La mormântul Zeiţei

"Noi suntem inocenţii, inocenţii care au băut din otrava zeilor şi şi-au ars ochii de carne, pentru a privi direct în albastru"





Dansuri macabre
şi vise spulberate
cântece uitate
în colţuri sărate-
sunt cântece moarte,
sirene îmbătrânite
cu părul cărunt plin de mucede alge
cu pielea ridată
şi solzi putreziţi...
Corzile-s rupte: vioara e mută,
carii au ros-o ca pe-un sicriu...

Corzile rupte pe lira tocită-
poeţii sunt nebuni.
Au zis "Cântă, Zeiţă!"
dar Zeiţa e moartă
demult putrezită
mâncată de viermi în sicriul de-argint...
Atunci au uitat-o
acum o invocă
au uitat rima şi cântecul sacru
Preoţii vechi nu mai ştiu citi
din cartea cea mare cu semnele şterse...
strigă spre valuri- ele sunt vii-
dar nu pot raspunde... Zeiţa e moartă
şi cântecul tace, adânc îngropat.
Şi dorm şi poeţii cu fruntea pe slove
dorm cu feţele ascunse-n adânc
şi uită de lume, uită de ei
uită de timpul ce uită să treacă...

Numai Iluzia mai arde în stele
valuri de nori o îngroapă şoptind,
sunt şoapte fierbinţi despre viaţă şi moarte
despre gânduri şi semne ce nu se arată
poveşti despre început şi sfârşit,
pământul, visarea, apa şi focul
albastru şi stele, furtuni şi abis...

Dansăm, dansăm prin cenuşa Zeiţei-
Făpturi blasfeme cu versuri schiloade-
Privirile-s goale
Cântările triste
Răspunsul nu vine-n veci:
Ea doarme, doarme...
Nu vede, nu ştie;
Prin cântece seci
Ne ardem visarea
Şi-n dansuri lascive
Mimăm invocarea
Cu strigăte şchioape şi zâmbete strâmbe
Versete stâlcite
Şi voci tremurânde
Dansăm printre umbre-n lumina murdară
Bacchante pierdute-n cetatea stelară
Zeiţa n-aude... e moartă, e moartă
Vioara e mută şi lira e spartă
Şi cântecul tace, adânc îngropat...



*poezie scrisă în colaborare cu Mephisto