Praf de diamante

Lui Suzy. Pentru că toţi avem nevoie de Suzy, la un moment dat...


"Stele
Înapoi si-nainte
Plutesc, fir de praf între ele
Fãrã glas si cuvinte
În zbor..."



... E ca şi cum întregul univers ar conspira împotriva ta, zise George în timp ce căuta bricheta pentru a reaprinde ţigara stinsă. Ca în bancul ăla prost cu ghinionistul care din ultimii bani îşi ia otravă şi vine altul să i-o bea. Atâta ar mai lipsi, mormăi el, să vină careva acuma şi să-mi ia ultimele ţigări. Îl durea capul, cine ştie ce i-a pus în ţigări individul ăla cu dinte de aur, că i-a zâmbit într-un anumit fel când i le-a adus şi i-a spus marfă a-ntâia şefu' şi i-a făcut cu ochiul, şi şi-a lins buzele în felul ăla scârbos de parcă ar fi văzut o gagică bună căreia ar fi vrut să-i bage limba pe gât dar George ştia că individul cu dinte de aur nu umblă după gagici ci după gagii şi George ştia prea bine de ce se linge individul pe buze astfel...
... Automatul de cafea de la etajul întâi al Universităţii scuipa de două-trei ori înapoi bancnota de un leu înainte să o accepte- maşină idioată, măcar nu uită să dea rest- şi cafeaua era zoaie, întotdeauna zoaie, aceeaşi zeamă neagră scursă într-un pahar de plastic, orice butoane ai fi apăsat. Şi pe culoare, aceeaşi foială fără rost. Toţi cu cafeaua într-o mână şi mapa în cealaltă, cu aere de oameni importanţi care merg undeva- poate merg toţi la Kuki, a râs George către Suzy. Bineînţeles că merg la Kuki. Unde altundeva ai putea merge cu un chip atât de serios şi de concentrat? E normal- doar Kuki e atât de serios când primeşte musafiri, trebuie ca şi musafirii să fie pe măsură. Suzy nu l-a auzit, căuta ceva în geanta albă de lac şi părul blond îi acoperea chipul ca o perdea.
... În părul profei de seminar străluceau luminiţe mişcătoare care formau tiare fanteziste, iar George a fost prea fascinat de spectacol ca să audă întrebările ramolitului de Petrescu... Cum se putea ăla gândi la probleme dialectologice, când părul fetei scânteia atât de ireal?... Şi nasul cel mare şi diform al lui Petrescu era lăsat în jos, sprijinit în dosarul cu hârţoage... ochii lui decoloraţi care priveau simultan in două direcţii erau pierduţi printre semne negre indescifrabile... I-a atins umărul şi l-a întrebat auzi, tu chiar înţelegi ceva din chestiile astea? Nu vrei mai bine să privim praful de diamante? Iată-l, e aici peste tot... sus, pe tavanul ăsta negru, pluteşte fin în jurul nostru, arde în părul domnişoarei Lucia... La fel cum ardea în părul ei atunci, în seara aceea... Petrescu i-a trântit o privire goală şi i-a zis domnule student, ne întâlnim în toamnă... sau ceva asemănător... S-a dus afară pe hol la Suzy să îi spună Suzy, să te uiţi la părul domnişoarei Lucia, e plin de praf de diamante. Ca atunci în seara aceea când ea, înconjurată de ceţuri ca Marea Preoteasă din Avalon, şi-a ridicat mâinile spre noi în semn de binecuvântare sau de blestem, şi vocea ei venită din străfundurile pământului ne zicea îmi eliberez demonii, demonii adâncurilor care aşteaptă chemarea... Silueta ei întunecată se întindea până la tavanul pierdut în înălţimi cosmice... Chipul ei alb era tăiat în marmură, şi ochii ei erau două diamante negre care scânteiau demonic în lumina difuză... Şi peste toate plutea firesc praful de diamante; în ceaţa care o înconjura pe ea, în părul ei negru sau roşu închis cu irizări de flacără, deasupra discipolilor palizi care priveau spre ea fascinaţi, paralizaţi de vocea de dincolo de ceţuri care deschidea porţile infernului şi chema spiritele întunecate... iar boul de Petrescu nu vrea să ştie nimic, tot întreabă ceva în limbi neinventate încă, şi caută răspunsuri care nu interesează pe nimeni, dar n-a văzut praful de diamante din părul domnişoarei Lucia, care străluceşte exact ca părul ei atunci în seara aia... E ca în piesa aia despre marea de praf stelar, uite tocmai a început, vocea ei dulce te va purta prin tavanul negru larg deschis până la cerul cu diamante... vrei să o asculţi?... Suzy i-a aruncat o privire grăbită- purta lentile de contact verzi şi un tricou roz cu imprimeu alb- şi a continuat să îşi citească sieşi cursurile cu glas şoptit, fără să ia casca întinsă...



***

"I must have done something forbidden
In this paradise of silence and will
I tried to reveal that which is hidden
In the depths of my soul and make it real"


... Era hotărât să sară. Nu ştia exact când, dar ştia sigur că o va face. Stătea întins pe acoperiş cu o ţigară între degete, stăpânit de o uşoară ameţeală- fumul se ridica leneş, amestecându-se cu aerul zăpuşitor, era când alb când albastru, şi auzea vag vocalizele artistelor jos în sală...
Pentru un moment, a crezut că va fi scutit de la săritură. A luat autobuzul 57 despre care ştia că întoarce sub pod, însă autobuzul a mers mai departe. A mers peste pod şi s-a îndreptat vijelios spre ieşirea din oraş. Unde merge?... Nu l-a întrebat pe şofer, dar când a oprit într-o staţie de a cărei existenţă nu ştiuse până atunci, George a sărit afară şi a luat-o pe jos înapoi. Mergea clătinându-se, privind din când în când spre apus, acolo unde pluteau trei sori în loc de unul şi unde nori colorati în toate culorile posibile mânjeau un cer violaceu... Când să treacă peste calea ferată, a auzit un clănţănit, şi macazul i-a prins piciorul cu o mişcare bruscă. Nedumerit, şi parcă uşor vesel, şi-a analizat piciorul zdrobit. Era prea amorţit de la prafuri pentru a mai simţi vreo durere, şi a râs. Când în sfârşit a văzut în depărtare faţa neagră a locomotivei şi i-a auzit urletul de lup robotizat, a aruncat ţigara şi şi-a aranjat părul după urechi. A strigat Kuki, mă auzi? Vezi că vin la tine. Dar în locul loviturii fatale a primit un curent puternic de aer în faţă. Trenul a trecut pe lângă el, duduind şi scrâşnind din roţi...
Oare cum o fi să fumezi două ţigări deodată? întrebă George. Dar trei? Dar patru? Dar pe toate? Şi le aprinse pe toate, râzând cu o voioşie inocentă de copil care a descoperit o nouă jucărie, şi le luă pe toate între dinţi. Începu să se înece din cauza râsului, dar nu renunţă. Eh, de-ar putea să-i facă cineva o poză acum! Maică-sa nu avea cum, zăcea probabil beată-moartă în debaraua cu mături a Operei cu o sticlă goală alături, sau poate că era deja acasă în pat cu perdelele trase şi sforăia printre cearşafuri împuţite, vomă şi mucuri de ţigară pătate cu ruj; şi chiar dacă ar fi fost trează, n-ar fi avut cu ce să-i facă poza, că aparatul l-a vândut el pentru a-şi cumpăra porcăriile alea pe care şi le injecta în vene în fiecare seară. Şi n-ar fi avut nici cu ce să o sune, că a vândut şi telefonul. A vândut cam tot ce-a găsit prin casă. Combina muzicală, chitara, diamantele false ale maică-sii (l-a păcălit zdravăn pe idiotul ăla, i-a spus că sunt adevărate, i-a spus auzi mă fraiere, tu crezi că maică-mea poartă falsuri?? Falsuri să porţi tu cu mă-ta, şi idiotul, intimidat, i-a dat cât a cerut şi a dispărut din peisaj, însă George ştia că idiotul se va întoarce într-o zi, sau poate într-o seară când maică-sa termina de făcut curat în clădirea Operei), un ceas de-al handrălăului ăluia cu care umbla maică-sa, calculatorul, toate fuseseră schimbate pe praf. Nu ştia dacă îi părea bine sau nu. Îi părea bine când avea praf. Nu îi părea bine când nu avea praf şi începea să vadă negru înaintea ochilor şi dărâma tot ce întâlnea în cale. Acu’ o săptămână, în timp ce maică-sa făcea curat printre rânduri, George s-a urcat pe scenă şi a urlat regatul meu pentru pulberea stelelor, iar maică-sa a râs, şi el s-a gândit că de multă vreme n-a mai văzut-o pe maică-sa râzând. Numai că el nu râdea, el vorbea serios, şi uneori simţea că şi-ar fi dat şi un braţ pentru rahatul ăla de praf care oricum îi făcuse braţul stâng să putrezească de-a binelea...
Zilele trecute l-a văzut pe Kuki zâmbindu-i simpatic şi făcându-i cu mâna (Kuki e băiat bun, muncitor, este vizitat de toată lumea şi toţi ştiu că este extrem de pasionat de munca sa şi tocmai de asta are atâţia vizitatori), şi în acel moment şi-a simţit braţul zvâcnind. L-a cercetat şi a văzut o gaură vânătă chiar pe venă, acolo unde îşi înfigea acele. A început să râdă şi i-a răspuns lui Kuki la salut (toată lumea îl salută pe Kuki, căci toată lumea îl iubeşte. Şi Kuki este om iubitor, Kuki iubeşte pe toată lumea şi are grijă de toată lumea. Uşa lui este întotdeauna deschisă).
Braţul îi zvâcni. Ridică mâneca, dar o lăsă imediat la loc. Priveliştea era oribilă. Pielea avea culoare de cadavru, venele erau vinete şi iesite mult în relief, gaura se lăţise mult. Durerea deveni insuportabilă. Scotoci în buzunar, scoase o seringă şi înfipse acul în gaură. Se strâmbă uşor. Pupilele i se dilatară. Pentru câteva minute, sângele începu să-i alerge ca turbat prin corp. Ameţi. Se simţea bine. Ştia că senzaţia nu va dura mult, că acuşi va trebui să caute altă seringă, că, dacă n-are de gand să sară azi, va trebui să se întâlnească iar cu individul cu dinte de aur, că nu mai are nici bani, nici ce să vândă, că dacă mai vrea marfă va trebui să plătească în natură şi că individul cu dinte de aur asta aşteaptă de fapt...
N-avea chef sa sară. Îl plictisea viermuiala celor de jos şi îl plictisea ideea de cădea în mijlocul lor. La început l-a distrat. Să cadă între ei, să se împrăştie pe jos şi să-i stropească pe toţi cu sânge, să murdărească rochiile de vară ale doamnelor şi costumele rigide ale domnilor, iar ei să nu aibă ce să-i facă, pentru că nu poţi nici înjura, nici lua la palme pe unu' care tocmai a sărit de pe acoperisul Operei şi s-a facut terci pe dalele de piatră acolo, sub nasul lor. Păi, dacă nu mori din cauza căzăturii, să nu mori de râs?... I-a spus-o lui Suzy, râzând. I-a zis îţi dai seama Suzy, să cazi de sus fleoşc pe jos, ca un şobolan aruncat de la etaj... să faci fleoşc pe pietre... Îţi dai seama? Suzy nu a râs. L-a privit numai cu dispreţ de la înălţimea titlului ei de Miss Boboc UVT şi i-a întors spatele fluturându-şi părul lung şi blond.


***


Pe Suzy a cunoscut-o în prima zi de facultate, ea a fost singura căreia i-a vorbit. După ce a privit-o lung s-a dus la ea şi i-a spus eşti frumoasă, iar ea s-a încruntat uşor şi apoi a râs la o glumă şoptită de cineva la ureche. Apoi s-a aşezat lângă ea în amfiteatru şi a început să-i povestească de maică-sa, cum venea beată dimineaţa şi dormea în camera cu perdele trase şi aşternuturi mirositoare. Suzy răsfoia un catalog Sapphyre şi s-a hotărât că vrea un ruj de o nuanţă rozalie şi un fard de pleoape albastru ca cerul. Tot ei i-a spus şi de individul cu dinte de aur care îşi linge voluptos buzele, iar Suzy i-a spus inţepată vai ce scârbos eşti şi l-a împins cât colo; tot ei i-a spus de praful lui drag, de pulberea stelelor, şi Suzy s-a cutremurat ca apucată de febră şi a întrebat-o pe colega ei dacă nu are cumva un tampon; tot ei i-a spus că nu se mai suportă, că se priveşte în oglindă şi îi e scârbă de el, iar Suzy nu a reacţionat; ei i-a vorbit despre ea, dar Suzy nu ştia cine este ea şi a rămas indiferentă la ce îi spunea George despre vocea ei (atunci, vocea ei i-a făcut pe toţi să vibreze, să danseze ca purtaţi de sute de demoni, să danseze în ritmul cerului şi al pământului, al vieţii şi al morţii, al propriului puls; pentru că vocea ei le striga în faţă ăştia suntem, ăştia sunteţi, suntem toţi energie pentru zei); tot lui Suzy i-a vorbit despre Kuki şi Suzy a zis eşti bolnav copile du-te şi te caută dar George a prins-o delicat de braţ şi i-a spus că trebuie să-l viziteze pe Kuki, Kuki e foarte primitor şi la urma urmei toată lumea îl vizitează pe Kuki, şi cine nu a făcut-o încă o va face în mod sigur pentru că doar Kuki ştie să fie o gazdă bună pentru toată lumea şi să îi servească pe toţi cu ceea ce-şi doresc, şi o face cu chipul calm şi luminos şi cu zâmbetul pe buze. Cum să nu-ţi doreşti să-l vizitezi pe Kuki? Dar Suzy nu înţelegea, tot îl împingea deoparte şi repeta eşti bolnav copile şi apoi şi-a scos oglinjoara din poşeta roz şi şi-a verificat machiajul (în seara aceea, chipul ei se distingea vag în spatele perdelelor de fum, dar părea incredibil de înaltă). A lăsat-o pe Suzy în pace, dar ştia ca atunci când va avea noutăţi i le va spune tot lui Suzy pentru că simţea o plăcere morbidă să-i vorbească lui Suzy ştiind că ea nu ascultă şi că în căpşorul ei blond şi gol de păpuşică Barbie cuvintele lui nu aveau ecou şi deci nu puteau răni pe nimeni. Suzy era jurnalul lui viu, un jurnal cu coperte roz şi file galbene. Suzy nu-i răspundea niciodată. Nici nu trebuia. Rolul jurnalului nu este să raspundă.



***

"You cannot hide from my embrace
Escape my black lace
So get ready for the kill"


... Tresări. Se ridică şi alergă jos în sala mare, cu privirea înceţoşată, lovindu-se de pereţii care săreau mereu în calea lui, dar neîncrezător. Aşa ceva era imposibil. Şi totuşi, ea era acolo, printre celelalte artiste, împletindu-şi vocea ei de noapte şi albastru cu vocile lor de abur. V-am văzut atunci, i-a spus, v-am văzut acolo sus, gigantici şi cumplit de frumoşi, acoperiţi de norii de fum, strălucind electric în lumina reflectoarelor, iar ea a zâmbit, aşa cum numai zeii ştiu să zâmbească- alb, incandescent- şi s-a retras dincolo de ceţuri. Poate că i-a răspuns ceva înainte să dispară, i-a mulţumit, sau i-a promis un CD... Dar a auzit distinct „mâine”, ştia sigur că a spus „mâine”. Avea o voce dulce ca un ciripit de pasăre (pe scenă, vocea ei căpăta intensitatea furtunii), şi nişte ochi superbi, mari, cu gene lungi, care îşi schimbau culoarea în lumină de la negru la căprui închis. Zeiţa întunecată de atunci s-a ascuns, mocnea undeva în ea. Poate aştepta momentul să se trezească din nou, să se înalţe, să ardă şi să strige supune-te voinţei mele, supune-te magiei, eşti înlănţuit pe veci dar acum, acolo nu se mai afla nimeni, era singur în încăperea luminată pe jumătate, capul îi vâjâia şi vedea cum o armată de gândaci cu sute de picioare traversau podeaua...
A întâlnit-o a doua zi tot acolo, era albă şi stranie ca un spectru lunar şi ţinea în mână un CD într-un plic simplu. I l-a întins cu un zâmbet şi în ochii ei ca diamantele negre ardeau luminiţe minuscule care în scurt timp inundară toată încăperea.



***

Ajunse acasă. Vru sa intre, dar auzi nişte urlete în apartament; urlete pe două voci, tremolo-ul subţire al maică-sii şi lătratul de buldog al handrălăului ăluia cu care umbla. Iar o bătea. Iar o prindea de părul vopsit roşu şi o dădea cu capul de perete, iar îi repezea pumni în faţă şi picioare în coaste, şi maică-sa ţipa că merge la Kuki (în acel moment, Kuki îşi termina munca lui zilnică, de care era extrem de pasionat, se spăla îndelung pe mâini şi apoi ieşea în stradă pentru a le zâmbi viitorilor lui musafiri care îl salutau cu drag şi promiţător), dar matahala îi spunea că nici Kuki nu te mai primeşte tâmpito, că tot blondă ai rămas chiar dacă te-ai vopsit roşcată, vai de capul tău!...
Rămas înţepenit în faşa uşii închise, George îşi muşca în neştire degetele mâinii bolnave. Podeaua făcea vălurele, şi tavanul se mişca încet, fără grabă. A intervenit o dată între cei doi, după care a zăcut o săptămână în spital. Iar maică-sa i-a zis să nu se bage, că e treaba ei cu cine umblă şi ce face. Poate că îi place, şi-a zis George. Poate că după bătaie urmează o partidă de sex sălbatic pe podeaua din bucătărie. Poate că o să se adune de pe jos, o să îmbrace rochia cea roşie pe care o păstra cu sfinţenie în dulap, o să se machieze cu zece straturi de fond de ten până nu se mai vede nici urmă de vânătaie, că doar e maestră în arta machiajului, şi pleacă cine ştie pe ce străzi lăturalnice şi face cine ştie ce până a doua zi, când se întoarce beată şi se culcă în camera cu perdele veşnic trase.
George aşteptă până nu se mai auzi nici un sunet, apoi apăsă clanţa. Uşa era deschisă. Îl văzu pe individul maică-sii trântit într-un fotoliu, cu picioarele săltate pe un scaun, cu pantalonii desfăcuţi şi cu burta uriaşă revărsată în afară, cu o doză de bere în mână şi chiorându-se la televizorul minuscul de pe măsuţă; pe maică-sa, cu părul creţ şi spălăcit acoperindu-i toată faţa, ghemuită pe un scaun fără spătar. Merse încet la ea. Era atât de ameţit, încât abia se putea ţine pe picioare. Îi atinse părul şi i-l dădu la o parte. Faţa îi era neagră de lovituri şi udă de sânge şi lacrimi. Maică-sa se smuci, scâncind, şi-l împinse la fel ca Suzy când i-a povestit de Kuki. Pleacă!..., îi şopti printre lacrimi. George îi mângâie uşor obrazul tumefiat de lovituri cu mâna bolnavă care îi tremura cumplit. A vrut să o întrebe: ce-ai păţit. Ce s-a întâmplat cu tine, cea de pe vremuri. Înainte urcai pe scenă pentru a face publicul să râdă şi să plângă, nu pentru a o mătura. Înainte dădeai viaţă unor rânduri scrise pe hârtie, şi zeiţele şi reginele altor vremuri vorbeau prin gura ta. Acum îţi joci propriul rol, o veşnică Phedra care n-a fost niciodată destul de curajoasă pentru gestul final. Maică-sa îl mai împinse o dată: Pleacă!... George plecă, încuind uşa camerei sale. Se trânti pe pat, cu ochii aţintiţi la peretele cojit; îşi introduse căştile CD-player-ului în urechi şi lăsă vocea ei să-l pătrundă până în adânc. Cântă, Zeiţă. Cântă despre lumi ce nu există, despre demoni ce râd din oglindă şi întind degete cu gheare- vino, hai vino- , despre drumuri ce duc în necunoscut. Cântă despre un nou paradis, departe de ochii muritorilor de rând, sau despre un altfel de iad, mie mi-e egal. Cântă despre soarele care a apus pentru totdeauna şi despre lumea încremenită într-un etern amurg- şi vocea ei era întunecată ca noaptea fără lună, cobora până în străfundurile pământului şi răscolea infernul. Cântă despre Munţii de Gheaţă- şi vocea ei urca din străfundul pământului până în înaltul cerului, zburând ca viscolul peste piscurile de gheaţă ale munţilor vrăjiţi- cântă despre cai înaripaţi care zboară până la cerul cu diamante, până acolo unde se află Pulberea Stelelor.



***


"I remember a day
Remember a tear…"


Mama lui George a fost cândva tânără, frumoasă şi blondă ca un înger. Mama lui George primea numai roluri de regine şi de zeiţe şi le interpreta impecabil. Până în seara aia. Regizorul punea în scenă lucrarea unui scriitor debutant, o interpretare modernă a clasicei legende Phedra. Mama lui George a primit rolul principal, cel al reginei Phedra. Când a citit scenariul, Mama lui George a pălit. Dar şi-a învăţat rolul, sârguincioasă. A venit şi seara cea mare, premiera. Sala era plină şi regizorul agitat. Nu a observat nimeni paloarea Mamei lui George, lividitatea ei de cadavru. I-au urat succes şi au trimis-o pe scenă. Atunci când a ajuns la monologul de la actul III „...mi se spune Phaedra, fiica lui Minos, fiul lui Zeus, prinţesă de Cnossos. Phaedra, fiica lui Pasiphae, zeiţa, Titanida, Îmblânzitoarea de Tauri. Mi se spune Phaedra.”, s-a blocat. Privirea ei goală privea dincolo de public, dincolo de pereţii sălii, dincolo de lume. Buzele ei albite repeteau cuvintele, parcă ar fi vrut să le disece, să le afle înţelesul, fără să reuşească. Mi se spune Phedra. Fiica Soarelui.
George era mic pe vremea aceea, prea mic pentru a înţelege altceva decât că, atunci când merge la clădirea mare şi frumoasă din Centru, Mama nu mai e Mama. Mama e o regină care porunceşte, o zeiţă care străluceşte, care face publicul să râdă şi să plângă. Să viseze. Să delireze. Să aplaude. În seara aceea, Mama a fost cea care a plâns, a râs şi a delirat. De aplaudat, n-a aplaudat nimeni. Au ieşit toţi din sală în linişte, ca pentru a nu trezi morţii. Mama lui George a rămas singură pe scenă, repetând în neştire sunt Phedra. Mi se spune Phedra, fiica Soarelui. Şi apoi totul s-a întunecat.



***

"There is no one else around
To hear your crying…"


Peste noapte visă un cer negru plin de o pulbere strălucitoare şi se trezi auzind plânsul maică-sii, în încăperea de dincolo. Plângea înfundat şi îi zicea handrălăului ăla- cum l-o fi chemând oare, dar de fapt al câtelea este, că toţi au fost la fel, ce importanţă mai are un nume sau altul- că îl iubeşte, îl întreba unde pleacă, de ce pleacă, şi el răspundea ceva cu glas gros şi răguşit. Biata de tine. Mereu îi chemi înapoi, îi chemi la tine, dar ei nu te văd, nu te aud, se duc fără să privească înapoi cum zaci frântă cu spiritul împrăştiat, risipit în vântul sorţii care continuă să râdă de tine. Şi niciodată nu ai avut curajul să te ridici şi să îi pedepseşti exemplar, sau să mori şi să îi tragi după tine în moarte. Se ridică şi merse la ea. Era singură în camera cu perdele veşnic trase, stătea ghemuită în pat cu aşternuturile mototolite în jurul ei şi plângea în pumni. A plecat şi el, gemu ea printre hohote (vocea ei de himeră îi spunea provocator nu este nimeni aici care să îţi audă plânsul. Acesta e sfârşitul. Întunericul va coborî asupra poveştii în care nu mai crede nimeni.) A plecat. George se apropie şi se aşeză lângă ea. Mi-e frig, mai şopti ea. Atât de frig... George o acoperi cu pătura, dar ea tot tremura. Încă îi era frig, pătura era prea subţire pentru frigul care o cuprinsese. O acoperi cu încă o pătură. Cu plapuma. Îngrămădi toate pernele în jurul ei. O ţinu strâns până când încetă să mai tremure...



***

"Leave behind your worries, and then
Slip into my world of faeries
Nothing in this life can keep you down
Taste a drop of magic, and then
Look into that green and tragic
Devil, you will see it’s just a clown…"


... Alerga în neştire, alerga. Până şi vocea ei îi spunea fugi. Fugi oriunde, dar nu acasă. Pentru că acolo nu era nimeni. O altă voce, o voce arogantă, îi spunea că, acasă, un iepure îi roade canapeaua. Iepurele e mare şi alb, cu ochi roşii, batjocoritori. Auzea distinct şi vocea tremurândă a maică-si, spunea că este singură şi că îi este frig. Vocea ei îi spunea în continuare fugi, fugi. Oriunde dar nu acasă. Este frig, îi spuse el. Este frig. Trebuie. Nu înţelegi?!... Trebuie!... Trebuia să se întoarcă acasă, nu putea lăsa iepurele să roadă canapeaua. Fugi. Fugi în noaptea asta. Bine, în noaptea asta. Dar nu acum. Acum trebuia să se întoarcă. Trebuia să ia iepurele ăla de acolo, pentru că, i se spuse, dacă îl lasă acolo, va roade totul.
... Ascultă la uşă. În camera maică-si era linişte. Maică-sa nu mai tremura, nu mai plângea. Ba da, este acolo, i se spuse, şi este singură în frig. E linişte, strigă George către Nevăzut, tu nu auzi?... Dar iepurele alb cu ochi de om roade canapeaua, uite-l acolo, e mare cât un viţel, şi are colţi ca de mistreţ, şi roade canapeaua. Şi are ochi de om, roşii şi batjocoritori ca ai idiotului pe care l-a păcălit cu diamantele false ale maică-si şi care acum îl căuta în tot oraşul cu un cuţit cât toate zilele în mână. Roade canapeaua. Lasă-l s-o roadă, atâta fericire are şi el... Tavanul era plin de praf de diamante, praf alb şi strălucitor, în care îşi sticlea aripile minunat colorate un fluture mare. Fluturele zbură încet, moale şi se aşeză lin pe un bălegar... Ăla nu e iepure, e însuşi necuratul, uite cum rânjeste la el, uite cum se strâmbă şi scoate limba... Şi fluturele îşi mişca încet aripile-i imense, arătându-şi culorile nemaivăzute de pe aripi... Al naibii fluture, alt loc n-a găsit unde să se aşeze, mârâi George, privindu-l în treacăt. Ridică mâneca de pe mâna bolnavă- gaura se lăţise fantastic, aproape că se vedea osul, alb ca perlele- şi căută o seringă. Hei, iepure, sau diavol, sau ce eşti... Hai, ia tu asta. Aruncă seringa golită pe jumătate spre iepurele alb cu ochi de om care rodea canapeaua. Iepurele nu se sinchisi şi continua să roadă canapeaua. Eşti prost, amice.
Dincolo de uşă, maică-sa dormea adânc, adânc de tot. Iar undeva afară, un idiot cu un cuţit îl căuta de zor peste tot, să-l mai întrebe o dată de preţul unui set de bijuterii. La naiba cu fluturele colorat aşezat pe bălegar, la naiba şi cu iepurele alb care rodea canapeaua şi care acum trecuse la dulap. Nu ţi-a ajuns, mai vrei?... Iepurele nu-l băgă în seamă, rodea acum uşa de la dulap, rodea peretele. Va roade totul, i se spuse, va roade şi masa, şi covorul... Lasă-l sa roadă.
Trebuia să plece. Iepurele rosese tot, şi canapeaua, şi dulapul, şi peretele. Acum voia să îi roadă papucii şi îl urmărea prin toată casa, cu salturi mărunte şi rânjete drăceşti.
În timp ce se îmbrăca, îşi dădu seama că avea o poftă nebună să meargă la facultate şi să-i povestească lui Suzy visul său din noaptea trecută. O găsi vorbind cu alte două fete despre Balul Verii; s-a dus la ea şi i-a spus Suzy, vreau să-ţi spun ce am visat azi-noapte. Am visat un cer negru acoperit cu un praf strălucitor. Ştii tu, Suzy, ce este Pwdre Ser? Că uite, aşa m-am semnat pe mapă. Şi pe agendă. Şi pe foile de examen. Asta înseamnă, Suzy, Pulberea Stelelor. Cerul cu diamante. Bagi în tine praf de stele şi vezi cerul cu diamante. Ştii? De fapt e acelaşi lucru. Pwdre Ser, cer cu diamante. Praf de diamante. Stelele sunt diamante şi diamantele sunt stele. Ştii? În vechime praful de diamante era folosit ca leac împotriva otrăvii. Eu bag în mine praf de stele ca să mă lecuiesc de efectele otrăvii. Am fost otrăvit, striga el alergând pe lângă Suzy care se grăbea spre amfiteatrul 2 de la etaj, am fost otrăvit. Vrei să ştii cu ce am fost otrăvit, Suzy? Cu viaţă. Viaţa e otravă. Asta am vrut să-ţi spun, Suzy. Toţi suntem otrăviţi. Chiar şi ea. Sau poate că ea nu. Poate că nici tu. Ba da, tu eşti, dar nu-ţi dai seama. Pwdre Ser, ăsta e leacul. Vrei şi tu? Nu? Mai bine... Da, ştiu, sunt bolnav. Te rog, nu mă împinge, ameţesc. Las' că plec. Toţi suntem otrăviţi, Suzy!... Dar numai Kuki ştie asta. Numai Kuki ştie. De aia e aşa de primitor cu toată lumea. De aia ne iubeşte pe toţi. Ne iubeşte, Suzy! Ne iubeşte şi are grijă de noi! Ne vedem la Kuki, Suzy! Ne vedem la Kuki... Nu râde, Suzy! Şi tu vei veni la Kuki. Nu-ţi fie teamă, e gazdă bună şi are tot ce vrei tu. Şi are grijă de tine. Ne vedem la Kuki!...

Alerga pe străzi, nebun, cu părul vâlvoi şi cămaşa descheiată. Ne vedem la Kuki!... Îl văzu pe Kuki, ieşit să respire aerul serii. Vin imediat, Kuki! îi strigă. Vin imediat! Ai puţină răbdare!... Vin!...


***

Aprinse ultima ţigară. Azi o va face. Nu va mai exista mâine (E timpul să spunem povestea despre o naştere pe celălalt tărâm, cânta halucinant vocea ei. Lasă totul în urmă şi păşeşte pe tărâmul zânelor. Vei vedea că diavolul e doar o paiaţă), lumea se va opri când ultimul fum din ţigară se va împrăştia în aerul sufocant...


***

"Slipping into silence (Soaring on a dream)
Leave all behind…"


Kuki îşi pocneşte degetele, bine-dispus (întotdeauna e bine-dispus), şi îi priveşte cu drag pe noii săi musafiri. Sper că sunteţi mulţumiţi, dragilor, le zice el. Îi sunt foarte dragi. Toţi musafirii îi sunt dragi, de aceea toţi vin la el. Kuki are de toate pentru toţi şi îi serveşte cu mare plăcere.
Mama şi fiul, aşezaţi unul lângă altul, cu chipurile calme, zâmbesc inocent. Imediat, dragii mei, spune Kuki, pregătind pe o masă lungă toate cele trebuitoare întâmpinării oaspeţilor. Îl ştie pe George. E un băiat de cuvânt. I-a promis că vine, şi a venit. Întotdeauna i-a zâmbit promiţător; chiar ieri l-a salutat din mers şi i-a spus că vine. Iată-l, a venit. Pe doamna Mama lui George nu o cunoştea, ea este o surpriză plăcută.
Kuki dezmiardă cu afecţiune părul învolburat al lui George. Adineauri a admirat formele cândva voluptoase ale Mamei lui George, a dezbrăcat-o încet şi şi-a trecut mâinile îndelung peste corpul ei gol şi cam trecut, iar acum Mama lui George, înveşmântată în rochia neagră de catifea, îi aruncă priviri complice, lascive, în timp ce George zâmbeşte încurcat şi priveşte în altă parte prin tavanul negru larg deschis, prin marea rece de praf stelar. Ce-ai făcut puiule, întreabă Kuki arătând spre braţul lui stâng. George zâmbeşte rece şi distant, ca şi cum ar spune asta nu e treaba ta, dar nu se opune când Kuki se apropie pentru a vedea mai bine. Lasă, că n-o să se vadă, spune Kuki sigur pe sine, şi acoperă mâna bolnavă cu mâneca cea neagră a costumului nou. Gata, zice Kuki, acum puteţi pleca pe drumul spre necunoscut, prin pădurea cea tăcută locuită de elfii cei vechi şi frumoşi. Diavolul e doar o paiaţă...
Obosit peste măsură, dar mulţumit, Kuki îi priveşte cu dragoste pe cei doi, apoi se spală îndelung pe mâini şi merge afară, să vadă lumea. Se propteşte în pragul uşii, ca de obicei, cu mâinile încrucişate. A fost iar cald; asfaltul e fierbinte. Din spatele acoperişului casei de vis-a-vis, ultimele raze roşietice ale soarelui cad pieziş pe placa lată de alamă de deasupra uşii lui Kuki, unde scrie cu litere mari:


Kuki- Pompe Funebre
Servicii Complete
Program non-stop


Kuki îi salută pe trecători, care îi răspund zâmbind. Toţi vor fi musafirii lui, iar el îi va servi pe toţi cu acelaşi devotament şi cu aceeaşi dragoste, pentru că el îi iubeşte pe toţi în aceeaşi măsură.




*versurile şi citatele: MAGICA www.metalmagica.ro