luni, 24 septembrie 2018

Să se revizuiască, pentru că... nu se schimbă nimic

N-am vrut să mai spun nimic pe tema asta, din simplul motiv că e o pierdere de vreme; ridică o falsă problemă, distrage atenția de la problemele reale și stârnește certuri aiurea. Divide et impera, le-a reușit perfect. Dar manipulările sunt prea grosolane, isteria asta generală e prea mare ca să taci pur și simplu.
Într-adevăr, indiferent de rezultatul referendumului, nu se schimbă nimic, teoretic vorbind. Asta pentru că în Codul Civil scrie foarte limpede ce și cum.
Pentru ce atâta încrâncenare, atunci? Pentru ce atâta efort și propagandă, pentru ce atâta cheltuială din banul public, pentru ce declarația aia cu „Votez DA pentru copilul meu”?, penru ce toată această agitație din partea CPF?

Din câte văd, referendumul ăsta îi face pe mulți să se creadă un fel de misionari, scopul lor sacru fiind acela de a salva specia românilor verzi și puri de la dispariție și sufletele lor de la focul gheenei. Că doar „suntem un popor creștin”. În zadar le explici că nu există un popor într-un anumit fel, că suntem diferiți, chiar dacă trăim între granițele aceleiași țări, că nu toți gândim la fel, nu toți credem la fel, nu toți simțim la fel; că suntem un stat laic înainte de toate și că legile trebuie să vizeze toți cetățenii, indiferent de opțiunile lor religioase. Îți vor răspunde că e dreptul lor de a se exprima.
Într-adevăr, e dreptul lor. Asta înseamnă democrație. Dar dreptul meu de a nu trăi după ideile și doctrinele altora unde e?
Da, ok, și eu sunt creștină. Dar creștinismul meu nu implică nici Biblie, nici rugăciuni spuse mecanic, nici pupături de icoane și moaște, nici biserici. Mă rog, discuția e mai lungă; mă opresc aici. În fond, credința mea e strict treaba mea. Cu ce drept să mă duc eu peste altul și să-i impun să vadă ca mine, să creadă ca mine, să simtă ca mine?...

... Revenind la bravii misionari.
„Mă interesează familia.”, strigă unii.
Foarte bine, să te intereseze familia; familia TA. Să te intereseze soțul tău/soția ta, copiii tăi (dacă îi ai), frații și surorile tale, părinții, bunicii, animăluțul din dotare. În familia altuia nu ai dreptul să te bagi, atâta timp cât nimeni de acolo nu e bătut, abuzat, violat, abandonat, omorât.
Pentru că, hai s-o spunem pe-a dreaptă, dacă SE ÎNTÂMPLĂ ca cineva dintr-o altă familie să fie bătut, abuzat, violat, abandonat, omorât, a naibii dacă toți familiștii ăștia convinși mișcă vreun deget; acolo ei nu se bagă, aia nu e treaba lor, aia nu-i privește pe ei; și de aici frustrarea maximă a celor ca mine, care poate că sunt și ei creștini și adepți ai familiei așa-zis normale, dar care preferă să își bage picioarele în el de referendum și în toți cei implicați.
Chiar zilele trecute, o femeie din Bistrița a fost bătută de fostul soț. Nu acasă, la fereală, nu pe vreo alee lăturalnică, ci la grădinița la care era înscris băiețelul lor, de față cu copiii, cu părinții și cu educatorii. Nu a intervenit nimeni. Mai mult, educatorii i-au sugerat femeii să își rezolve problemele acasă, că acolo strică imaginea și prestigiul grădiniței.
Probabil că în următoarea știre despre acea femeie vom citi că a fost omorâtă, întrucât judecătorii nu consideră necesar să îi dea un ordin de restricție împotriva dobitocului; știm cu toții că așa se termină toate aceste povești. Deci, cu ea și cu cele ca ea ce facem? CPF, se aude și acolo în spate?...
Da, familistule, și pe mine mă interesează familia. Eu însă aștept o lege dură împotriva psihopaților ăștia bătăuși care consideră că e perfect în regulă să-și omoare familia în bătaie. O lege atât de dură, încât să se gândească de două ori înainte să ridice mâna asupra consoartei sau copilului, știind că îi așteaptă niște mulți și grei ani de pușcărie. Da, știu că sunt și cazuri de femei care își abuzează fizic și psihic soții; problema e exact aceeași, pedeapsa să fie exact aceeași. Deci, pe când un referendum pe tema asta?

„Familia tradițională!” urlă cei mai mulți; ăsta pare a fi sloganul lor preferat, cu asta m-am trezit și eu în inbox de la niște personaje deranjate de ideile mele.
Care tradiție, fraților? Tradiția creștină? Creștinismul este un iudaism reformat; dacă mai citiți o dată Biblia (că facem cum facem și tot Biblia o scoatem la înaintare ca armă și ca argument suprem atunci când nu mai avem argumente logice, dar mulți dintre voi nu ați citit-o, sau ați citit și reținut numai ce vă convine vouă), o să vedeți că toți marii patriarhi (și nu doar ei) aveau mai multe soții, și încă și mai multe concubine. Cât despre creștinismul timpuriu, ăla promova celibatul, că omul trebuie să fie pur, că iubirea trupească e stricăciune, că bla-bla. Deci, despre ce vorbim?
Tradiția dacică? Și ăia aveau mai multe soții, atâtea câte își permiteau să cumpere. Din nou, despre ce vorbim?...

„Căsătoria e doar între bărbat și femeie!” explică alții, pe un ton imperativ.
Păi... aia scrie deja în Codul Civil, foarte frumos și foarte clar. Nu este menționat, nici măcar ca scăpare sau ca portiță, că o căsătorie încheiată pe teritoriul României ar putea avea loc între altfel de persoane decât bărbat+femeie.
Nu, spun ei, nu e clar. Trebuie să scrie în Constituție, ca să fie bătut în cuie.
Aici, deși mulți vor nega, intervine explicit groaza de homosexuali, așa cum în Antichitate și în Evul Mediu timpuriu exista groaza de religiile noi cu ritualuri efectuate la fereală și cu mistere, așa cum în perioada Evului Mediu și a Renașterii exista groaza de vrăjitoare, așa cum în secolul trecut exista groaza de evrei. Aceeași isterie în masă, același periculos „nu am nimic cu ei, dar...” Ar fi bine să ne amintim din istorie și la ce se ajunge în astfel de cazuri, pentru că de aici până la linșaj în stradă și execuții în piața publică nu mai este decât un pas.
Se pare că familiștii ăștia cu piepturile umflate își imaginează că un homosexual e așa un fel de bau-bau colorat, pus pe mâncat carne de om, pe destrămat familii „normale” și pe furat copii (e adevărat, nici paradele alea aiuristice nu prea le pledează cauza, dar, din câte am înțeles din discuțiile cu ei, nici lor nu le plac și mulți se consideră insultați de ele). Poate că de aia au atâta priză povestioarele alea „din Canada” care circulă în draci pe tot internetul, stârnind noi și noi valuri de revoltă în rândul familiștilor tradiționaliști. Recunosc, eu am blocat de multă vreme toate saitulețele astea obscure din fundul interneților, pline de „știri” fără surse credibile; am primit și eu recent povestioarele cu pricina și am purces să mă informez, ca să nu mor proastă.
Deci:
*Cazul Canada nr. 1, care de fapt a avut loc în SUA, Kentucky: o doamnă, funcționar public la primărie, a refuzat să cunune civil un cuplu de homosexuali, deși legea statului permite căsătoria între persoane de același sex. Doamna a fost concediată, și de aici mare scandal, că e abuz din partea comunității LGBT.
Eu zic atât: dacă convingerile religioase ale doamnei erau atât de ferme, trebuia să-și dea demisia în momentul în care s-a modificat legea căsătoriilor și să-și caute altă slujbă. Faptul că a provocat un scandal și s-a apucat apoi să țină conferințe cu ohvai cât de abuzată a fost ea de LGBT nu mă impresionează. În același ton, hai să spună și doctorii că nu fac transfuzii de sânge sau transplanturi de organe, că nu le permite religia. Sau vânzătorii din magazine că nu servesc decât pe cine vor ei, cu ce consideră ei, că religia. Și când le atragi atenția că asta nu e ok, sau când superiorii lor decid să renunțe la serviciile lor, să sară în sus că nu li se respectă religia și vai, abuz. Începe să nu mai sune atât de bine, nu-i așa?
În altă ordine de idei, deși legile din SUA specifică faptul că vârsta minimă pentru căsătorie e undeva între 17 ani (cu acordul părinților) și 21, sunt acele state din Sud în care fetițe de 12-15 ani sunt retrase de la școală și măritate cu bărbați mult mai în vârstă ca ele. Totul cu acordul părinților, pentru că legile au multe portițe din astea de care se poate profita și toate vizează acordul părinților. Interesant, acolo nu a apărut nici un afurisit de funcționar public, nici un preot care să facă scandal, care să declare că nu e în regulă ce se întâmplă, care să țină conferințe furibunde prin Europa că au loc abuzuri înfiorătoare. Acolo nu a fost treaba nimănui să intervină. Dar e treaba tuturor să facă scandal când doi adulți, fie ei și de același sex, aleg să trăiască împreună.
*Cazul Canada nr. 2: un articol distribuit de Active News și de nimeni altcineva; cică în Canada, dacă nu îi accepți pe homosexuali, statul îți ia copiii și îi dă unui cuplu de homosexuali. O lege numită Bill 89.
E și un link acolo, către legea cu pricina. 
Mă întreb câți s-au obosit să intre pe linkul ăla, să vadă concret dacă scrie cu adevărat ce spun cei de la Active News că scrie. Eu am intrat. Vă spun despre ce e vorba? Șocant, dar NU despre homosexuali, nici despre cum îți ia statul copiii. E vorba despre copii, da, dar despre copiii popoarelor indigene, Native Americans/First Nations și Inuit. Despre dreptul lor la educație, la a nu fi discriminați rasial, la a-și păstra și perpetua cultura și tradițiile.
... Dar disperații ăștia preferă articolașul de pe Active News, așa cum se găsește, fără să verifice alte surse, pentru că le alimentează în mod satisfăcător paranoia.
Și mai e și mizeria aia de banner, aia cu „Dacă nu votezi, doi bărbați vor putea adopta copilul tău”. Pentru că așa se întâmplă lucrurile astea; vine cineva la tine în casă, așa, din senin, și îți ia copilul și îl adoptă. Dar ferice de cei săraci cu duhul...

Și bonus, cea mai tare dintre toate:
„Nu am nimic cu ei, pe mine mă interesează perpetuarea speciei umane!!!” striga recent o individă la mine.
Mă bucur, drăguță. Apucă-te atunci să torni plozi, dacă te ține fizicul, dacă ai cu ce să-i crești și dacă simți că asta e menirea ta. Dar nu ai dreptul să faci din asta o regulă. Ce face altă femeie cu uterul ei nu te privește pe tine. De asemenea, te asigur că un cuplu homosexual nu se va despărți pentru a se căsători cu parteneri de sex opus, întru perpetuarea speciei, la fel cum nici tu nu te-ai despărți de al tău soț doar ca să-i faci copii altui bărbat pentru perpetuarea speciei.

Și asta e valabil pentru toată lumea: înțeleg că aveți unele convingeri, religioase sau de altă natură, dar încetați să vă imaginați că toți ceilalți trebuie să adere la ele. Au și ei convingerile lor, la fel de puternice ca ale voastre. Pe scurt, live and let live.










luni, 20 august 2018

„Respectă-mă!”

Respectă-mă pentru că sunt bătrân. Respectă-mă pentru că sunt patriot. Respectă-mă pentru că sunt creștin-ortodox. Respectă-mă pentru că am fost în stradă la Revoluție. Respectă-mă pentru că am o funcție. Respectă-mă pentru că am un nume. Respectă-mă pentru că sunt monarhist din naștere și toată familia mea până la maimuță a suferit în numele Regelui și a lui Dumnezeu.  Respectă-mă...

Nu.

Nu te respect pentru că ești bătrân. Meritul pentru vârsta pe care o ai îi aparține geneticii, nu ție. Te respect dacă, în toți anii ăștia pe care i-ai trăit până acum, ai învățat ceva, ai ajuns la un anume grad de înțelepciune și mă poți inspira. Dacă în loc de „Bună ziua” mă înjuri, și apoi îmi ceri să te respect pentru că tu ești bătrân, te voi trimite și eu pe tine direct la dracu. Fără menajamente și fără să-mi pese de vârsta pe care o ai.

Nu te respect pentru că îmi urli tu că ești patriot. Patriotismul nu se urlă, nu e agresiv, nu e habotnic. Nu ești patriot când îmi spui că tu ești român și creștin  de la Burebista încoace. Nu ești patriot și bun creștin când înjuri alte neamuri și religii. Nu ești patriot când vorbești exaltat de Decebal, de Eminescu și de Mihai Viteazul, pentru că ce au făcut ei nu are nici o legătură cu ce faci/spui tu. Nu ești patriot când refuzi să accepți anumite aspecte ale istoriei, urlându-mi că îți denigrez idolii. Nu ești patriot când îmi vorbești de decadența Vestului, în contrast cu puritatea neamului dac. Nu. Ești patriot atunci când faci efectiv ceva pentru țara ta. Când ești înscris într-un program de voluntariat. Când pui mâna și ajuți omul de lângă tine, indiferent cine e, fără să te lauzi. Ești patriot când îți faci datoria de cetățean, păstrând curățenia, comportându-te decent, mergând la vot, educându-te pe tine și educându-ți copiii. Ești patriot când vezi cu luciditate problemele țării tale și lucrezi la rezolvarea lor.

Nu te respect pentru că ești creștin-ortodox. Religia ta nu te face mai bun decât alții; religia ta ține de geografie. Dacă te nășteai în Japonia, erai budist; dacă te nășteai în Africa neagră, practicai Voodoo. Deci, despre ce vorbim?... Îți respect religia și punctul de vedere, în măsura în care îmi respecți și tu religia și punctul de vedere.  E chestiune de bun-simț, la urma urmei. Dar când te bagi agresiv peste mine și îmi impui părerile tale fixiste drept adevăr suprem, am încheiat discuția.

Nu te respect pentru că ai fost în stradă la Revoluție, dacă îmi aduci ieșitul tău în stradă la Revoluție drept argument la mojicia cu care mi te adresezi. Au ieșit mulți în stradă la Revoluție, au apărut și mai mulți cu lauda că au făcut-o după ce s-au liniștit apele. Eu am învățat să-i cred pe ăia care tac.

Nu te respect pentru că ai o funcție. Eu respect omul, atunci când am ce respecta, nu funcția.

Nu te respect pentru că ai un nume. Dacă numele tău e, într-adevăr, demn de respect, atunci datoria ta este să te ridici tu la nivelul respectiv, să muncești ca să menții nepătat numele ăla cu care te lauzi, nu să-l folosești drept scut pentru a împroșca mizerii de la adăpostul lui, iar când ți se dă peste bot, să schiauni că te cheamă X și meriți respect. Îți respect strămoșii, dacă e să fie, dar pe tine nu te voi respecta doar pentru că porți numele lor.

Nu te respect pentru că te auto-intitulezi monarhist și pentru că părinții și bunicii tăi au suferit în temnițele comuniste. Îi respect pe ei că au avut tăria să îndure toate mizeriile alea, îi respect pe ei că au ținut capul sus până la capăt, îi respect chiar dacă au cedat în urma torturilor inumane la care au fost supuși, dar nu te voi respecta pe tine în numele lor. Tu nu ești ei. Tu ești aici, nu ei. Eu vorbesc cu tine acum, nu cu ei; și dacă tu te comporți ca un mojic mizerabil și te apuci să-mi dai lecții despre cum ăia de-au ieșit în stradă în 10 august și au fost gazați de jandarmi au fost anarhiști și huligani și au meritat tot ce-au pățit, te cam trimit pachet la mă-ta, pentru că eticheta ta de „monarhist” nu pușcă deloc cu atitudinea asta de rahat. Ai uitat de 47, să înțeleg? Ai uitat de 89? Ai uitat de 90?... Și despre cei care au ieșit atunci s-a zis că erau huligani și anarhiști, nu-i așa? Ai zis și tu la fel, la vremea respectivă?... Te cred în stare.
Protestul din 10 august a fost perfect legal și autorizat, la fel ca toate celelalte de până atunci, la fel ca toate protestele din toată țara. (Că veni vorba, protestele din 47, 89 și 90 erau legale și autorizate? Întreb pentru un prieten). Protestul a fost programat să fie pașnic; de asta au avut toți încredere să-și aducă copiii, părinții, cățelul, purcelul. Oamenii au ieșit să protesteze împotriva măcelăririi legilor justiției, împotriva prezenței unor infractori dovediți în fruntea țării, împotriva existenței unui partid mârșav ca PSD pe scena politică. Unii, pe lângă toate astea, au ieșit și în numele Reginei. Tu, „monarhistule”, unde ai fost? Trebuia să fii acolo, lângă ei, în prima linie. Ții partea jandarmilor și îi lauzi că au restabilit ordinea și disciplina? Ia adu-ți aminte din cine se trage jandarmeria. „Securitatea” îți spune ceva? Da, da, cuvântul ăla pe care îl arunci aiurea ca insultă unora care nici măcar n-au prins vremurile când exista Securitatea, dar pe care nu-l înțelegi nici acum, deși te lauzi că ești bătrân și meriți respect. Da, dragul meu; în 10 august, Jandarmeria s-a întors la statutul pe care-l avea înainte de 1989, acela de poliție politică. Bun venit în lumea reală.
Aaaa, consideri că protestul ăsta nu a fost ca cele înșirate mai sus și te simți insultat de comparație? De ce, pentru că aici nu s-a tras? Pentru că nu a curs sânge? Ba da, a curs sânge. Sunt în jur de 450 de răniți, dintre care mulți spitalizați, iar un om a murit. Te simți mai bine acum?
Și nu, amice, nu mă impresionezi când o dai în lacrimogene că tu, „monarhist de mii de ani, din cinci generații de intelectuali țărăniști monarhiști” (aici e atâta lipsă de logică încât I can't even), cu felul în care ai dat cu subsemnatul la securitate, cu tăticuțul și bunicuțul care au fost în închisoare, cu fiu-tu care se folosește de numele tău și alte bullshituri fără legătură cu nimic, asta după ce mă jignești și mă faci în toate felurile pentru că ți-am adus argumente punctuale cu ce s-a întâmplat în 10 august.
... La fel de lacrimogen mâțâia un bou, acu ceva vreme, băgat ca musca-n ciorbă într-o discuție dintre mine și o altă fată pe ceva temă random; omulețul ne-a înjurat întâi pe amândouă, deși discuția nu avea nici o treabă cu măria-domniei-sale, pentru ca apoi, când l-am luat noi pe el la unșpe metri, să înceapă să se lamenteze că ohvai, el în toate relațiile lui a dat numai peste niște psihopate și el e trist și neconsolat și de fapt noi eram alea rele că nu-l înțelegeam și învinuiam victima.
Nu, tipule; nu mă interesează problemele tale personale, că nu sunt nici doctor, nici mă-ta. Dacă mi te adresezi, vorbești frumos. Nu ești în stare, atunci du-te naibii; nu sunt obligată să te suport.
Și nu, frate „monarhist”. De la un monarhist am alte pretenții. Ești unul, comportă-te ca atare. Cască ochii, informează-te. Ar trebui să știi până la ora asta că Antena 3 și România TV nu sunt surse de informare. Și, cel mai important, discută logic și cu argumente. „Auzi, fătucă” nu e un argument; ultima dată când am verificat nu eram „fătuca” domniei-tale. Nici „secu-băsisto” nu e argument. Aveam 3 ani la revoluție, deci e cam imposibil să fi făcut vreodată parte din securitate (ciudat că urăști securitatea, dar îți place ce au făcut jandarmii pe 10...); cât despre Băsescu, deși l-am votat  pentru că reprezenta răul mai mic în acel moment, nu sunt fană, mulțumesc. Și nici înjurăturile, nici săritul de la una la alta nu sunt argumente. De fapt, cretineii isterici ca tine m-au făcut să mă îndepărtez de toate grupurile monarhiste, pentru că m-am săturat să văd lipsa voastră de logică, SCRISĂ CU CAPS-LOCK, în orice afurisită de discuție. Pardon, am zis „discuție”?... Greșesc; monologul vostru orb, furibund, lipsit de coerență și de orice urmă de bun-simț nu se încadrează la „discuții”.  Vă mirați că „republicanii” vă iau în derâdere, atât pe voi, cât și ideea de monarhie?... Voi singuri vă discreditați, prin limbajul și comportamentul vostru, așa cum discreditați și imaginea monarhiei.

Nu, nu te respect pentru vârstă, religie, culoare, strămoși.
Nu o să respect ceva pentru care tu nu ai nici un merit. Faptul că te-ai născut și exiști nu e meritul tău, e doar biologie.








duminică, 12 august 2018

„Fata aia, săraca!”

Hai că o știți. Fata aia, săraca, tânăra femeie jandarm de 20 de ani, lăsată în urmă de camarazi, snopită în bătaie de câțiva huligani, salvată de alți huligani care au acoperit-o cu propriul corp și au dus-o pachet înapoi la scara ei, că gașca proprie uitase de existența individei.
Și postările lacrimogene de pe net din orele următoare, că săraca de ea are coloana ruptă, se zbate între viață și moarte și că „rugați-vă pentru ea” și „să nu uităm”.

... Nu uităm.

Nu uităm amenințările voastre de dinaintea protestului, dragi jandarmi, cum că aveți libertatea să interveniți în forță. Nu am auzit aceleași amenințări atunci când s-a anunțat mitingul PSD.
Nu uităm felul în care s-a întârziat venirea protestatarilor în Piața Victoriei: opt trenuri oprite ore în șir în câmp, coloane întregi de mașini blocate la intrarea în oraș, verificat bagajele la sânge, obligarea celor cu mașini să parcheze la mama dracului. Dar voi țineți minte când autobuzele celor veniți pentru mitingul PSD au fost parcate în curtea guvernului?...
Nu uităm că jandarmii au venit echipați ca de război la un protest pașnic. O desfășurare de forțe cu adevărat impresionantă; câini, cai, țestoase, butelii de gaz, tunuri de apă, gloanțe de cauciuc, grenade fumigene. Unde au fost toți acești minunați soldați cu tot acest echipament în timpul mitingului PSD? Nu am văzut picior de jandarm pe-acolo, deși se știa că vor fi „un milion de simpatizanți PSD” în piață. Mă rog, în final au tăiat-o la 500.000. Deși tot ei spun că nu încap mai mult de 100.000 de oameni în Victoriei, dar hai, fie cum vor ei. 500.000 de protestatari și nici un jandarm. Pentru protecție, nu de alta. Nu? Așa sună explicația voastră: „ suntem prietenii voștri, suntem aici ca să vă protejăm.” Unde ați fost atunci, dragi prieteni ai poporului?
Nu uităm că ultrașii fuseseră depistați încă de pe la ora 16:00, dar jandarmii nu au făcut absolut nici o mișcare în direcția lor. Deși îi vedeau. Deși aveau oameni echipați în civil prin mulțime, cică special pentru a găsi eventuali agitatori și pentru a preveni vreun incident.
Nu uităm că jandarmii au folosit butelii cu gaz, tunuri de apă, grenade fumigene, gloanțe de cauciuc și forța fizică împotriva unor oameni pașnici. Bărbați, femei, copii; tineri și bătrâni. „Ce-ai căutat aici cu copilul??” l-a întrebat un jandarm pe un bărbat, care l-a atenționat, indignat, că a aruncat cu gaz către copilul lui. Și omul i-a răspuns ce i-ar fi răspuns oricare dintre noi: „Eu am venit aici la demonstrație, nu la război!!!” (sursa: internet). Alt jandarm, întrebat pentru ce dă cu gaz aiurea asupra oamenilor nevinovați, a răspuns ridicând din umeri „Păi dacă ăsta-i ordinul...” (sursa: Recorder. Se aude clar discuția pe înregistrare).
Nu uităm că s-a încercat în repetate rânduri anihilarea protestului și împrăștierea demonstranților, și nici voința oamenilor care au revenit de fiecare dată în piață, în ciuda gazelor, a tunurilor de apă și a bastoanelor jandarmilor. Ei erau acolo cu un scop: să își strige tare nemulțumirile. Aveau și jandarmii un scop: să nu-i lase să se facă auziți.

Nu, nu uităm nici de fata aia pe care ne-o tot fluturați pe sub nas cu mesaje lacrimogene. Cum se face însă că propriii ei camarazi au uitat-o, chiar între acei ultrași pe care nu s-a sinchisit nimeni să-i salte? Era nevoie de o victimă, nu-i așa? Trebuia să curgă niște sânge. În realitate, fata nu trebuia să se mai întoarcă vie de acolo. Sau, cel puțin, nu trebuia să se mai întoarcă întreagă. Ea știa asta? A fost de-acord să fie momeală? Pentru că eu mă cam îndoiesc că ea era pregătită, la 20 de ani, să moară pentru Dragnea și partid.
Că veni vorba, „săraca fată” e bine. Nu mulțumită vouă, prieteni jandarmi.
Și nu, nu-i plâng de milă.  Era acolo în calitate de mardeiaș, la fel ca toți ceilalți căței ai lui Dragnea. A încasat-o și ea puțin? Ghinion. Îi sugerez să-l caute pe băiatul care a salvat-o și să-i mulțumească; datorită lui, nu are acel diagnostic pe care i l-ați pus voi ca să ne mai stoarceți niște lacrimi.

Dar știți ce? Hai, destul cu „fata aia, săraca”. Nu vreți să vorbim mai bine de băiatul ăla care s-a trezit împușcat cu un glonț de cauciuc? Sau de fata aia bătută până la leșin? Sau de tânărul cu gaură în picior, în urma exploziei unei fumigene? De acei tineri loviți cu bastoanele, deși țineau mâinile ridicate sau erau deja la pământ? De cei loviți cu picioarele și cu scuturile, deși stăteau jos și nu făceau absolut nimic? De cei călcați în picioare de jandarmi? De femeia paralizată, răsturnată de către un brav jandarm din cărucior? De toți oamenii ăia, tineri și bătrâni, împroșcați cu gaze, stropiți cu tunurile de apă...? Toți ăștia au fost în jur de 450. Toți ăștia au fost acolo pentru a protesta împotriva unui guvern incompetent și a unui infractor condamnat la închisoare, care încă mai face legea în țara asta și încă mai are tupeul să apară la televizor. Dar asta nu vă impresionează, așa-i? Doar PSDragnea ne-a mărit salariile și pensiile, ne-a dat, noi suntem nerecunoscători că mușcăm mâna care ne hrănește și am meritat din plin tot ce s-a întâmplat. Din toată nebunia din 10 august, trebuie să o reținem doar pe „săraca fată”, martira lui Dragnea. Pentru că ea asta trebuia să fie, o martiră. O martiră al cărei sânge să justifice o intervenție și mai în forță, eventual cu gloanțe reale.

Jandarmeria Română, în ochii mei ți-ai pierdut orice urmă de credibilitate. Ai jurat să aperi poporul, dar ai ales să devii slugă la PSD. Totul este mult prea evident.

PS: Da, dragă unchiule jandarm, care ai preferat să mă blochezi pentru a evita un dialog; asta văd, asta simt. Mi-ai spus că sunt manipulată. Adică nu e adevărat ce văd că se întâmplă de la o vreme încoace; poate că nu urmăresc postul TV care trebuie, așa-i? Poate că nici imaginile apărute în media nu sunt adevărate, și poate că nu e adevărat nici ce ce mi-au povestit prietenii mei aflați vineri în Piața Victoriei. Presupun că, în opinia ta, ei nu aveau ce să caute acolo, în condițiile în care PSD le-a mărit salariile...
Îți mai spun doar atât: când îi vezi pe „huliganii” care ies pe străzi să protesteze, amintește-ți, te rog, că și eu sunt unul dintre ei. Că ce s-a întâmplat în București se poate întâmpla oricând și în Timișoara. E adevărat, jandarmii din Timișoara au fost niște lorzi până acum, dar, după cum bine știi, nu este nevoie decât de un ordin pentru ca lucrurile să se schimbe radical.










luni, 6 august 2018

Și iarăși despre telefoane...

... Pentru că, deși le avem printre noi de atâta amar de vreme, mulți încă nu înțeleg cum funcționează.

Cum e ăla care stă lângă o sursă de zgomot (copil care urlă, muzică dată la maxim, ceva șantier în lucru, șosea super-aglomerată), de pildă, și totuși insistă să te sune și să te țină de vorbă.
El încă nu știe că un telefon MOBIL permite deplasarea către o zonă mai liniștită, de unde se poate înțelege cu tine. Degeaba îi explici asta; o să-ți spună că „da, bine” și o să continue să-ți povestească diverse din vecinătatea sursei de zgomot. Mai exact, să-ți urle în ureche, silindu-te să ții aparatul la un metru distanță ca să nu-ți explodeze creierul. Iar când îi răspunzi tu lui, îți va cere să repeți de nșpe ori, și tot urlând. Că doar nu te aude omul, fă și tu un efort, ce naiba, n-ai plămâni?...

Sau ăla care își imaginează că, datorită faptului că ai două urechi, poți asculta (și procesa!) două lucruri diferite în același timp.
Personajul ăsta te vede că vorbești la telefon și că ești foarte concentrat asupra discuției (întotdeauna apare când porți o conversație importantă), dar ține neapărat să-ți atragă atenția și să-ți povestească și el ceva. De regulă ceva ce poate să aștepte zece minute, niciodată nu e urgent, dar pur și simplu omul se plictisește și simte nevoia să participe cumva la acea discuție, chiar dacă nu-l vizează pe el. Așa că va sta lângă tine, acolo, în coasta ta, se va foi, va frunzări zgomotos hârțoage și va vorbi tare. Eventual te va întreba ceva, îți va arăta ceva, îți va cere o părere asupra unei chestii neimportante. Sau va bombăni ceva adresat nimănui, nu destul de tare cât să înțelegi ce spune, dar destul de tare cât să te agaseze. Dacă îi spui tipului de la telefon să te scuze un moment, lași telefonul jos și îl inviți pe acest individ să spună ce dorește, mai mult ca sigur va răspunde cu un „Ah, nu-i nimic, termină acolo ce ai de vorbit”. Dar va rămâne lângă tine până când termini de vorbit, iar când termini, va descoperi brusc că are treabă în cu totul altă parte.
Tot el va dori să discute la telefon atunci când vorbești tu la telefon. De ce e asta o problemă?... Pentru că va veni lângă tine ca să-și poarte discuția la telefon, tot acolo unde îți porți tu discuția la telefon. Și va vorbi tare, pentru că nu-și poate auzi interlocutorul din cauza ta. De ce nu te poți muta tu mai încolo?... Pentru că face asta atunci când el e pe mobil, iar tu ești pe stabil.

Și ăla care te sună să te întrebe de sănătate, dar e prea puțin atent la ce spui tu. Va discuta cu cineva de lângă el, se va certa cu altcineva, va fi atent la altceva (televizor, facebook etc.) și tu... te trezești vorbind singur, sau ascultându-l pe el cum discută cu altul, deși el e cel care te-a sunat și te ține blocat pe fir.
Dar să te pună naiba să-i spui ceva ăstuia, că va fi ofensat până la cer și-napoi!
Nu cumva să-i spui că, bă, am și eu TV, văd ce e acolo, nu trebuie să mă suni ca să-mi povestești cu detalii. Am și eu net, văd și eu ce scrie în ziarele online; da, am văzut și poza aia cu pisica, și pe aia cu cățelul, și pe aia cu rățușca.
Sau să-i sugerezi că poate să certe copilul și să povestească cu tovarășul de viață și înainte/după discuția telefonică cu tine?... Asta deja e culmea nesimțirii.

Ăla care are numărul tău de telefon, dar nu te sună în caz de; în schimb, îți trântește oalele-n cap că n-ai fost pe fază la oarece. Îi spui: bine mă, dar aveai numărul meu; de ce n-ai sunat? O să-ți bage un răspuns halucinogen, de genul: păi nu știam că pot să te sun.
Pentru acest personaj, oferirea numărului de telefon trebuie însoțită de instrucțiuni de utilizare. Se pare că omul încă nu știe că, la apelarea acelui număr pe care i l-ai dat, răspunzi tu și se poate rezolva/clarifica o problemă.

Ăla care îți spune cât de tare se grăbește și ce treburi urgente are, dar nu se poate opri din vorbit. Îți povestește de zece ori, cu lux de amănunte, cât de gravă și urgentă e problema lui și cât de crucială este o rezolvare rapidă, care e ideal să aibă loc ieri. Și continuă. Și continuă. Și...
... Și nici măcar nu e o discuție adevărată, pentru că vorbește doar el. El întreabă, el răspunde; dacă începi tu să răspunzi, se bagă peste tine cu un „ah da, stai, asta înseamnă că...” și răspunde tot el, în final. Sau îți dă el toate variantele de răspuns și o alege (tot el!) pe cea care îi convine lui.
Nu merită efortul să încerci să tranformi turuiala lui într-un dialog, individul are un debit verbal mai mare decât poți tu duce și un volum al vocii mult mai ridicat decât al tău; în urma acestei interacțiuni, te alegi doar cu o lipsă totală de energie, eventual și cu o mega-frustrare, că ai fi avut și tu niște chestii interesante de spus, dar n-ai putut decât să deschizi gura de câteva ori și să o închizi la loc, resemnat. Cel mai sănătos este să pui telefonul deoparte (asta dacă nu poți să închizi...) și să îl lași pe individ în plata lui, să vorbească singur. Oricum nu are nevoie de o ascultare activă și, la urma urmei, nu te vede 👅

... De fapt, aș spune că această ultimă sugestie se aplică la toți cei înșirați mai sus. Și la cei menționați cu altă ocazie...





sâmbătă, 4 august 2018

Wow, scrii...? (2)

... Ah, gothice, distopii, de-astea dark așa?... Ia zi, ești căsătorită, ai copii?... Fii liniștită, când o să faci un copil sau doi, o să-ți treacă. Am avut și eu niște tentative în tinerețe, dar apoi m-am măritat, am făcut copii și mi-a trecut.
Ce...?
Pe bune, CE?
Știu cel puțin trei doamne, măritate și cu copii, care scriu demențial și publică într-o veselie. Și mai sumbre, și mai distopice, și mai futuriste, și mai romantice, și cum le vine. Și știu și o doamnă, de asmenea soție și mamă, care, deși nu publică (încă), scrie niște poezii foarte intense și foarte dark. So, my dear, your argument is invalid. Nu ți-a trecut pentru că te-ai măritat, ți-a trecut pentru că n-ai avut-o niciodată. Te asigur că mie n-o să-mi treacă dacă mă mărit și fac copii.

Drăguț ce faci tu... Dar când o să scrii ceva serios?
?
Nope.

Ai putea să scrii despre ceva actual, ceva... altfel?... din care să înveți ceva?...
Altă întrebare.

Ești persoană publică acum. Nu mai posta despre subiecte politice că nu dă bine!
MUIE PSD

O domniță delicată n-ar trebui să posteze despre lucruri din astea. Postează și tu drăgălășenii cu floricele-fluturași. Și nu te mai exprima atât de vehement, o domniță nu face asta.
Vezi mai sus.
Și „domniță” să-i spui doamnei mă-ta.

Vreau să-ți fac recenzii, îmi dai cărțile tale?
Ia d-aici:
Cărțile mele pe site-ul editurii Tritonic
Cărțile mele pe librărie.net
Câinii Diavolului la Librăria Mihai Eminescu
Imperiul de sticlă la Libris
Imperiul de sticlă la CEL.ro





miercuri, 6 iunie 2018

Dracu' m-a pus...

Am dat peste acest articol din Adevărul, în care autorul vorbește despre prietenii lui homosexuali. Un articol drăguț, despre oameni faini, la care, probabil, sexualitatea era ultimul lucru de care ți-ar fi păsat. Ok, știu că articolul a fost scris în contextul în care urmează parada gay, iar eu nu mă omor după parada gay, dar asta e cu totul altă poveste* (vezi mai jos).

Și cum spuneam, dracu' m-a pus...
Dracu' m-a pus să dau un ochi puțin mai jos, unde se aflau comentariile. Mirificele comentarii ale românilor verzi, daci puri, patrioți, familiști, tradiționaliști: nu avem noi nevoie de așa ceva. Să stea acolo, la ei. Propagandă LGBT, noua stânga, neomarxistă. Noi suntem normali, asta nu e normalitate. Multe multe emoticoane cu vomă. Dereglări occidentale, de asta a căzut și Imperiul Roman. Copiii, văd copiii, ce le spunem copiilor???...
Nu știu voi, dar eu când o văd pe aia cu copiii, simt că-mi saltă tensiunea. Pentru că bieții copii sunt mereu aduși ca argument suprem atunci când nouă nu ne convine ceva. Game of Thrones la TV? Aoleo, dar văd copiii!!!... Are vecinul câine; și copiii???... Jos la magazin se vinde alcool; ce vor spune copiii???... Un miliardar și-a cumpărat un yaht; și copiii mor de foame!!!... Niște voluntari s-au mobilizat să ajute niște căței maltratați sau niște pisici rănite; off, de-ar face la fel și când e vorba de copii... Un autor a scris o carte mai deocheată sau mai horror!!! OMG, ce facem cu copiii???...
... Un nene se plimbă de mână pe stradă cu alt nene: ce le spunem copiilor???...

Și tot dracu' m-a pus să trântesc și eu o întrebare acolo:


Atât mi-a trebuit.
A urmat o discuție absolut halucinantă, ca să mă exprim și eu în termeni moderni...
Iată ce am aflat, în urma imprudentei mele întrebări:

  •  Ideea în sine e scârboasă. Să facă ce fac la ei acasă, dar așa cu jenă, cu simț, nu să știm noi.
Ca și cum ar fi un obicei al cuplurilor gay să vină la tine în casă și să-și facă treburile în fața ta. Și eterna chestie cu „trebuie să se simtă vinovați, că ei nu-s cum trebuie”... 
Ca fapt divers: mie mi se pare scârbos și când văd un cuplu hetero care face schimb de salivă în public. Apelul la decență e una, băgatul în casa și patul vecinului e deja altă treabă.
  • E păcat mare. Dacă citeai două vorbe din Biblie, ai fi știut.
Mulțumesc, am citit toate cuvintele din Biblie, nu doar două. Rezultatul: nu sunt fană. Nu pot să iau ca reper de moralitate o carte în care mi se spune că e ok să-i ucizi pe cei care sunt diferiți, să violezi prizonierele de război (dar numai dacă sunt fecioare!), să-ți oferi fiica spre a fi violată în grup, să-ți prezinți soția ca fiind sora ta ca să n-ai probleme în cazul în care vreun grangure o revendică pentru vreo câteva nopți, dar nu-i ok să fii homosexual. În plus, creștinismul se bazează pe învățăturile lui Iisus, iar Iisus nu spune absolut nimic despre homosexualitate. Dacă era o problemă atât de mare și de gravă, bănuiesc că ar fi menționat-o. 
  • Ce le spunem copiilor care îi văd și întreabă?
Mă, sunt cam slabe șansele ca un copil să perceapă că ceva e diferit la doi bărbați sau două femei care se țin de mână, în condițiile în care și noi îi punem pe ei să meargă de mână pe stradă, fie că sunt fetiță și băiețel, două fetițe sau doi băieței. Și nu vor întreba chiar nimic pe tema asta. Dacă totuși întreabă, le puteți spune foarte frumos că oamenii mari, când se iubesc, se țin de mână și se sărută pe buze. Comunicare :)
  • E o boală și se ia, copiii sunt vulnerabili
Of, iar copiii... 
Adică doctorii și specialiștii sunt de-acord că ești ce ești pentru că așa ești, dar vine câte-o tanti de-asta care știe ea că e o boală. Și mai ales că se ia.
  • Dacă ăștia au voie să se manifeste, o să vrea după aia să legalizeze zoofilia, pedofilia, necrofilia și toate ...filiile

Da, logic. Logic că încă nu știm să facem diferența între sex consensual și viol...

  • De ce să se căsătorească? Să facă ce vor, că nu-i împiedică nimeni, dar fără căsătorie. Căsătoria e pentru familie, pentru cei care vor copii.
Și atunci cu acele cupluri hetero care se căsătoresc, dar nu vor neapărat copii, ce facem? Ăia de ce s-au căsătorit? Și, din nou, de ce te freacă pe tine grija? Cu ce te afectează asta pe tine?
  • Bine, să se căsătorească, treaba lor, dar să nu li se dea voie să adopte copii. Copiii vor fi jenați de situația în care se află.
Așa-i, mai bine să stea copiii ăia în orfelinate. Orice, numai să nu ajungă, doamne fere, într-o familie cu două mame sau doi tați. Ce dacă mamele sau tații respectivi pot să le asigure condiții și dragoste cât cuprinde, ce dacă le pot oferi un sprijin în viață. 
Da, normal că se vor simți jenați copiii. Se vor simți jenați de atitudinea noastră, a celorlalți, care stăm foarte bine la capitolele „judecat aiurea” și „băgat nasul în ciorba altuia”.
  • De fapt ai tu o problemă. Vrei să te bagi în seamă. Vrei atenție și audiență și nu știi cum s-o obții.
Așa e, recunosc, în realitate vreau să discutăm despre mine. Spune-mi mai multe despre mine. Și, da, încuiații ca tine sunt exact audiența pe care o doresc.
  • Du-te spânzură-te.
Previzibil :) Trebuia să fie și unul ca tine, alături de cel care-mi comenta fotografia de profil...


Aș vrea să spun că a fost distractiv, dar n-a fost. E trist să vezi atâta ură investită în ceva care, în fond, chiar nu te privește. Nu-ți plac relațiile homosexuale? E în regulă, nu te băga într-una. E chiar atât de simplu.
Și ce fac alții în casa lor, în patul lor: șocant, dar chiar NU te afectează cu absolut nimic.


*Deși nu am absolut nimic cu orientarea sexuală a nimănui, nu-mi plac paradele gay. Să zicem că le înțeleg rostul, într-o oarecare măsură; până nu demult, homosexualitatea era pedepsită cu închisoarea sau chiar cu moartea (în unele părți ale lumii, asta încă se întâmplă), înțeleg nevoia de expresie și de acceptare, dar o paradă parcă e puțin prea mult. E ca un mod de-a te băga cu forța în sufletul celuilalt și de a-i urla „acceptă-mă, că de nu... !!!” Ca atunci când faci ceva voit-ostentativ, de exemplu te îmbraci în stil goth sau îți vopsești părul verde, și apoi plângi că lumea s-a uitat foarte lung și foarte ciudat la tine, ba unii chiar au aruncat cu chestii după tine. Nu; lumea nu e obligată să te placă, iar tu nu poți avea pretenții ca nimeni să nu aibă vreo reacție atunci când tu faci ceva ostentativ. Fii ce ești, îmbracă-te cum îți place; dar pentru tine, nu pentru ochii lumii. Ești gay? Fii gay! Ești goth? Fii goth! Vrei părul verde? Fă-ți părul verde! Dar asumă-ți aceste alegeri și fii sigur că le faci pentru tine, pentru sufletul și fericirea ta, nu ca să ai de ce să te plângi după aia că nu ești acceptat sau că cineva s-a uitat nu-știu-cum în direcția ta. Nu te vor accepta toți, fii sigur de asta. Iar cei care o vor face, te vor accepta așa cum te găsești; în mare parte a timpului, nici nu vor percepe cu ce ești îmbrăcat, vor percepe doar prezența ta.
Hai, pace.

joi, 31 mai 2018

De ce sunt enervante telefoanele

De fapt, nu telefoanele în sine sunt enervante, ci utilizatorii lor. Unii din ei.
Recunosc, eu nu am fost niciodată un fan al telefonului, fie el mobil sau stabil. O discuție la telefon cu mine se reduce la „Da, sunt bine. Ne vedem acolo, la ora H? Ok, rămâne cum am stabilit”. Și gata. Doar câțiva apropiați mă pot ține la telefon mai mult de câteva secunde, fără să încep să trepidez de nerăbdare sau fără să caut un pretext ca să închid; se știu ei care sunt, ăia cu care obișnuiesc să pălăvrăgesc și ore în șir, și la 2 noaptea :) În rest, sun doar dacă arde.
„Dar telefoanele sunt utile! Fii și tu în rând cu lumea, ce te sălbăticești așa!!”
Știu că telefoanele sunt utile; nu contest asta. De aia dețin unul, chiar dacă e departe de a fi un exemplar de ultimă generație, cu nșpe mii de funcții și aplicații, deci nu sunt chiar atât de sălbatică. Cât despre sugestiile de a fi „în rând cu lumea”, rog a fi scutită :)
Treaba e așa: eu una prefer să comunic față în față sau prin messenger/email. Cu mențiunea că, pentru mine, messenger-ul ESTE folosit ca un email. Adică: ai ceva de transmis, scrii frumos mesajul, că acolo rămâne, nu fuge niciunde sau ceva, iar eu o să-l văd și o să răspund când pot. Dacă n-am răspuns, înseamnă că n-am putut. Simplu, clar, eficient. Ah, bineînțeles, asta presupune să știi să scrii, pentru că limba „ceau, cf?” n-o cunosc.

Revenind: de ce mă enervează (mulți dintre) utilizatorii de telefoane?...

Nu pot lăsa telefonul din mână
Te întreabă ceva, tu începi să răspunzi, iar pe la mijlocul frazei te trezești vorbind singur. De ce? Pentru că el e foarte ocupat să scrolleze pe facebook și să butoneze în mesagerie. Începi să te gândești că, poate, ar trebui să scoți și tu telefonul și să-i răspunzi pe facebook la ce te-a întrebat, așa poate ar avea vreo reacție. Dar „spune, că te aud!”, insistă el, fără să ridice nasul din ecran. Mă, nu, nu mă auzi. Și ceea ce faci e lipsă de respect. Dacă te interesează cu adevărat ce am de zis, lasă naibii telefonul ăla zece minute.
Șoc și groază: n-o va face, pentru că ce se întâmplă pe facebook e mult mai important decât orice altceva. Mai important decât ce ai tu de spus, mai important decât concertul la care se află și din care nu va reține nimic până a doua zi (jur, parcă încep să-i privesc cu mai multă simpatie pe ăia care nu-și amintesc nimic dintr-un concert pentru că au fost mangă de beți; ăia măcar sunt în atmosferă), mai important decât ce se întâmplă pe scena unei săli de spectacol, mai important decât copiluțul din dotare care a căzut și s-a lovit... Mă gândesc că, probabil, au niște prieteni al naibii de interesanți, cum eu n-o să am niciodată, și că pe peretele lor se întâmplă lucruri cu adevărat palpitante; altfel chiar nu-mi explic fenomenul.

Sună fără motiv, în momente evident nepotrivite
Știu că e ziua ta liberă și că e foarte posibil să te fi întins puțin după prânz; sau că ești la muncă și că nu poți vorbi, că doar le-ai zis de nenumărate ori că, între orele..., să te sune numai în caz de urgență. Știu, dar nu le pasă. Ei se plictisesc și au chef de un small-talk, unul care s-ar întinde și câteva ore dacă ar fi după ei. Iar tu nu le închizi imediat telefonul în nas, pentru că ești mârlan dacă o faci (LOL).
Și ce mai faci?... Ai văzut ce verde-i iarba și ce albastru-i cerul?... Auzi, ce zodie ziceai că ești?... Știi, mă gândeam că problema cu my ex (pe care îl/o cunoști și tu) a fost din cauză că... Unde te gândești să mergi în vacanță peste 4-5 luni?...
Muncesc. Da, disting bine culorile. Balanță; de ce, se întâmplă ceva cu nativii anumitor zodii în următoarele cinci minute? Nu vreau să știu. Mă, n-am idee; ai găsit o mega-ofertă care expiră în cinci minute?...
Dacă nu sunt chestii care afectează următoarele cinci minute, parol, pot aștepta până seara, sau pot fi scrise într-un mesaj. Sau dezbătute la un ceai, pe o terasă. (Mai puțin nr. 4; aia să facă bine să nu-mi aterizeze nici măcar în mesagerie, mai ales dacă cunosc și eu persoana și se întâmplă să-mi fie simpatică, și e de căcat că vrei să mă bagi pe mine la mijloc în problema voastră care nu mă privește; mulțumesc, m-am lecuit de astfel de faze acu ceva vreme și am jurat că never again. Sunteți adulți, comportați-vă ca atare. Se acceptă doar dacă treaba e proaspătă și nu o cunosc pe cealaltă persoană, și, deci, pot să o înjur cât vrei că te-a făcut să plângi).
Să ne înțelegem, și să nu fie luat personal: NU-MI PLACE să fac small-talk la telefon. Nicicând, sub nici o formă, cu nimeni. Nici măcar cu maică-mea, dar ea e maică-mea și pentru ea fac asta. Știi, telefonul în sine mă împiedică să mă ocup și de altceva în timp ce tu-mi povestești despre vreme, despre nu știu ce articol conspiraționist ai citit sau despre ce ți-ai amintit legat de your ex care se întâmplă să-mi fie și mie pireten/ă, pentru că, în ciuda faptului că femeile au atenție distributivă, chiar nu pot să fiu atentă în același timp și la tine, și la ce lucrez. Sau la tine și la articolul pe care îl citesc, sau la tine și la paragraful pe care îl scriu. În schimb, pot să fiu atentă la ce îmi scrii tu pe messenger și să îmi fac și treaba, la calculator sau prin casă.

Nu sunt în stare să țină ca lumea în mână telefonul ăla
Așa, ca lumea, adică să aud și eu ce naiba spun. Asta, deși sunt exact acei palavragii de mai sus, ăia care te sună oricând, oricum, fără nici o jenă, ca să vorbească despre nimic ore în șir. Nici ei nu te aud pe tine când le spui că, bă, hai să vorbim mai târziu, și nici tu nu-i auzi pe ei ce îndrugă acolo. Dar se supără monstru pe tine dacă le închizi telefonul.

Insistă să te sune și să discute cu tine, deși se află într-o zonă fără semnal
Serios: ce anume crezi că obții din discuția asta, în care amândoi ne auzim cu întreruperi? E evident că n-ai semnal; ecranul ți-o arată, sunetul ți-o arată, totul îți urlă tare și clar că nu este semnal, dar tu suni, și mai suni odată după ce-am închis, și suni de zece ori, doar ca să-mi spui că nu ai semnal. No shit, Sherlock?!
Din aceeași serie: ăia care sună ca să-ți spună că sunt ocupați și nu pot vorbi, deși n-ai întrebat nimic. Și te mai și țin câteva minute bune la telefon pentru asta.

Scot sunete ciudate și deranjante
Fie că își dreg vocea zgomotos exact când răspunzi, pentru că nu puteau face asta înainte să te apeleze, fie că împănează discuția cu mulți, MULȚI de „ăăăăăăăăăăăăă” și „îîîîîîîîîîîîîîîîîîî” și „hmmmmmmm”, fie că mănâncă zgomotos în timp ce vorbesc, pentru că era imposibil să termine de mâncat înainte să sune, vor face ei în așa fel încât conversația asta să fie o experiență unică.

Sună fără să aibă habar de ce
Palavragiii menționați mai sus știu de ce sună: se plictisesc și vor să se audă vorbind; dar nu pot să vorbească pur și simplu singuri, că aia ar fi ciudat, așa că te vor suna pe tine ca să-i auzi și tu vorbind. Nu, ăștia sunt altă ciorbă. Ăștia sună, dar se blochează imediat după răspunsul tău la „ce faci?”. De aici încolo, va trebui să le smulgi cuvintele cu cleștele, în speranța că te-au sunat pentru că au nevoie de ceva și le e jenă să abordeze subiectul. În cel mai bun caz, descoperi că, într-adevăr, au nevoie de ceva, dar ce bine că le-ai amintit tu, pentru că ei nu ți-ar fi spus-o nici în ruptul capului. În cel mai rău caz, te chinui juma de oră degeaba să-i tragi de limbă, pentru că nu vor chiar nimic. Cel mai probabil, te-au apelat din greșeală și le e jenă să recunoască...

Deci, da; îndrăznesc să consider telefoanele ca fiind enervante. De asta evit să dau numărul de telefon persoanelor necunoscute sau vag cunoscute, de asta am telefonul pe silent în mare parte a timpului, de asta menționez de fiecare dată că prefer să discutăm prin email sau pe messenger.
Fiecare cu ciudățeniile lui; asta e a mea. Mă rog, una din ele :)