joi, 31 mai 2018

De ce sunt enervante telefoanele

De fapt, nu telefoanele în sine sunt enervante, ci utilizatorii lor. Unii din ei.
Recunosc, eu nu am fost niciodată un fan al telefonului, fie el mobil sau stabil. O discuție la telefon cu mine se reduce la „Da, sunt bine. Ne vedem acolo, la ora H? Ok, rămâne cum am stabilit”. Și gata. Doar câțiva apropiați mă pot ține la telefon mai mult de câteva secunde, fără să încep să trepidez de nerăbdare sau fără să caut un pretext ca să închid; se știu ei care sunt, ăia cu care obișnuiesc să pălăvrăgesc și ore în șir, și la 2 noaptea :) În rest, sun doar dacă arde.
„Dar telefoanele sunt utile! Fii și tu în rând cu lumea, ce te sălbăticești așa!!”
Știu că telefoanele sunt utile; nu contest asta. De aia dețin unul, chiar dacă e departe de a fi un exemplar de ultimă generație, cu nșpe mii de funcții și aplicații, deci nu sunt chiar atât de sălbatică. Cât despre sugestiile de a fi „în rând cu lumea”, rog a fi scutită :)
Treaba e așa: eu una prefer să comunic față în față sau prin messenger/email. Cu mențiunea că, pentru mine, messenger-ul ESTE folosit ca un email. Adică: ai ceva de transmis, scrii frumos mesajul, că acolo rămâne, nu fuge niciunde sau ceva, iar eu o să-l văd și o să răspund când pot. Dacă n-am răspuns, înseamnă că n-am putut. Simplu, clar, eficient. Ah, bineînțeles, asta presupune să știi să scrii, pentru că limba „ceau, cf?” n-o cunosc.

Revenind: de ce mă enervează (mulți dintre) utilizatorii de telefoane?...

Nu pot lăsa telefonul din mână
Te întreabă ceva, tu începi să răspunzi, iar pe la mijlocul frazei te trezești vorbind singur. De ce? Pentru că el e foarte ocupat să scrolleze pe facebook și să butoneze în mesagerie. Începi să te gândești că, poate, ar trebui să scoți și tu telefonul și să-i răspunzi pe facebook la ce te-a întrebat, așa poate ar avea vreo reacție. Dar „spune, că te aud!”, insistă el, fără să ridice nasul din ecran. Mă, nu, nu mă auzi. Și ceea ce faci e lipsă de respect. Dacă te interesează cu adevărat ce am de zis, lasă naibii telefonul ăla zece minute.
Șoc și groază: n-o va face, pentru că ce se întâmplă pe facebook e mult mai important decât orice altceva. Mai important decât ce ai tu de spus, mai important decât concertul la care se află și din care nu va reține nimic până a doua zi (jur, parcă încep să-i privesc cu mai multă simpatie pe ăia care nu-și amintesc nimic dintr-un concert pentru că au fost mangă de beți; ăia măcar sunt în atmosferă), mai important decât ce se întâmplă pe scena unei săli de spectacol, mai important decât copiluțul din dotare care a căzut și s-a lovit... Mă gândesc că, probabil, au niște prieteni al naibii de interesanți, cum eu n-o să am niciodată, și că pe peretele lor se întâmplă lucruri cu adevărat palpitante; altfel chiar nu-mi explic fenomenul.

Sună fără motiv, în momente evident nepotrivite
Știu că e ziua ta liberă și că e foarte posibil să te fi întins puțin după prânz; sau că ești la muncă și că nu poți vorbi, că doar le-ai zis de nenumărate ori că, între orele..., să te sune numai în caz de urgență. Știu, dar nu le pasă. Ei se plictisesc și au chef de un small-talk, unul care s-ar întinde și câteva ore dacă ar fi după ei. Iar tu nu le închizi imediat telefonul în nas, pentru că ești mârlan dacă o faci (LOL).
Și ce mai faci?... Ai văzut ce verde-i iarba și ce albastru-i cerul?... Auzi, ce zodie ziceai că ești?... Știi, mă gândeam că problema cu my ex (pe care îl/o cunoști și tu) a fost din cauză că... Unde te gândești să mergi în vacanță peste 4-5 luni?...
Muncesc. Da, disting bine culorile. Balanță; de ce, se întâmplă ceva cu nativii anumitor zodii în următoarele cinci minute? Nu vreau să știu. Mă, n-am idee; ai găsit o mega-ofertă care expiră în cinci minute?...
Dacă nu sunt chestii care afectează următoarele cinci minute, parol, pot aștepta până seara, sau pot fi scrise într-un mesaj. Sau dezbătute la un ceai, pe o terasă. (Mai puțin nr. 4; aia să facă bine să nu-mi aterizeze nici măcar în mesagerie, mai ales dacă cunosc și eu persoana și se întâmplă să-mi fie simpatică, și e de căcat că vrei să mă bagi pe mine la mijloc în problema voastră care nu mă privește; mulțumesc, m-am lecuit de astfel de faze acu ceva vreme și am jurat că never again. Sunteți adulți, comportați-vă ca atare. Se acceptă doar dacă treaba e proaspătă și nu o cunosc pe cealaltă persoană, și, deci, pot să o înjur cât vrei că te-a făcut să plângi).
Să ne înțelegem, și să nu fie luat personal: NU-MI PLACE să fac small-talk la telefon. Nicicând, sub nici o formă, cu nimeni. Nici măcar cu maică-mea, dar ea e maică-mea și pentru ea fac asta. Știi, telefonul în sine mă împiedică să mă ocup și de altceva în timp ce tu-mi povestești despre vreme, despre nu știu ce articol conspiraționist ai citit sau despre ce ți-ai amintit legat de your ex care se întâmplă să-mi fie și mie pireten/ă, pentru că, în ciuda faptului că femeile au atenție distributivă, chiar nu pot să fiu atentă în același timp și la tine, și la ce lucrez. Sau la tine și la articolul pe care îl citesc, sau la tine și la paragraful pe care îl scriu. În schimb, pot să fiu atentă la ce îmi scrii tu pe messenger și să îmi fac și treaba, la calculator sau prin casă.

Nu sunt în stare să țină ca lumea în mână telefonul ăla
Așa, ca lumea, adică să aud și eu ce naiba spun. Asta, deși sunt exact acei palavragii de mai sus, ăia care te sună oricând, oricum, fără nici o jenă, ca să vorbească despre nimic ore în șir. Nici ei nu te aud pe tine când le spui că, bă, hai să vorbim mai târziu, și nici tu nu-i auzi pe ei ce îndrugă acolo. Dar se supără monstru pe tine dacă le închizi telefonul.

Insistă să te sune și să discute cu tine, deși se află într-o zonă fără semnal
Serios: ce anume crezi că obții din discuția asta, în care amândoi ne auzim cu întreruperi? E evident că n-ai semnal; ecranul ți-o arată, sunetul ți-o arată, totul îți urlă tare și clar că nu este semnal, dar tu suni, și mai suni odată după ce-am închis, și suni de zece ori, doar ca să-mi spui că nu ai semnal. No shit, Sherlock?!
Din aceeași serie: ăia care sună ca să-ți spună că sunt ocupați și nu pot vorbi, deși n-ai întrebat nimic. Și te mai și țin câteva minute bune la telefon pentru asta.

Scot sunete ciudate și deranjante
Fie că își dreg vocea zgomotos exact când răspunzi, pentru că nu puteau face asta înainte să te apeleze, fie că împănează discuția cu mulți, MULȚI de „ăăăăăăăăăăăăă” și „îîîîîîîîîîîîîîîîîîî” și „hmmmmmmm”, fie că mănâncă zgomotos în timp ce vorbesc, pentru că era imposibil să termine de mâncat înainte să sune, vor face ei în așa fel încât conversația asta să fie o experiență unică.

Sună fără să aibă habar de ce
Palavragiii menționați mai sus știu de ce sună: se plictisesc și vor să se audă vorbind; dar nu pot să vorbească pur și simplu singuri, că aia ar fi ciudat, așa că te vor suna pe tine ca să-i auzi și tu vorbind. Nu, ăștia sunt altă ciorbă. Ăștia sună, dar se blochează imediat după răspunsul tău la „ce faci?”. De aici încolo, va trebui să le smulgi cuvintele cu cleștele, în speranța că te-au sunat pentru că au nevoie de ceva și le e jenă să abordeze subiectul. În cel mai bun caz, descoperi că, într-adevăr, au nevoie de ceva, dar ce bine că le-ai amintit tu, pentru că ei nu ți-ar fi spus-o nici în ruptul capului. În cel mai rău caz, te chinui juma de oră degeaba să-i tragi de limbă, pentru că nu vor chiar nimic. Cel mai probabil, te-au apelat din greșeală și le e jenă să recunoască...

Deci, da; îndrăznesc să consider telefoanele ca fiind enervante. De asta evit să dau numărul de telefon persoanelor necunoscute sau vag cunoscute, de asta am telefonul pe silent în mare parte a timpului, de asta menționez de fiecare dată că prefer să discutăm prin email sau pe messenger.
Fiecare cu ciudățeniile lui; asta e a mea. Mă rog, una din ele :)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu