văd din nou în concert pe tunisienii de la Myrath, de data asta alături de trupa bucureșteană StoneLight. 
- am plâns cu sughițuri (iar...) la Norma, Boema, Traviata, Turandot. Am râs la Nunta lui Figaro, Contesa Maritza, Silvia. 
- am cunoscut oameni faini, am revăzut prieteni vechi, am râs și am plâns alături de oameni dragi.
- m-am mutat.
- mi-am luat o pisică. Un motan, de fapt. E mare, negru și destul de afectuos. Încă învățăm să ne acomodăm unul cu altul, dar suntem pe drumul cel bun.
- am aflat că sunt alergică la ambrozie, praf și ceva polenuri. Am rămas alergică la prostie, ipocrizie, superficialitate, roz strălucitor și muzică proastă. Cu blănița de animal încă nu am probleme, ceea ce e bine.
- am aflat, încă o dată, care îmi sunt adevărații prieteni. 
Nu cei care mă asigură de o sută de ori că suntem prieteni și apoi dispar ca măgarii în ceață, după ce nu le mai sunt de folos. 
Nu cei care fac ceva pentru mine, deși eu nu le-am cerut niciodată nimic, și apoi îmi scot ochii cu asta. Urăsc acest lucru și îl taxez de fiecare dată, la oricine, chiar și la membrii familiei mele. Dacă vrei să faci ceva pentru mine, îți mulțumesc. Voi face tot posibilul să mă revanșez atunci când voi avea posibilitatea. Dacă îmi amintești de acel ceva ca să îmi aduci reproșuri, te voi disprețui.
Nu cei care îmi pretind încredere necondiționată, dar ei nu sunt dispuși să îmi acorde aceeași încredere necondiționată, ba chiar îmi spun în față că vor fi atenți la comportamentul meu, la cei cu care discut, la tot ceea ce fac și că vor verifica în încă zece surse tot ceea ce spun. Încrederea chiar se câștigă cu greu și cu multă muncă, rare sunt cazurile când un om inspiră pur și simplu încredere și poți să iei de bun orice spune sau face. Vrei să am încredere totală în tine, va trebui să îmi acorzi aceeași încredere totală și să mă tratezi ca pe un egal. Nu, comportamentul de plod râzgâiat care n-a primit bomboane în secunda doi și faze ca „dacă te joci cu ăla eu nu mă mai joc cu tine” nu ajută.
Nu cei care mă tratează cu eject pentru activitatea (sau lipsa ei) de pe facebook. Hai să ne revenim, facebook nu înseamnă viața reală! Iar celor care chiar confundă facebook cu viața reală: îmi pare rău de voi. 
Nu cei care îmi bagă acele texte cu „prietenii adevărați nu trebuie să vorbească zilnic” atunci când îi atenționez că s-au distanțat, că răspund rece și monosilabic sau chiar răutăcios, iar mai târziu admit că, într-adevăr, s-au distanțat, în speranța că dracu știe ce se înțelege din asta. Apoi dau și block, pentru că se tem de o confruntare și, deci, nu vor să audă o replică la delirul lor. Într-adevăr, prietenii adevărați nu vorbesc zilnic, dar atunci când o fac, au discuții consistente, de la suflet la suflet, nu se ceartă pe teme cretine și apoi o dau în reproșuri și caracterizări care nu au legătură cu nimic. Și când au o nemulțumire sau o nelămurire legată de comportamentul prietenului, COMUNICĂ :)
Nu. 
Prietenii mei sunt oamenii aceia care ȘTIU că sunt alături de ei întotdeauna, la bine și la rău, fără să fie nevoie să îi asigur la nesfârșit în legătură cu asta, fără să aibă nevoie de confirmarea prieteniei mele printr-un like pe facebook. Ei ȘTIU că nu e nevoie decât să dea un semn, și voi fi acolo pentru ei. La rândul lor, și ei sunt alături de mine, și nici ei nu trebuie să îmi demonstreze asta prin activitatea lor de pe facebook. În final, naiba să-l ia de facebook. Prietenia se întâmplă acolo, afară, în viața reală, nu pe facebook.
Prietenii mei emană căldură și lumină. La fiecare întâlnire, reală sau virtuală, se vor purta ca și cum ultima noastră întâlnire ar fi fost ieri, chiar dacă nu ne-am mai văzut sau nu ne-am mai vorbit de ani.
Când lipsesc o vreme sau dau impresia că mă distanțez, primul lucru pe care prietenii mei îl vor întreba este „Ești bine? E totul în regulă?”, nu vor aduce un reproș cum că nu le-aș fi prietenă adevărată pentru că nu am distribuit nu știu ce pe același facebook sau pentru că nu am răspuns la un mesaj. Iar eu fac exact la fel atunci când un prieten drag lipsește din peisaj pentru mai multă vreme.
Prietenii mei se bucură alături de mine, plâng alături de mine, înjură alături de mine, iar eu fac la fel pentru ei. Pentru că avem empatie unii față de alții și așa e normal, chiar dacă nu ne plac aceleași lucruri, chiar dacă nu împărtășim aceleași păreri în legătură cu diverse, chiar dacă ceea ce îi afectează direct pe unii nu îi afectează în nici un fel pe alții.
Prietenii mei știu că între oameni există diferențe și că tocmai aceste diferențe ne fac unici și speciali.
Prietenii mei știu să savureze o discuție sănătoasă în contradictoriu, ascultă argumentele mele, le expun pe ale lor în timp ce eu îi ascult pe ei, acceptăm cu toții că nu există un adevăr absolut, ci fețe diferite ale aceleiași probleme, după care we all agree to disagree, tragem un râs pe cinste și tragem și o bere, așa cum e normal între prieteni.
În final, niște sfaturi banale, dar perfect adevărate și testate pe pielea mea: Fii atent la felul în care prietenul tău vorbește despre alții; așa le vorbește și altora despre tine. Fii atent la felul în care prietenul tău îi tratează pe cei care nu-i mai sunt prieteni, exact așa te va trata și pe tine. Fii atent la felul în care prietenul tău reacționează la bucuriile și tristețile tale, astfel vei afla ce valoare ai în ochii lui. Nu plânge după prietenii pe care i-ai pierdut; prietenii nu se lasă pierduți, pur și simplu. Poți să pierzi doar chestii, în nici un caz prieteni.

Dar, destul cu astea. Hai să ne pregătim pentru petrecerea de Revelion și pentru intrarea într-un an bun. Vă doresc tuturor fericire și împliniri. Fiți nebuni, râdeți mult, deschideți bine ochii, gustați viața din plin. La mulți ani!









marți, 27 decembrie 2016

Anunț



Se pare că am fost exclusă de pe paginile Dublu Tăiș, fără să fi fost anunțată în prealabil, deși am avut și eu o contribuție la acest proiect (copertele, așa bune sau proaste cum sunt, și nuvela Chipul întunecat al visului).

În consecință, voi considera și eu că proiectul Dublu Tăiș nu mă mai reprezintă în nici un fel.

Nuvela Chipul întunecat al visului, bineînțeles cu unele corecturi și adăugiri, va fi publicată în altă parte.

luni, 12 decembrie 2016

Nealegeri

Am fost întrebată de unde atâta uluială, revoltă, dezgust împotriva rezultatelor; doar era previzibil. Doar nu mă așteptam la alt rezultat, nu?
Ei bine, tocmai asta e problema: BA DA, mă așteptam la alt rezultat. Eram CONVINSĂ că va fi un alt rezultat. Se întâmplă că, după evenimentele de anul trecut, am foarte mari pretenții de la oamenii din jurul meu. Anul trecut, mii de oameni revoltați au ieșit pe străzi și, în numele unor tineri care au murit complet aiurea, din cauza neglijenței autorităților și a eternului „hai că merge și așa”, au răsturnat un guvern corupt. Asta m-a făcut să sper că lucrurile pot sta altfel. M-a făcut să sper că avem, într-adevăr, acea vână de care e nevoie pentru a le aminti aleșilor că ei sunt în slujba noastră, și că noi avem dreptul să îi sancționăm atunci când nu lucrează pentru noi; că suntem în stare să ne strigăm nemulțumirile acolo, afară, nu pe facebook. Că vrem să fim reprezentați de oameni onești, capabili, puși pe făcut treabă... Și da, după aceste evenimente, după aceste revelații, sunt crunt dezamăgită să văd că aceia pe care i-am dat jos anul trecut au fost acum aduși înapoi prin vot, cu o majoritate zdrobitoare! Dar hai să nu vorbim despre rezultate. La urma urmei, teoretic vorbind, asta a fost dorința alegătorilor, iar democrația ne permite să avem păreri diferite și să le exprimăm cu glas tare. Este dreptul nostru, al tuturor. Sunt sigură că fiecare om care a intrat într-o cabină de vot pe data de 11 decembrie a avut motivele lui să pună ștampila pe o anume siglă și nu pe alta.
Hai să nu vorbim despre rezultate. Hai să vorbim despre atitudine.
Nu mă revoltă atât rezultatele, cât procentul celor ieșiți la vot: mai puțin de 40%. Nu mă interesează ce vârste au avut alegătorii, ce posturi de televiziune urmăreau, ce muzică ascultau. Mă interesează faptul că au fost sub 40%. Ceilalți de peste 60% unde au fost?
Nu mă dezgustă atât partidul câștigător, cât pasivitatea și resemnarea celor care nu au mișcat un deget ca să împiedice dezastrul, în ideea că „oricum nu contează, nu se va schimba nimic”.
Pasivitatea, într-adevăr, nu a schimbat niciodată nimic.
Nici o revoluție nu a început cu o ridicare din umeri.
De asta nu se schimbă nimic, pentru că ridicăm din umeri și permitem ca lucrurile să rămână exact așa cum sunt!
Nu sunt uluită că harta e roșie; sunt uluită de nepăsarea, ironia, sarcasmul afișate de elite, de cei educați, de cei care ar trebui să se arate cei mai revoltați, cei mai scârbiți, cei mai uluiți.
Pentru că, în final, aici e problema: educația.
Cred cu tărie în faptul că oamenii pot fi educați, dacă li se oferă modelele potrivite și un mediu fertil. De aceea, mă aștept ca elitele, intelectualii, oamenii educați, oamenii cu un dram de cultură și bun-simț să iasă la înaintare într-un mod ceva mai evident și mai agresiv. Ei sunt primii a căror inteligență este insultată de astfel de situații; din tabăra lor aștept să văd revoltă și dorință de schimbare.
Dar, nu. Ei sunt primii resemnați. Ei sunt primii care adoptă o atitudine pasivă. Ei sunt primii care îi tratează cu o ironie (cred ei) fină pe cei care se arată nemulțumiți de faptul că ăia care ne iau la mișto de atâta vreme, care ne cer să îi lăsăm în pace cu Constituția, care ne amintesc că legile au fost votate de Parlament și tot Parlamentul le poate schimba, care ne râd în față când sunt dovediți ca infractori și li se face dosar penal, care se agață de imunitate, ăia, zic, au fost iar cocoțați acolo în vârf, ca să ne scuipe în cap de la înălțime.
Și, în final, chiar dacă nu vrem să recunoaștem: noi toți suntem de vină.
Noi suntem de vină că nu știm, NU VREM să știm ce înseamnă cu adevărat democrația, ce înseamnă să fim niște buni cetățeni, ce înseamnă să ne educăm în spirit civic și să ne asumăm propriul viitor. Ne convine condiţia de servilism, de spinare plecată, de mici şi proşti care trebuie duşi de mânuţă. Aşteptăm să vină guvernul şi cu preşedintele să ne facă, să ne dea, să ne măture în curte şi să ne cureţe şanţul din faţă.
Noi suntem de vină că la conducere ajung tot felul de ciudați, și nu numai că ajung, dar rămân acolo, deși îi vedem clar că își bat joc de noi, că sunt analfabeți, că sunt inculți, că uneori sunt infractori dovediți.
Noi suntem de vină că permitem. Permitem să fim manipulați, duși de nas, tratați ca niște sclavi pe plantație, deși ei sunt în slujba noastră, nu noi în slujba lor, noi le plătim salariile, pensiile, pensiile speciale, excursiile în străinătate etc, nu ne fac ei nouă favoruri.
Noi suntem de vină că stăm în case și ne rățoim cu Caps Lock pe facebook, în loc să mergem acolo, afară, și să spunem tare ce nu ne convine.
Uitați-vă la cei adunați la Standing Rock; au ieșit pe o vreme cumplită, au suportat frig, gloanțe de cauciuc, tunuri de apă, bătăi, umilințe, dar nu s-au mișcat de acolo până nu au primit ce au vrut. Așa se face treaba. Ei au reușit. Noi, pe când?








sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Nu, nu ai voie

Nu ai voie să justifici violul şi agresiunea sexuală, spunând că "mi-am căutat-o".
Nu ai voie să îmi spui că mi-am căutat-o pentru că am purtat o rochie scurtă sau o bluză mulată.
Nu ai voie să îmi spui că mi-am căutat-o pentru că ţi-am răspuns la salut şi ţi-am zâmbit.
Nu ai voie să îmi spui că mi-am căutat-o pentru că "te-am încurajat" prin tonul prietenos al conversaţiei.
Nu ai voie să îmi spui că mi-am căutat-o pentru că mă aflam într-un anume loc, într-un anume moment.
Nu ai voie să îmi spui că mi-am căutat-o pentru că, în general, prefer compania bărbaţilor.
Nu ai voie să îmi spui că mi-am căutat-o pentru că am acceptat să beau un pahar de vin cu tine şi ţi-am permis (sau te-am rugat) să mă conduci acasă.
Nu ai voie să îmi spui că mi-am căutat-o pentru că "te-am provocat" prin prezenţa mea. Şi prostia ta mă provoacă să îţi sparg faţa, şi totuşi nu o fac.
Iar pentru magnificii care acţionează în grup, şi apoi dau vina pe EA:
- faptul că "nu e fată cuminte" nu e treaba ta. Ţie ţi-a zis NU, deci TU nu ai voie la ea. Nici tu, nici amicii tăi. Animalelor.
- faptul că "oricum e prostituată" nu e treaba ta. Înainte de toate, e fiinţă umană, la fel ca tine. Iar ţie ţi-a zis NU, deci TU nu ai voie la ea. Nici tu, nici amicii tăi. Chiar dacă aveţi o tonă de bani. Bestiilor.
- faptul că "a avut o fantezie şi a vrut cu trei" nu e treaba ta. Ţie şi-a zis NU. Tu nu eşti unul dintre cei trei. Şi categoric fantezia ei nu includea un câmp îngheţat, în plin sfârşit de noiembrie.
Cât despre cei care le găsesc scuze acestor inşi defecţi şi acuză victimele: sunteţi la fel de vinovaţi ca cei care au comis-o. Se numeşte complicitate.

De asemenea:
Nu ai voie să justifici hărţuirea, spunând că "eu am vrut-o".
Nu ai voie să îmi spui că eu am vrut-o pentru că mi-a fost milă de tine şi nu te-am trimis la dracu.
Nu ai voie să îmi spui că eu am vrut-o pentru că ţi-am răspuns ocazional la câte un mesaj.
Nu ai voie să îmi spui că eu am vrut-o pentru că ţi-am permis să iei loc lângă mine în bar.
Nu ai voie să îmi spui că eu am vrut-o pentru că ţi-am permis să te alături găştii mele la un concert sau la un film.
Nu ai voie să îmi spui că eu am vrut-o pentru că nu am folosit un ton destul de dur când ţi-am zis să ieşi afară din taxi-ul meu.
Nu ai voie să îmi spui că eu am vrut-o pentru că felul meu de-a fi lasă loc la interpretări.
Nu ai voie să îmi spui că eu am vrut-o pentru că nu mi-am lăsat amicii să îţi tragă o mamă de bătaie.
Javră.

Tot aşa:
Nu ai voie să mă loveşti, spunând că "am meritat-o".
Nu ai voie să îmi spui că am meritat-o pentru că nu m-am ridicat la nivelul standardelor tale.
Nu ai voie să îmi spui că am meritat-o pentru că nu ţi-am făcut mâncarea preferată, pentru că n-am avut chef să spăl vasele în secunda 2, pentru că am decis să las pe mâine curăţenia. În fond şi la urma urmei, ai şi tu două mâini. Îţi place să mănânci, trebuie să ştii să găteşti, indiferent de sex. Îţi place curăţenia, trebuie să ştii să speli/freci/cureţi/aspiri, indiferent de sex. Îţi place să te îmbraci frumos, trebuie să ştii să îţi aranjezi hainele, indiferent de sex. Vrei ceva ACUM, ai şi tu două mâini: fă-ţi. Nu, nu ai voie să mă loveşti nici când îţi spun toate astea.
Nu ai voie să mă loveşti pentru că ţi-am vorbit cu un ton care ţie nu-ţi place.
Nu ai voie să mă loveşti pentru că tac-tu ţi-a spus că "femeia trebuie bătută, ştie ea de ce".
Ai voie să mă loveşti doar dacă te lovesc eu prima. Doar atunci.

Şi:
Nu ai voie să îmi spui că nu pot, pentru că sunt fată.
Nu ai voie să îmi spui că nu pot să port albastru, pentru că sunt fată. E culoarea mea preferată.
Nu ai voie să îmi spui că nu pot să ridic un bolovan de 50 kg, pentru că sunt fată. Poţi să-mi spui că nu pot să-l ridic pentru că am EU 50 de kg şi, deci, nu am forţă suficientă. Nici tu nu poţi să-l ridici dacă ai înălţimea şi greutatea mea.
Nu ai voie să îmi spui că nu pot să fac o tură de creastă în Piatra Craiului, pentru că sunt fată. Poţi să îmi spui că nu pot să o fac (acum) pentru că nu am antrenament. Nici tu nu ai putea, în cazul ăsta.
Nu ai voie să îmi spui că nu pot să practic o meserie, pentru că sunt fată. Poţi cel mult să îmi spui că nu pot, pentru că nu am pregătirea necesară. Nici tu nu poţi fi chirurg, dacă nu ai studiat medicina.
Nu ai voie să îmi spui că TREBUIE să am o anumită atitudine, pentru că sunt fată. Atitudinea mea depinde de tine. În general, se spune că sunt de treabă. Dacă mă port ca o scârbă cu tine, probabil că problema e la tine.
Nu ai voie să îmi spui că eroii mei TREBUIE să fie domniţe feminine şi delicate, pentru că sunt fată. Ştii ce? Mi-e scârbă de acele personaje plângăcioase, mereu victime, mereu răpite, mereu ciuca bătăii pentru toată lumea. Scuză-mă că prefer eroine interesante, puternice, influente; chiar şi luptătoare, chiar şi nerealiste, chiar dacă mor la final. Nici ţie, domnule, oricine ai fi, nu îţi plac acele personaje masculine care zac într-un colţ şi se uită la tavan. La fel ca tine, prefer acţiunea. În plus, se spune că reginele cele rele sunt prinţesele care nu au fost niciodată salvate; şi ştim cu toţii că, în realitate, nu vine nimeni, niciodată, să te salveze. Te mişti într-o direcţie sau crăpi, cam aşa stă treaba în lumea reală.
Nu ai voie să-mi spui că nu pot să spun verde în faţă ce am de spus, pentru că sunt fată. Ba da, în morţii mamii ei de treabă, o să spun exact ce vreau şi exact aşa cum vreau. TOCMAI pentru că sunt fată, şi tocmai pentru că dumneata şi confraţii domniei tale obişnuiţi să spuneţi mereu că femeile nu se exprimă clar, că la ele nu înseamnă da, că "sunt bine" înseamnă probleme şi alte rahaturi de genul ăsta. Eşti sensibil? Te simţi ofensat? caută-ţi un "safe space", că tot e la modă.

Şi nu, nu ai voie să îmi trânteşti în scârbă un "eşti feministă" pentru că îţi spun toate astea. Feminism înseamnă egalitate în drepturi pentru toată lumea. Dacă eşti un om educat, trebuie să ştii asta, la fel cum trebuie să ştii că o feministă luptă pentru drepturile tuturor, bărbaţi şi femei; deci şi pentru drepturile tale.
Nu ai voie să mă numeşti nici feminazistă; nu te urăsc, nu mă consider superioară ţie, la fel cum nici tu nu ai voie să te consideri superior mie. Suntem tot oameni, avem tot două mâini şi două picioare şi suntem la fel de capabili să facem chestii. Că tu ai înclinaţii spre matematică şi eu spre artă, asta e altceva. Einstein spunea că toţi suntem genii, dar nu putem judeca un peşte în funcţie de abilităţile sale de a se urca într-un copac. Că unii posedă nişte abilităţi speciale, sau posedă un caracter net superior, asta e altceva şi nu ţine de sex.

Am hotărât să scriu asta azi, nu ieri, pentru că nu ar trebui să existe o zi specială în care să se atragă atenţia asupra violenţei împotriva femeilor. Ar trebui ca educaţia să fie realizată în aşa măsură încât violenţa să iasă, pur şi simplu, din discuţie, şi să fie văzută exact ca ceea ce este: o anomalie hidoasă care trebuie condamnată. Pentru asta, însă, este nevoie ca autorităţile, intelectualii, "vârfurile" să ia atitudine. Este nevoie ca noi, noi toţi, să fim conştienţi de faptul că suntem OAMENI. Diferiţi, da, dar oameni, egali în drepturi şi egali în faţa legii. Despre ASTA este vorba.




vineri, 16 septembrie 2016

Promovarea trupelor rock românești



Avem câteva trupe în România care cântă bine. Atât de bine, încât au atras atenţia caselor de discuri din străinătate.

De ce? De ce case de discuri din străinătate? De ce nu există în România case de discuri serioase, interesate să lanseze şi să promoveze trupele rock românești?

Se spune din start că publicul român nu e interesat. De unde ştim? I s-a dat publicului român şansa să asculte înregistrări de calitate ale trupelor româneşti? Auzim la radio/TV trupe rock românești? Nu, publicului român i s-a băgat în cap că ce e românesc e de căcat şi că doar ce e dincolo e bun, şi ascultătorul român de rock ajunge să ciulească urechile la trupe româneşti abia după ce sunt promovate dincolo, şi să cumpere un disc la preţ triplu faţă de cât ar costa dacă ar fi distribuit de o casă de discuri din România. Pentru că trebuie plătit şi transportul.

Nu ar fi mai normal ca trupele româneşti să fie ascultate şi promovate întâi în România? Nu ar fi mai normal să ne lăudăm noi străinilor cu ce trupe avem, în loc să aflăm noi de la ei că avem trupe bune? Personal, mi se pare foarte ciudat ca trupele româneşti cunoscute pe plan european să fie înjurate de români pe diverse forumuri internaţionale şi susţinute în mod agresiv de străini.

Nu e ceva greşit aici? Nu ar trebui ca în primul rând românii să susţină trupele româneşti?... Suntem atât de nesiguri şi lipsiţi de coloană vertebrală, încât avem neapărată nevoie de confirmarea altora că ceva autohton este bun şi deci are voie să ne placă şi nouă?...

Nu există puncte de sprijin pentru cei care vor să facă ceva, indiferent de domeniul de activitate, fie că e muzică, literatură, sport, proiecte științifice sau orice altceva, şi apoi ne mirăm că mulţi îşi iau lumea în cap. Iar după ce reuşesc să facă ceva sprijiniţi de alţii, atunci urlăm în gura mare că ăia sunt români de-ai noştri. Nu, greşit. Nu sunt „de-ai noştri”. Nu avem dreptul să îi revendicăm, dacă nu am fost în stare să-i ajutăm să ne reprezinte. Nu avem dreptul să ne mândrim cu ei, dacă atunci când am fi avut ocazia să îi felicităm pentru ceea ce fac ne-am apucat să-i înjurăm şi să le spunem să se lase de meserie.

Ce-am făcut noi pentru ei? I-am înjurat pe forumuri, i-am tăvălit prin recenzii şi prin cronici de disc. Şi nu pentru că ar fi fost răi, ci pentru că îndrăzneau să se ridice deasupra mediocrităţii, iar în România reacţia generală la încercarea de ridicare deasupra mediocrităţii este "Hai lasă că oricum n-ai nici o şansă, nu te mai chinui şi du-te ia-ţi o slujbă adevărată". Ăştia suntem, să nu ne ascundem după deget. Şi când se anunţă un concert sau festival cu trupe româneşti, replica următoare este "Şi cui îi pasă?"...

Păi normal, de ce să ne pese? Mai bine mergem să vedem o trupă de pe-aiurea care e pe val, sau care a fost cândva mare şi care acum, la sfârşit de carieră, vine şi pe la noi. De ce este înţeles prin definiţie că trupele alea sunt mai bune ca cele româneşti? De ce nu pot fi puse pe picior de egalitate? Sunt tot trupe, formate tot din muzicieni, care sunt tot oameni. Să nu se creadă că trupele străine sunt formate din extratereştri. Nu, doar au avut parte de sprijin şi promovare, şi astfel au ajuns să aibă concerte şi turnee. Dar noi, deşi din moşi-strămoşi ne lăudăm că ne iubim "ţara şi neamul", tot din moşi-strămoşi ştim că ce e străin e mai bun. Popor de ipocriţi şi de lingăi!...


Aflăm acum că vom avea un post de televiziune rock.

Un lucru bun, nimic de zis. Aștept, însă, să văd și trupe românești aici, promovate în egală măsură ca cele străine.

Eu atât am avut de spus. Rock on!




sâmbătă, 21 mai 2016

Cărți și personaje (I)

Oh, internetul. Acel loc vast, întunecat și întortocheat precum o junglă tropicală, în care riști să te pierzi. În care riști să dai peste tot felul de creaturi luxuriante, gata să te gratuleze cu un like dacă sunt de-acord cu tine sau cu o înjurătură dacă ai altă părere...
Mă fascinează și mă amuză înfocarea cu care sunt dezbătute diverse subiecte din cărți și din filme pe paginile dedicate acestora; cu câtă pasiune se ceartă fanii pentru a apăra onoarea unui anumit personaj și cu câtă ușurință îl trimit pe altul la dracu'. De ce nu, la urma urmei? Am citit cartea, am cunoscut „omul”, am intrat în mintea lui, am trăit o aventură împreună, ne-am bucurat și am suferit împreună. Suntem prieteni; acum e personal :) 
Pe vremea când eram elevă de liceu, profesoara mea de limba și literatura română, doamna Dumitrașcu Mihaela-Alexandra, căreia îi mulțumesc pentru toate pe această cale, insista că un intelectual nu trebuie să se implice emoțional în poveste. Nu am înțeles atunci la ce se referea. „Cum adică?” am întrebat-o. „Trebuie să citesc o poveste, o nuvelă, un roman așa cum aș citi cartea de telefon ?” Mi-a răspuns „Da, exact așa!” Am fost foarte contrariată. Nu ai cum, am gândit. Nu poți să nu te implici, să nu trăiești povestea.
Abia acum, după mai mult de zece ani, am început să înțeleg ce voia să spună. Nu era vorba să citești cartea cu o atitudine generală de „nemuritor și rece”. Ba dimpotrivă; trăiește-o, înțelege-o, iubește-o. Bineînțeles că vei iubi sau urî unele personaje, în mod sigur le vei judeca și le vei pune la zid ca și cum s-ar afla, reale, în fața ta. Însă ea vorbea despre depășirea acestui moment; despre detașarea de după lectură. Analiza unui personaj, a unei acțiuni se poate face doar de la nivelul cititorului detașat și lucid.

În această perioadă, seria Cântec de gheață și foc a lui Gerge R. R. Martin a stârnit o adevărată nebunie, mai ales acum, că serialul, aflat în plin sezon 6, a luat-o înaintea cărților, iar cititorii sunt la fel de curioși ca fanii serialului în ce privește continuarea acțiunii. Discuțiile de pe forumuri sunt aprinse, de la certurile pentru postat spoiler-e până la cele mai fanteziste teorii și diverse „armate” de fani care apără sau execută câte un personaj. Astfel, nu am putut să nu observ cum sunt realizate caracterizările, și nu am putut să nu zâmbesc și să mârâi câte un „nu așaaa, măi oameni buni” aproape de fiecare dată când am nimerit într-o discuție.

Sincer, nu m-am gândit niciodată că un text (zic eu) simplu poate duce la atâtea interpretări, la atâtea teorii, la extragerea atâtor înțelesuri care nu sunt acolo...

Deci, cum caracterizăm un personaj, după ce ne detașăm de acel inevitabil „îl iubesc/îl urăsc/vreau să crape”?... Și nu vorbesc despre caracterizările făcute „ca la școală”, din alea cu limbaj de lemn și alte abureli. Nici despre „nu ai voie să spui în vecii vecilor așa ceva”, pentru că o facem cu toții la un moment dat în discuții lejere. Problema apare atunci când luăm treaba destul de în serios încât să ajungem la certuri și înjurături cu străini pe net :)
În primul rând, nu facem acea greșeală generală de a-l scoate din context și de a-l aduce în vremea noastră, dacă acțiunea are loc într-un Ev Mediu fictiv; nu judecăm situația folosind standardele actuale și mentalitățile de secol XXI. Nu vom spune despre Daenerys Targaryen, de exemplu, că suferă de sindromul Stockholm; asta e o găselniță actuală, pe care o văd aplicată tot mai des în cele mai ciudate situații, inclusiv la filmul Disney Beauty and the Beast. Nici nu se vor trezi feministele din noi fetele - pardon, feminazis, pentru că feminismul înseamnă cu totul altceva - să protesteze împotriva căsătoriilor aranjate pe parcursul romanului (de exemplu, înțelegerea dintre Catelyn Stark și Walder Frey ca Arya să devină la un moment dat soția unui băiat Frey).

DAENERYS TARGARYEN. Dacă tot am menționat-o prima, voi începe cu ea.
Este incredibil câtă ură a atras această tânără prințesă atât din partea cititorilor, cât și din partea celor care urmăresc serialul. Am urmărit o grămadă de discuții și memes în care era pusă în opoziție cu Stannis Baratheon, în care era acuzată de incompetență, încăpățânare, aroganță, prostie, moralitate îndoielnică, slăbiciune, duplicitate, falsitate; singurul lucru interesant la ea e faptul că are dragoni, pe care nu îi stăpânește și apoi îi închide în beci. Hitler feminin. Nu e în stare să conducă o armată, în vreme ce Stannis e războinic încercat. Născută din incest ca Joffrey, deci nebună ca Joffrey. Obsedată de regulile ei, pe care vrea să le bage pe gât unor popoare cu legi diferite și culturi diferite. E o curvă care se culcă cu cine apucă. O adolescentă sclifosită în care urlă hormonii...
Pe de altă parte, feminazis spumegă din cauza violurilor repetate la care e supusă de soțul ei, khal Drogo, începând cu cel din noaptea nunții (vorbesc de carte aici, nu de serial; în serial este evident un viol), și îi trântesc diagnosticul acela care sună atât de frumos încât îl auzim peste tot în ultima vreme, sindromul Stockholm; doar astfel, spun ele, se explică atașamentul pe care îl dezvoltă pe parcurs pentru soțul ei. Nu are cum să iubească un pedofil care o abuzează în mod repetat! Apoi, girl power. Role-model. Femeia puternică și independentă care își ia destinul în propriile mâini într-o lume dominată de bărbați (fraza asta e atât de penibilă, încât I can't even. Este folosită mereu acolo unde nu e cazul, inclusiv la Scarlett O'Hara. Țin minte că m-am certat cu o doamnă inspector de limba engleză în legătură cu puternica Scarlett care se impune într-o lume a bărbaților. Serios, hai să ne calmăm!)...
În ultima vreme, mai ales după episodul 4 al sezonului 6 din serial, este comparată cu Aerys al II-lea, tatăl ei. Regele Nebun ardea oameni, ea arde oameni; Regele Nebun era fascinat de foc, ea e fascinată de foc. Regele Nebun... Ea... deci e nebună. Fiica tatălui ei. Aerys ar fi mândru să o vadă...
... Nu.
Fără a-mi aroga o neutralitate absolută, pentru că nu am ajuns la nivelul ăla (şi nu cred că voi ajunge vreodată), iată ce se spune despre ea în cărți:
- Daenerys este născută din incest, la fel ca majoritatea Targaryenilor.
- Este foarte tânără; are 13 ani în A Game of Thrones și cam 15 în A Dance With Dragons.
- Este descrisă ca fiind foarte frumoasă, micuță de înălțime, delicată și având trăsăturile specifice familiei, păr blond-argintiu și ochi violeți.
- Viața petrecută în exil, mereu pe fugă de teama asasinilor, și ieșirile violente ale fratelui ei i-au marcat întreaga copilărie; la 13 ani, e o fetiță timidă şi sperioasă.
- Căsătoria cu Drogo se dovedește a fi una fericită, în ciuda aşteptărilor, şi relația lor evoluează frumos. De asemenea, Daenerys se integrează rapid în noul mediu, învață limba și obiceiurile poporului Dothraki. Devine mai puternică, pentru că înțelege repede că Dothraki disprețuiesc slăbiciunea.
Despre relația cu Drogo: Drogo are în jur de 30 de  ani. Nu este vorba de o relație abuzivă cu un pedofil, după cum urlă feminazis și militanții pentru drepturile omului, ale copilului și ale animalelor; rămânem în context. În Westeros, dar și în realitatea vremurilor vechi, problema se pune diferit. Fata e copil până la prima menstruație, după care se consideră că poate avea copii, deci e femeie în toată firea. Realitate istorică: Margaret Beaufort s-a căsătorit la 12 ani cu Edmund Tudor, care avea 24, și la 14 ani l-a născut pe viitorul Henric al VII-lea al Angliei. Eleanor de Provence s-a căsătorit cu Henric al III-lea al Angliei la 13 ani; trei ani mai târziu îl naște pe Edward I. Anna de Austria s-a căsătorit cu Ludovic al XIII-lea la 14 ani. Maria Antonia a Austriei a devenit soţia lui Ludovic al XVI-lea la 14 ani; neconsumarea imediată a căsătoriei în acest caz e altă poveste, fără legătură cu vârsta lor.
- În ciuda mediului aspru și a întâmplărilor care o forțează să se întărească și să se maturizeze, păstrează o slăbiciune pentru cei neajutorați; copii, sclavi, oameni săraci. Își tratează slujnicele ca pe niște egale şi prietene, deşi sunt doar nişte sclave. Le interzice călăreților lui Drogo să violeze prizonierele, deşi, spun ei, aia e tradiţia lor. Se grăbește să aibă încredere în cei pe care consideră că i-a salvat, cum ar fi vrăjitoarea Mirri Maz Duur, dar nu ezită să îi pedepsească pe cei care i-au înșelat încrederea (aceeași vrăjitoare Mirri Maz Duur).
- Acționează impulsiv, adoptă soluţii care pot fi valabile doar pe moment. Gândește cu inima, nu cu creierul. Cucerește Yunkai, Astapor și Meereen pentru că e oripilată de ideea de sclavie. Eliberează sclavii, pedepsește stăpânii, ocupă tronul ca regină, își asumă îndatoririle care vin împreună cu titlul, face tot posibilul să treacă drept un conducător drept. Consideră că şi-a făcut şi îşi face datoria. Tinerețea și lipsa de experiență o împiedică să vadă că, deși eliberarea sclavilor e într-adevăr ceva uman și corect, totuși pe negoțul cu sclavi se baza economia zonei până la venirea ei, iar ea nu a oferit o alternativă, ceea ce va duce la faliment și la revoltă. Nu ştie (încă) să analizeze lucrurile în perspectivă şi să ia decizii pe termen lung.
- Dovada trădării lui Jorah Mormont și profețiile cu care este asaltată o fac să îi privească cu suspiciune pe cei din jur. Îl ia pe Daario Naharis ca amant, dar nu are încredere în el.
- Pentru că Fiii Harpiei îi ucid oamenii, Daenerys ia ca ostatici copii din diverse familii importante din Meereen. Refuză să îi rănească atunci când atacurile și omorurile continuă. În schimb, acceptă să se căsătorească cu Hizdar zo Loraq, după ce acesta îi promite (și îi oferă) 90 de zile de pace.
- Este conștientă de pericolul pe care îl constituie dragonii; îi închide în momentul în care un localnic îi prezintă oasele carbonizate ale fiicei lui, pentru ca oamenii să fie în siguranță.
- Nu fuge din Meereen; părăsește orașul călare pe Drogon pentru a-l împiedica să mai rănească pe cineva, după ce acesta a ars și a mâncat o luptătoare din arenă. A fost la un pas de a fi ea însăși prăjită și mâncată.

Are calităţi şi defecte; face lucruri bune, dar face şi greşeli. Să nu uităm că până şi foarte maturul şi foarte experimentatul Eddard  Stark a comis greşeli care, în final, i-au fost fatale. 
Nu este nici eroină, nici antagonist. Cred că cea mai mare greşeală în a discuta despre un personaj din universul Westeros, după scoaterea acestuia din context şi aducerea lui în lumea modernă, este acela de a-l plasa într-una din aceste două categorii: bun sau rău. Nu există buni şi răi; există perspective, există impresia fiecăruia că îşi face datoria, că drumul pe care l-a ales este cel bun. Ok, poate că Joffrey, Ramsay şi Muntele sunt răi, f*ck those guys :) (deşi probabil că, dacă îi analizăm din perspectivă psihologică, le găsim şi lor scuze...).
Daenerys are mândria unei prinţese, impulsivitatea unei adolescente de 14-15 ani, orgoliul omului care se vede pus într-o funcţie de conducere, dar şi voinţa de fier a cuiva mânat de spiritul datoriei. Pentru că ea, prinţesa Targaryen, consideră că are nişte datorii: datoria de a revendica tronul părinţilor ei, datoria de a eradica sclavia, datoria de a salva lumea
Este imatură (pentru că ESTE foarte tânără) şi acţionează după cum îi dictează inima, nu creierul. Nu este destul de calculată încât să treacă peste trădarea lui Jorah Mormont, deşi acesta i-a devenit între timp cel mai fidel aliat şi cel mai bun sfătuitor. Primul impuls este să îl trimită pe Barristan Selmy într-o misiune sinucigaşă, în loc să aprecieze sprijinul lui.
E de apreciat faptul că pune binele altora înaintea binelui ei, în special când e vorba de oamenii de rând şi de cei care nu au o voce a lor. Preferă să nu fie luată în serios pentru că nu îşi duce până la capăt ameninţările decât să ucidă nişte copii nevinovaţi. Doreşte să arate că e corectă, plătind fără discuţii pagubele produse de dragoni printre oile şi vitele localnicilor. Pune siguranţa supuşilor mai presus de orgoliul şi imaginea ei de "Mamă a Dragonilor", închizând fiarele când tatăl unei fetiţe moarte se prezintă în faţa ei cu oasele carbonizate. Însă trebuie menţionat că un Tywin Lannister, de exemplu, nu s-ar fi împiedicat de asemenea scrupule. Marea ei greşeală este aceea că îşi lasă expuse slăbiciunile, lucru de care duşmanii ei profită din plin şi fără întârziere.
Bineînţeles, ar fi fost preferabil să părăsească oraşele cucerite, unde evident nu este dorită şi, teoretic vorbind, chiar nu are ce căuta, să îl accepte ce soţ pe Quentyn Martell şi să înceapă rapid invazia Westerosului călare pe dragoni şi cu forţele Dorne în spate. Momentul ar fi fost perfect. Este ceea ce cu toţii ar fi dorit să vadă. Faptul că ea a ales să rămână la planul iniţial, căsătoria cu Hizdar zo Loraq pentru împiedicarea altor crime şi calmarea Fiilor Harpiei, demonstrează că îşi ia rolul în serios, vrea să facă treaba până la capăt şi să îşi cureţe singură mizeria. Chiar ea se întreabă la un moment dat: cum ar putea să conducă Şapte Regate, dacă nu reuşeşte să facă ordine în trei oraşe? Vrea să îşi demonstreze sieşi că poate să facă asta. Chiar dacă, de fapt, ar fi fost cel mai bine să nu intervină deloc în cultura şi tradiţiile zonei şi să plece mai departe încă de la început, hotărârea ei e de admirat. Să reţinem că are 15 ani în acest punct.

Cea mai bună caracterizare i-o face Tyrion: "I know that she spent her childhood in exile, impoverished, living on dreams and schemes, running from one city to the next, always fearful, never safe, friendless but for a brother who was by all accounts half-mad...a brother who sold her maidenhood to the Dothraki for the promise of an army. I know that somewhere upon the grass, her dragons hatched, and so did she. I know she is proud. How not? What else was left her but pride? I know she is strong. How not? The Dothraki despise weakness. If Daenerys had been weak, she would have perished with Viserys. I know she is fierce. Astapor, Yunkai and Meereen are proof enough of that. She has survived assassins and conspiracies and fell sorceries, grieved for a brother and a husband and a son, trod the cities of the slavers to dust beneath her dainty sandalled feet."


O teorie spune că ar fi, de fapt, fiica lui Rhaegar şi a Lyannei. Exclus. S-a născut la Dragonstone, într-o noapte foarte furtunoasă, iar Rhaella Targaryen a murit dându-i viaţă. De aici şi porecla Daenerys "Stormborn". Din aceleaşi motive, nu poate fi nici fiica Asharei Dayne.

Totuşi, e ceva cu "casa din Braavos, cea cu uşă roşie şi lămâi la fereastră". În Braavos nu cresc lămâi, dar în Dorne da. Probabil că asta are o semnificaţie şi o vom afla pe parcurs, când apar următoarele volume (sau următoarele episoade, dacă vor avea vreo legătură cu cartea).

Referitor la profeţia cu The Stallion That Mounts the World şi la cele două vise în care apare războinicul cu păr argintiu şi ochi violeţi, dar cu piele arămie şi trăsături dothraki, adică Rhaego, fiul ei născut mort. Daenerys este numită, la un moment dat, "Child of Three"; iată ce ar putea să însemne asta. Ea este o prinţesă Targaryen, dar a fost "cizelată" şi "şlefuită" de dothraki, devenind parţial o dothraki. A petrecut o noapte în flăcările rugului funerar al lui Drogo şi a ieşit din cenuşă ţinând trei dragoni în braţe, ceea ce poate fi asemănat cu o moarte şi o renaştere. Astfel, al treilea părinte al ei este ea însăşi; pentru că atât Jorah Mormont cât şi Barristan Selmy o aseamănă cu Rhaegar, reiese că Rhaego, copilul ei, este chiar ea. Daenerys va fi "The Stallion That Mounts the World".

Şi, pentru că "dragonul are trei capete", iar Daenerys are trei dragoni, trebuie să apară încă doi călăreţi de dragoni. Teoria general acceptată este că Jon Snow este unul din ei, iar altă teorie, mai recentă, îl propune pe Tyrion. Dar despre asta, într-un articol viitor.


Notă personală: mi se pare un personaj interesant, bine construit, palpabil. O percep ca fiind umană. Îmi place evoluția ei. Apreciez punctele ei slabe, chiar dacă o fac să comită greșeli, chiar dacă greşelile ei atrag necazuri mari. Învață repede. Într-un articol, era comparată cu Henric al VII-lea al Angliei, care, la fel ca ea, a trăit în exil, dar s-a întors cu o armată puternică pentru a revendica ce îi aparținea de drept. Eu aş fi vrut să o compar cu Elizabeth I, prinţesa despre care nimeni nu a crezut vreodată că va fi regină, dar a fost, şi încă una a naibii de bună, însă nu are stofă pentru aşa ceva. Sau, cel puţin, nu încă. În punctul în care se află, aş spune că varianta cea mai bună este să se căsătorească cu un prinţ/rege bun războinic, calculat, competent, care să plece urechea şi la sfaturile ei, dar care în mare parte să fie un tip dintr-un material dur, iar ea să se axeze mai mult pe activităţi caritabile şi implicare în viaţa oamenilor de rând, precum Buna Regină Allysanne. M-ar distra la culme ca asta chiar să se întâmple, şi omul cu pricina să fie Stannis Baratheon.
Mă aștept ca Daenerys să invadeze Cele Șapte Regate, chiar să le cucerească, cu toate că nu aș băga mâna în foc că va rămâne pe tron. Poate că, la final, nici nu va conta cine va fi pe tron. Dacă va fi cineva.
Serialul a stricat-o şi a transformat-o mult. Dacă în carte Missandei este cea care îi face o prezentare lungă cât o zi de post, înşirându-i toate titlurile posibile şi imposibile, ea preferând să amintească doar partea cu Targaryen şi "khaleesi", uneori Mama Dragonilor, dar plăcându-i mult mai mult numele de Mysha, "mamă", pe care i-l dau sclavii eliberaţi, pe ecran Emilia Clarke ne aminteşte în fiecare episod că ea este muma zmeilor, sfarmă-piatră, strâmbă-lemne etc, la fel cum Viserys nu scăpa nici o ocazie să ne spună că el este Dragonul, Regele Dragon, Sângele Dragonului, şi ştim cu toţii la ce a dus asta. În carte e mai rece, mai calculată, în serial e mai sangvinică, iar vocea actriţei e prea stridentă şi nu se potriveşte cu personajul. De asemenea, a fost băgată în foc de două ori, deşi Martin a spus clar că Targaryenii nu sunt imuni la foc, că naşterea dragonilor şi "Daenerys cea nearsă" a fost un eveniment unic şi magic, fără legătură cu sângele ei "de dragon". În acest punct, prevăd că moartea personajului din serial (poate şi a celui din carte) va fi provocată de foc; data viitoare când îşi va înşira titlurile şi va păşi în flăcări, trucul nu va mai ţine. Sper să mă înşel, nu aş vrea să o văd murind. Dar... Valar Morghulis.

Notă și mai personală: cred că mi-ar plăcea să o cunosc, deși probabil mi s-ar părea cam exaltată și cam megalomană. Aș asculta-o povestind despre dragoni, la o gustare cu fructe şi brânză stropită cu un vin auriu de Arbor, și aș zâmbi.





marți, 3 noiembrie 2015

Am tăcut, pe cât posibil, pe perioada doliului.
Nu mai pot să tac.
Nu pot să tac atunci când văd atâta ură, mârlănie, nepăsare, indiferenţă, PROSTIE.
Probabil va fi cea mai urâtă postare pe care am făcut-o până acum; să dea Odin, Krishna, Al-Lat, YHWH şi a sa Ashera, Bendis, Mithra, Morrigan, Energia Universală, Forţa şi cine vreţi voi să nu mai fie nevoie să scriu vreodată aşa ceva. Puţin îmi pasă de cât de şocaţi vor fi unii şi alţii.

Mă ortodocşilor habotnici cu atitudine de căcat. Mă înapoiaţilor, retardaţilor, agăţaţilor de superstiţii cretine şi aiuristice care nu au nici o treabă cu cartea aia pe care o aduceţi ca argument suprem în orice discuţie... şi pe care nici măcar nu aţi citit-o, că, dacă aţi fi citit-o, aţi fi ştiut măcar cum să vorbiţi şi cum să vă comportaţi în situaţii din astea, da-v-aş cu ea peste dinţi! Să vă spun şi că nu e cazul să o luaţi în serios nici măcar în proporţie de 50%, deja vă cer prea mult. Mă dobitocilor care refuzaţi să gândiţi cu propriul vostru cap, şi vă luaţi unii după alţii ca lemingii în prăpastie. Cum aţi ajuns voi, mă, la concluzia că oamenii ăia, copiii ăia frumoşi care au murit acolo, sau care se zbat acum între viaţă şi moarte, erau satanişti şi meritau să o păţească? Cum vă permiteţi voi, mă, să aruncaţi cu noroi, să judecaţi, să arătaţi cu degetul? Dar cum rămâne, mă, cu "nu privi la paiul din ochiul aproapelui tău, că apoi nu vei mai vedea bârna din ochiul tău"? Cum rămâne, mă oligofrenilor, cu "Doamne, ai milă de mine, păcătosul!"? Cum rămâne, mă sceleraţilor, cu mila "creştinească", iubirea de aproape, sacrificiul de sine?
De unde ştiţi voi, mă, că acolo se practicau ritualuri satanice, că se consumau droguri, că se fuma iarbă?
Dar aţi fost voi vreodată la un concert rock, să vedeţi cu ochii voştri ce se întâmplă acolo, mă încuiaţilor? Aţi fost vreodată, de fapt, la orice fel de manifestare care implică o scenă şi un public? V-a dat vreodată prin cap că, acolo unde e o scenă, sunt automat şi actori care poartă măşti şi joacă un rol? V-aţi gândit vreodată că, în momentul în care coboară de pe scenă, ciudatul ăla vopsit pe faţă şi cu chitara în mână redevine om ca voi? Bineînţeles că nu, altfel nu aţi împrăştia mizerii cu atâta tupeu porcin, mă credulilor incurabili, care vă luaţi informaţiile din broşurici no-name distribuite de alţi retarzi!
V-a spus un popă sclerozat şi care habar n-are pe ce lume trăieşte că rock-ul e satanic, că a citit el nu ştiu ce prostie pe care orice om cu nişte cap şi puţin bun-simţ o demolează în trei cuvinte, dar voi  îl credeţi, pentru că poartă potcap şi sutană?! Dar la el v-aţi uitat, mă orbiţilor, să vedeţi că era dus cu pluta şi că, de fapt, nu avea nici un alt argument în afară de cărţulia aia pe care v-o tot flutura prin faţă? Cărţulia aia, despre care nici el nu ştia să vă spună cine dracu a scris-o, dar el v-o băga pe gât, pentru că "scrie acolo că rock-ul e satanic"?...
Copiii ăia erau nişte "rătăciţi"? Dar îi cunoşteaţi voi pe copiii ăia, mă nenorociţilor? Evident nu, de bateţi câmpii că erau satanişti, derbedei, boschetari, nulităţi fără viitor, drogaţi, beţivi, închinători la demoni şi alte pârţuri scoase din creierele alea mult prea odihnite pe care le aveţi. Închinători la demoni?... Dar voi ce sunteţi mă, pupătorilor de moaşte şi de poale de popă? Voi ce sunteţi mă, istericilor, care vă închinaţi la termopane, la ziduri, la perdele, la căni de cafea şi dracu mai ştie la ce, că vi se pare vouă că l-aţi văzut pe Arsenie Boca acolo? Cu ce tupeu vă consideraţi voi mai buni decât copiii ăia, mă amărâţilor? Ştiţi cine erau oamenii ăia? Hai să vă spun eu cine erau. Erau elevi, erau studenţi, erau absolvenţi de istorie, de arhitectură, de jurnalism. Erau copii cuminţi şi plini de viaţă, erau oameni cu cariere frumoase, erau asistenţi universitari, arhitecţi. Erau oameni care învăţau, care citeau, munceau, şi care considerau că merită şi ei o pauză la sfârşit de săptămână. Asta erau, mă aiuriţilor! Poftim? De ce au ales să meargă într-un "loc al desfrâului şi al pierzaniei"? De ce "se jucau de-a dovlecii"? Dar ăia 116 copilaşi care au murit în biserică la slujba de Denie în 1930 unde erau, mă? Ăia de-a ce se jucau, mă? Ăia ce demon au invocat de au ars de vii în biserică, mă? Tâmpiţilor, care nu realizaţi că o nenorocire i se poate întâmpla oricui, oriunde! Vorbiţi afectat despre modelul christic, despre îngeri şi sfinţi? Hai să vă vorbesc eu despre modelul christic, despre îngeri şi sfinţi. Câteva nume vă dau: Adrian Rugină, care a murit salvând oameni. Claudiu Petre, care a murit salvând oameni. Adrian Despot, care a salvat oameni şi s-a evaporat. Andrei Irode, care a salvat oameni, care a încurajat familiile celor morţi şi răniţi, şi care a fost văzut plângând pentru că, în opinia lui, nu a făcut destul. ĂŞTIA sunt îngeri, ĂŞTIA sunt sfinţi, nu oasele la care vă închinaţi voi. Că, dacă vă întreb cine au fost oamenii ale căror oase le pupaţi, habar nu aveţi!!
ASTA înseamnă milă şi iubire de aproape, mă ordinarilor; să sari în foc pentru a-l salva pe altul, fără să îţi pese de ce se va întâmpla cu tine! Câţi dintre voi, creştinilor ortodocşi care vă daţi mari judecători şi explodaţi de atâta trufie, aţi fi făcut la fel???
SATANIŞTI SUNTEŢI VOI, mă "judecătorilor", că oricum îl aveţi pe Satana în gură mai mult decât pe Cel de Sus, vedeţi draci la fiecare pas, şi pare să vă placă al naibii de mult cuvântul "satanic"!

Mă patriarhule, da-ţi-aş şi ţie cu biblia peste ceafă, că la ce comportament ai, mă îndoiesc că ai citit-o sau că are vreo valoare pentru tine. Nu că ţi-ar fi dus careva lipsa, că, nah, uite atât de popular şi iubit eşti, dar... Cum adică rugăciunea contează numai la liturghie, mă? Adică îl contrazici pe dumnezeul tău, care îţi spune că, atunci când vrei să te rogi, să intri în camera ta şi să închizi uşa după tine, mă? Îl contrazici când spune că "acolo unde sunt mulţi adunaţi în numele Domnului, este şi Domnul în mijlocul lor"? Cum adică trebuie să fii invitat, mă? Dar pe dl. episcop Ioan Robu (respect maxim!!!) cine l-a invitat, mă? El de ce a putut să meargă acolo, să aprindă o lumânare şi să ţină un moment de reculegere? El de ce a putut să spună câteva cuvinte frumoase şi absolut omeneşti, şi tu nu, mă? Cum adică "veniţi la biserică, nu la club", mă? Dar Iisus al tău, ăla pe care îl foloseşti ca argument pentru religia ta şi pentru poziţia ta, îi soma pe oameni să vină la templu, mă? Le spunea "treceţi la templu, că eu nu mă cobor la nivelul vostru", mă? Şi da, mă, te învăţ eu ce trebuie să facă biserica, pentru că tu, veşnic extrem de fericitule, HABAR NU AI, mă! Şi nu te răţoi la oameni, mizerabile, că ei îţi plătesc salariul!
Mă popilor, cu vreo câteva frumoase excepţii care au demonstrat că sunt OAMENI înainte de toate. Mă lichelelor, care vă ţineţi "turma" în beznă şi nu mişcaţi un deget până când omul nu scoate banul. Mă berbecilor care plimbaţi moaşte şi faceţi dansul ploii în secolul XXI, dar nu v-ar da în cap să îi sfătuiţi pe oameni, în numele Domnului, sau al moaştelor, sau al cui vreţi voi, să pună mâna pe sapă şi să sape nişte canale de irigaţie. Cum adică aţi fost nişte preoţi "discreţi" la faţa locului? Mai nou, preoţii ortodocşi umblă aşa, under cover? Care e problema, vă e ruşine să apăreţi între nişte rockeri, pentru că lumea zice că sunt satanişti? Vă era teamă să nu vă murdăriţi? Dar Iisus, despre care vorbiţi duminica la liturghie, şi pe ale cărui învăţături se bazează religia voastră, ce făcea, mă? Unde stătea el, mă? Vă zic eu? Stătea între păcătoşi, mă popilor proşti şi aroganţi. Stătea între leproşi, mă nemernicilor. Stătea între pleava societăţii, mă îmbuibaţilor, şi le vorbea despre păstorul care lasă turma ca să caute oaia rătăcită; şi vouă v-a fost ruşine să apăreţi între nişte rockeri, între părinţii unor rockeri, în locul în care au murit nişte copii rockeri? Voi unde aţi fost, mă? Care e datoria voastră, mă?
Şi apoi vă miraţi că "există o atitudine ostilă faţă de biserică"? Păi de aia, mă! Că nu ştiţi să fiţi oameni, că sunteţi nişte loaze şi nişte lipitori, că, vorba regretatului Toma Caragiu în filmul Actorul şi sălbaticii, afişaţi "mutre lungi de sfinţi impotenţi", şi nu sunteţi în stare să apăreţi la locul unei tragedii, nu ca să trântiţi o slujbă sterilă - că nu are nimeni chef de lălăielile voastre în asemenea momente, şi nu am idee cine v-a învăţat că miorţăielile alea sunt ok în cadrul unei slujbe religioase - dar ca să spuneţi o vorbă bună unei mame care îşi plânge copilul, unui tânăr care şi-a pierdut prietenul, unui om care a văzut moartea cu ochii; să vă suflecaţi mânecile şi să întrebaţi cu ce puteţi să ajutaţi, să vă implicaţi, să FACEŢI ceva. Nu, staţi în biserica voastră, în MASTODONŢII voştri de biserici aurite, şi behăiţi. Asta sigur vă va câştiga un bilet VIP cu acces backstage după ce se stinge lumina.

Mă copilaşi supăraţi că vi s-a anulat balul bobocilor. Mă omuleţi frustraţi că e atâta gălăgie, deşi au murit doar nişte "roacheri" şi, deci, nu merită. Mă tâmpiţeilor, puteaţi să fiţi VOI în locul lor. Putea fi oricine. Se putea întâmpla oriunde, mă derbedeilor inconştienţi. Se poate întâmpla acasă, se poate întâmpla la şcoală, se poate întâmpla la teatru. Oriunde!
Mă fetiţă care bâzâi că te caci pe ei rockeri şi tu vrei în club. Se poate întâmpla şi în clubul ăla cu bumtzi-bumtzi în care mergi tu. A propos, ştii că printre rockerii ăia morţi, printre rockerii ăia răniţi pe care tu te caci, sunt şi nişte copii de 15-16 ani, ca tine? Aşa au zis şi ei, că se cacă pe ea şcoală, se cacă pe ele lecţii, se cacă pe toate cele, că e vineri şi vor în club. Diferenţa dintre ei şi tine? Ei nu ar fi spus că se cacă pe tine, dacă ai fi fost tu în situaţia aia. Ah da, şi unul din ei şi-a scos tovarăşul paralizat în scaun cu rotile dintre flăcări; tu, probabil, n-ai fi făcut asta.

Mă rockeri care urlați că vreți să ardeți biserici în semn de protest. Mă copii nebuni, potoliți-vă. Ce vreți, mă, să faceți? Vreți să le demonstrați cretinilor menționați mai sus că suntem, într-adevăr, monștrii care își imaginează ei că suntem? Nu, dragilor, nu așa, că nu rezolvăm nimic prin violență și acte de vandalism. Arătați-le boilor ăstora care ne cred sataniști că noi nu avem nici o treabă cu religia şi convingerile nimănui, cum se temeau niște isterici pe un forum. Că scopul nostru în viață nu este să le provocăm lor frică să poarte cruciulițe la gât, având în vedere că şi unii dintre noi purtăm cruciuliţe la gât, chiar dacă ei nu ne cred. Că nouă nu ne pasă de culoarea, religia sau nația omului atunci când stăm de vorbă cu el, ci de ceea ce face şi de ceea ce scoate pe gură. Arătați-le că noi am fost educați să fim OAMENI, indiferent de religia de care aparținem; că, spre deosebire de ei, avem lucruri mai interesante de făcut decât să ne băgăm cu buldozerul în sufletul şi convingerile omului, și că umanitatea este mai importantă pentru noi decât hăhăiala sforăitoare a unui popă care face pe moralistul.




... Deci, rockerii ăia distruşi din Colectiv sărbătoreau Halloween? Nu, mă imbecililor, Halloween se sărbătorește pe 31 octombrie. Cu ocazia asta, puneţi mâna şi citiţi despre Halloween, ca să vedeţi că e o sărbătoare creştină. Ah, e străină, are manifestări păgâne luate din Samhain? Dar Paştele şi Crăciunul ce sunt, mă? Aveți impresia că Paștele și Crăciunul s-au inventat aici peste gard, în Slobozia? Ia mai verificați o dată. Și voi de ce vopsiţi ouă de Paşte, mă? V-a povestit popa că a curs sângele lui Iisus pe ele? Dar ce căuta Maria cu ouă lângă cruce, mă idioţilor? S-a dus aşa pe la mall şi pe la piaţă, în timp ce fiul ei era torturat şi biciuit, şi după aia a dat o raită pe la crucificare, aşa-i?... Şi de Crăciun de ce tăiaţi porcul, mă? De ce primiţi colindători, mă? De ce sărbătoriţi, mă, pe 25 decembrie ceva ce probabil s-a întâmplat primăvara sau vara? De ce respectaţi, mă, de Crăciun tradiţiile de Solstiţiu şi de Saturnalii, mă comentacilor?

Copiii ăia ascultau muzică, prea-plinilor de ură şi prostie ce sunteţi.
ASCULTAU MUZICĂ!
Asta este marea lor vină.
Nu vă place vouă muzica asta? Dreptul vostru! Nu vă obligă nimeni s-o ascultaţi, nu v-o bagă nimeni pe gât cu forţa!

Şi cine îşi găseşte să comenteze despre "mizeria asta de muzică"? Dan Negru. Dar tu te-ai uitat la mizeriile tale de emisiuni, mă ratatule?
Cine comentează despre copiii ăia că erau satanişti şi drogaţi? Gigi Becali. Dar tu eşti fără de pată, mă infractorule analfabet?
Cine comentează că se sărbătorea Halloween, şi prin asta a fost uitat Dumnezeu şi s-au stârnit forţe oculte? Madam Ozana, care anul trecut a participat la... exact, o petrecere de Halloween.
Ăştia ne sunt formatorii de opinie? Dan Negru, nea Gigi şi madam Ozana?
Vai de voi, vai de noi toţi!
Hai sictir!