sâmbătă, 17 decembrie 2011

Gazeta SF- nr 12

Cu MARE întârziere (da, booo, ouă clocite, roșii stricate, etc), vă invit să intrați aici pentru a citi numărul 12 al publicației Gazeta SF (asta dacă n-ați făcut-o deja). Ce puteți găsi interesant:
- editorialul Simonei Șerbănescu- Deschide Gazeta, deschide cartea
- un foarte interesant interviu cu Michael Haulică, semnat Simona Șerbănescu
- un la fel de interesant interviu cu scriitoarea canadiană de origine română Nina Munteanu, semnat Oliviu Crâznic. (Mi-am băgat și eu gheruțele la tradus. Așa, ca să mă laud)
- analiza literară a romanului Noapte bună, copii!, de Radu Pavel Gheo, realizată de Florin Pîtea
- analiza textelor din numărul 17 al revistei Suspans, de Alexandru Ioan Despina
- recenzia filmului Strange Days (1995), scrisă de Marcel Gherman
- Silvana Șorop aduce în atenția publicului noi apariții editoriale, intrați aici și vedeți cu ochii voștri ce ne recomandă
- bandă desenată realizată de Andra Aștefănesei după povestirea Terraformarea- Emanuel Grigoraș
- multe povești frumoase pe care vă rog să le citiți și să le savurați, pentru că merită. Titluri:
  • Cătălin Cofaru- Călătoria. Te transpune într-o altă lume. Deosebit.
  • Emanuel Grigoraș- Terraformarea. Niște imagini incredibile și un stil frumos.
  • Alexandru Ioan Despina- Închisoarea. Halucinant, liric. Frumos.
  • Florentin-Ionuț Haidamac- Dualism. Frumos scris, bine scris. Dur scris.
  • Cătălina Fometici- Răsărit de soare. Eu. Da frate, vampiri. Nimic special la ei. Nu strălucesc, nu sar prin copaci ca maimuțele... dorm în sicriu, beau sânge... de-astea old school.
  • Aurelia Chircu- Vremuri Tainice (II). Cred că îi place să mă (ne) țină în suspans. Hai cu continuarea aia.
  • Ioan Claudiu Todoran- Moartea muzelor. DEBUT. Aha, deci de aia am uneori blocaje de inspirație... Totul începe să aibă sens. Serios acum, tare povestea. Ține-o tot așa, și la mai mare :)

Cam așa. Intrați, citiți, savurați. O să fie frumos. Numai bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu