CINE e această doamnă?

 

Așa arată o fotografie de prezentare a unui nou film-documentar despre viața reginei Cleopatra, produs de Netflix.

(foto de pe google)

... Și totuși, cine e femeia asta? Cine vrea să fie?

„Regina Cleopatra”, insistă titlul. Iar naratorul vorbește despre femeile puternice care au condus cândva lumea, cu insistență pe partea de Africa. De Egipt, mai exact. Dar nu în timpul Dinastiei a XXV-a, cunoscută și ca Dinastia Nubiană; din câte se știe, nu a existat nici o doamnă cu numele de Cleopatra printre consoartele și fiicele faraonilor negri care au condus Egiptul vreme de un veac. Deși ar fi fost interesant un documentar despre ei, dacă tot se vrea o plimbare în direcția asta...

Nu; noul documentar dorește să o prezinte pe ACEA regină Cleopatra la care ne gândim toți, atunci când auzim acest nume. Cleopatra a VII-ea Filopator, ultimul monarh al neamului Ptolemeilor. 

De-a lungul timpului, s-au realizat multe filme despre regina Cleopatra. Cel mai celebru a rămas cel din 1963, cu Elizabeth Taylor în rol principal. 

(foto: IMDB).

Nu a fost nici primul, nici ultimul. Acuratețe istorică? Scăzută spre deloc. Dar a fost o producție spectaculoasă, cu un buget imens și costume special create pentru a fura ochii, iar în memoria colectivă chipul lui Elizabeth Taylor a ajuns să se identifice cu cel al Cleopatrei.  

Un film din 1999, produs de Hallmark, prezintă o Cleopatra oarecum diferită de celelalte. Actrița din rolul principal e Leonor Varela (poze: google). 

Imaginea și costumele sunt oarecum mai apropiate de personajul istoric, așa cum apare în statui și pe monede - cu haine în stil greco-roman, cu coafuri (aproximativ) grecești. Ca imagine, arată binișor, având în vedere faptul că nu a avut un buget prea mare. Și totuși, dialogurile strică tot. În nici un moment nu se vorbește despre rivalitatea Grecia vs. Roma din acea epocă. În nici un moment nu se amintește despre moștenirea lui Alexandru cel Mare, pe care familia Cleopatrei se silea să o apere pe teritoriul vechiului imperiu grec. Se vorbește, în schimb, intens despre Egipt și Roma. „Eu sunt Egiptul”, spune regina, în vreme ce i se oferă lui Cezar. Hai să unim Egiptul cu Roma, hai să creăm imperiul Egipto-Roman............................... 

Și apoi, e serialul Rome (HBO, 2005 - 2007), unde Cleopatra apare în acest hal:

Asta, când nu e dezbrăcată sau aproape dezbrăcată, cu capul ras și frecându-se lasciv de pereți și de oameni...

Serios, ce e costumația aia? Ce sunt toate costumațiile ei? Nimic nu seamănă cu nimic; nici cu Roma, nici cu Grecia, nici cu Persia. Și nici măcar nu arată bine pe sticlă, să spui că ok, e un fantasy total, dar măcar arată frumos. Poate că serialul e ok, în mare parte, dar personajul Cleopatra sigur nu e.

În sfârșit. Ce au în comun toate filmele și serialele despre Cleopatra? 

În absolut toate, regina egipteană e prezentată ca o frumusețe exotică, semidezbrăcată, care vorbește șoptit (mai puțin atunci când zbiară că „EU SUNT REGINA EGIPTULUI!!!”, așa, din toți bojocii, ca să aibă acele momente de empowerment) și se mișcă languros, indiferent de situație sau de interlocutori. Ca și cum ar fi vrut să ducă urgent în pat toți bărbații prezenți, fie că avea sau nu avea treabă cu ei. Pentru că, nu-i așa, exact în acest fel se comportă o femeie-monarh tânără, aflată într-o poziție vulnerabilă, dar care încearcă să se impună ca autoritate atât în fața supușilor, cât și în fața puterilor străine, și se cere luată în serios ca egală de Roma...

Dar, în special, e prezentată ca „egipteană”. Egipteană - localnică, având (zice-se) mentalitatea și cultura specifice egiptenilor, deși parcă nici cu aia nu aduce. Exotismul e elementul-cheie exploatat până la refuz; un exotism oriental, agresiv, lasciv, care amintește mai degrabă de un harem otoman - să fie clar: acel harem din fanteziile occidentalilor, nu unul real. Pentru că nici într-un harem (real!) nu vedeai așa ceva.

Grecia, în schimb, lipsește cu desăvârșire din ecuație.

Niciunde nu e amintit că regina Cleopatra a fost o grecoaică pur-sânge, descendentă a unei dinastii grecești, cu un arbore genealogic stufos ca o prăjină. O familie care vreme de 300 de ani a împerecheat frate cu soră, la fel ca Targaryenii lui George R. R. Martin, și nu a lăsat nici un strop de sânge străin să aducă un dram de diversitate. 

Dar acestea sunt filme artistice, îmi veți spune; nu documentare. Un film artistic nu trebuie să respecte istoria. Dacă povestea cere ca regina Egiptului să fie o nimfomană exotică, atunci va fi o nimfomană exotică, indiferent de realitatea istorică. 

De-acord. Deși, sinceră să fiu, am o problemă și cu asta. Atunci când absolut toate filmele se agață încontinuu de același clișeu, o simplă viziune artistică se transformă treptat în realitate, în mentalul colectiv. Pentru că nimeni nu se va apuca să caute documentele vechi, să-i citească pe Strabon, și pe Plutarh, și pe Cassius Dio, ca să vadă ce spuneau aceștia despre Cleopatra. Nu; omul de rând va vedea vreo 3-4 filme pe tema asta, apoi va rămâne cu impresia generală că regina Cleopatra era o egipteană sadea, care sărea din pat în pat. 

Am tot spus-o de multe ori: dacă ar apărea un producător îndrăzneț și ar crea niște filme istorice pe bune, respectând întocmai documentele vremii, nu am recunoaște personajele. Pentru că, în 90% din cazuri, acestea erau complet diferite față de cum ne imaginăm noi că erau. Da, inclusiv Cleopatra.

Ah, dar avem documentarele...

Serios? Le avem? 

Chiar documentarele abia catadicsesc să menționeze originile grecești ale Cleopatrei; și asta doar așa, în trecere, ca și cum n-ar fi ceva important; ca și cum n-ar fi fost întreaga ei identitate. În final esența e aceeași ca în filmele artistice: exotismul oriental al reginei egiptene, cu accentul pus pe Egipt. Cum își îngrijea părul, cum își îngrijea pielea, cum se machia, ce parfumuri folosea, cum își satisfăcea amanții. Ba chiar se încearcă a se demonstra, ÎN DOCUMENTARE, că ar fi existat niște sânge african în venele Cleopatrei - probabil egiptean, sau chiar negru sub-saharian - pe baza unor argumente atât de slabe, încât orice profesor respectabil de istorie i-ar trimite pe realizatori acasă, cu 3 în catalog. 

Și acum, vin cei de la Netflix și se prefac că au descoperit coada la prună, cu un nou „documentar” despre Cleopatra. 

De data asta, e prezentată ca o regină nubiană, din inima neagră a Africii. Realizator: Jada Pinkett Smith, afrocentrist declarat (pentru cei care nu știu ce e afrocentrismul: e exact ca dacopația, dar cu negri în loc de daci. Se pare că acest curent are foarte mare succes în SUA...). Iar publicul ar trebui să accepte pur și simplu situația, că doar „există atâtea filme și documentare pe tema asta, cu o distribuție albă precum crinul; uită-te la alea, dacă nu-ți covine”. Păi, uite care e problema: Cleopatra chiar era albă precum crinul. Iar acesta e un documentar, zice-se bazat pe documente istorice, creat în colaborare cu istorici, nu un film artistic.

Argumentul uneia din prezentatoare: pe când era ea mică, bunica i-a spus că, indiferent de ce vede la TV, sau ce citește în cărți, sau ce i se spune la școală, ea să știe că regina Cleopatra era neagră. 

Deci, la naiba cu documentele istorice, cu arheologii, cu istoricii care și-au dedicat întreaga viață studiului, cu școala și cărțile. Lasă că știe bunica mai bine...

Ceva îmi spune că acest documentar se dorește a fi o palmă adresată filmului artistic Cleopatra, cel programat să apară la sfârșitul anului 2023, cu Gal Gadot în rol principal. Producția deja a fost catalogată drept „controversată”, pentru că, se plâng unii, regina egipteană e din nou „albită” de Hollywood. Ei bine, eu aștept filmul, în speranța că va prezenta o perspectivă proaspătă asupra vieții Cleopatrei.

Cât despre doamna de mai sus, repet: nu am idee cine e; dar în mod sigur nu e Cleopatra.