Prințese adevărate. Capitolul 6: Caterina Sforza, Tigroaica din Forli
Caterina Sforza. Portret realizat de Lorenzo di Credi, cândva între anii 1481-1483.
Caterina nu a fost o prințesă tipică.
Una din marile frumuseți ale Renașterii italiene, o doamnă cu maniere perfecte și o educație desăvârșită, ea a avut și o latură întunecată, răzbunătoare, care i-a atras în cele din urmă porecla de Tigroaica din Forli.
S-a născut la începutul anului 1463, fiind unul din cei patru copii pe care Galeazzo Maria Sforza, viitorul duce de Milano, i-a avut cu amanta sa, frumoasa Lucrezia Landriani.
Trei ani mai târziu, când și-a luat în primire titlul, Galeazzo Sforza și-a adus copiii nelegitimi la curte și i-a dat în grija mamei sale, ducesa-văduvă Bianca Maria Visconti. Apoi, Bona de Savoia, a doua soție a ducelui, i-a adoptat pe toți și i-a crescut împreună cu propriii săi copii.
La curtea din Milano, printre scriitori și artiști, Caterina și frații ei au primit o educație umanistă. Au învățat latina, i-au citit pe clasici, dar mai cu seamă au învățat de la bunica lor paternă despre blazoane, despre strămoșii lor războinici, despre arta guvernării. De la mama adoptivă au primit multă căldură și afecțiune, iar de la tatăl lor, ducele, au învățat cum să folosească armele și cum să vâneze.
În 1477, după o logodnă de patru ani, Caterina s-a căsătorit cu Girolamo Riario, un nepot al Papei Sixtus al IV-lea, general al armatei papale și conte de Imola și Forli. Cei doi au plecat împreună la Roma, imediat după nuntă.
Nu se știe dacă s-au iubit, sau dacă măcar s-au înțeles bine. Girolamo avea o reputație de om crud, dar laș, înclinat spre plăceri carnale; în plus, era și o diferență de 20 de ani între ei. Au avut împreună 6 copii.
Caterina a fost fermecată de Roma încă din primele clipe. Soțul ei nu i-a permis să se amestece în politică, dar asta nu a împiedicat-o să își facă prieteni și să se integreze rapid în înalta societate a orașului. La rândul ei, și ea i-a fermecat pe romani. Frumoasă, grațioasă, elegantă, cu maniere curtenești foarte rafinate, Caterina a devenit rapid una dintre cele mai admirate femei din Roma. A fost primită în toate casele mari și a servit ca intermediar între curtea de la Roma și alte curți italiene, în special cea din Milano.
Moartea Papei, în 12 august 1484, a dus la rebeliuni și dezordine în întregul oraș.
Deși însărcinată în luna a șaptea, Caterina a trecut Tibrul călare și a ocupat castelul Sant'Angelo în numele soțului ei; de aici, a monitorizat situația din Vatican și a stabilit condițiile pentru întrunirea unui nou Conclav. În același timp, Girolamo și oamenii săi au ocupat mai multe puncte strategice, dar nu s-a putut ajunge la un acord. Caterina era hotărâtă să predea castelul doar noului Papă; cardinalii se temeau de ea și de tunurile ei, așa că l-au abordat pe Girolamo, care părea mai maleabil. I-au promis confirmarea stăpânirii asupra domeniilor Imola și Forli, reînnoirea funcției de general al armatei papale și suma de 8000 de ducați, compensație pentru proprietățile din Roma distruse de rebeli. El a acceptat; a luat poziție împotriva soției sale, iar ea a cedat. În 25 octombrie 1484, Caterina a predat castelul Sant'Angelo și a părăsit Roma împreună cu familia.
În ciuda înțelegerii cu cardinalii și a semnăturilor de confirmare din partea noului Papă, Inocențiu al VIII-lea, funcția lui Girolamo s-a dovedit a fi doar cu numele. Nu a primit nici un ban din cei promiși, iar armata papală nu mai răspundea înaintea lui. Astfel, Girolamo a fost nevoit să crească taxele din Forli, ceea ce i-a atras ura vasalilor săi.
În 14 aprilie 1488, Girolamo a fost ucis de clanul Orsi; palatul ducelui a fost cucerit, iar Caterina și copiii ei, luați prizonieri. Fortăreața Ravaldino însă a refuzat să capituleze.
Caterina s-a oferit să discute cu castelanul Tommaso Feo condițiile capitulării; și-a lăsat copiii în custodia familiei Orsi și a intrat de îndată în oraș. Dar, câteva clipe mai târziu, ea se afla pe ziduri, strigând vorbe de ocară către inamici și amenințându-i cu răzbunarea ei cumplită. Aceștia i-au amintit că toți copiii lui Girolamo se află la ei și că îi pot ucide oricând; dar Caterina, drept răspuns, și-a ridicat poalele rochiei și le-a arătat părțile intime, spunând: „Ucideți-i, dacă doriți; puteți chiar să-i spânzurați în fața mea. Am aici tot ce trebuie ca să fac alții”. Istoricii nu cad de-acord asupra acestui detaliu; detaliul cuvintelor folosite, bineînțeles, nu al faptelor. Unii spun că, de fapt, și-a ridicat poalele rochiei pentru a anunța că e însărcinată și, deci, moștenitorul lui Girolamo Riario e în deplină siguranță.
Nu era însărcinată, dar nu mai contează. Cert e că cei din clanul Orsi au fost atât de șocați de limbajul folosit de delicata doamnă, și mai ales de gestul ei neașteptat, încât n-au îndrăznit să se atingă nici de un fir de păr din capul copiilor ei.
Câteva zile mai târziu, cu ajutorul trupelor trimise de unchiul Caterinei, Ludovico „Il Moro” Sforza, noul duce de Milano, familia Orsi a fost învinsă.
În 30 aprilie 1488, Caterina a fost numită regentă a domeniilor Imola și Forli în numele fiului ei, Ottaviano.
Prima ei acțiune a fost să pedepsească uciderea lui Girolamo; toți cei implicați în complot, împreună cu familiile lor, au fost întemnițați, iar averile lor, confiscate și împărțite săracilor.
Pentru a asigura pacea și ordinea în ținut, a eliminat un număr de taxe și a controlat îndeaproape cheltuielile. De asemenea, s-a ocupat personal de pregătirea militară a soldaților.
Orașe-state mai mici decât altele din Italia, însă puncte strategice de mare importanță, Imola și Forli erau expuse unei eventuale invazii, după cum s-a văzut în timpul Primului Război Italian, când Charles al VIII-lea al Franței, susținut de noul papă Alexandru al VI-lea (mai cunoscut sub numele de Rodrigo Borgia), a dorit să revendice regatul Napoli. Caterina a făcut tot posibilul să păstreze o atitudine neutră; însă când napolitanii și Papa au lăsat-o singură, descoperită în fața francezilor, ea s-a aliat cu Charles și i-a acordat acestuia liberă trecere spre Napoli. Charles a preferat să traverseze Apeninii în loc să o ia prin Forli; regatul italian a fost cucerit în doar 13 zile.
A reușit să păstreze neutralitatea în timpul Alianței de la Veneția împotriva lui Charles al VIII-lea, ceea ce i-a asigurat atât sprijinul ducelui de Milano, cât și prietenia Papei. Cel puțin pentru o vreme...
Caterina a avut încă doi soți după moartea lui Girolamo.
În 1488, l-a cunoscut pe Giacomo Feo, fratele castelanului Tommaso Feo. Bărbatul era cu opt ani mai tânăr decât ea; era frumos și arogant, iar ea s-a îndrăgostit nebunește de el. Atât de nebunește, încât se zvonea că ar fi fost în stare să își deposedeze fiul de titluri și moștenire pentru a i le oferi lui Giacomo. S-a căsătorit cu el în secret, pentru a nu pierde custoria copiilor și regența. Au avut împreună un fiu, Bernardino Carlo, născut în aprilie 1489.
Giacomo s-a dovedit un nesuferit pentru toți cei din jur, mai puțin pentru Caterina cea orbită din dragoste. Chiar și copiii ei au început să-l urască, după ce l-a pălmuit în public pe Ottaviano. Urmarea? O conspirație de proporții, în care au fost implicați curteanul Gian Antonio Ghetti, susținătorii tânărului conte Ottaviano și chiar copiii Caterinei. În 27 august 1495, pe când se întorcea de la vânătoare, Giacomo a fost atacat și ucis.
Iar răzbunarea Caterinei a dezvăluit o neașteptată latură întunecată. Dacă pe Girolamo l-a răzbunat pentru că așa cereau legea și obiceiul vremii, pe Giacomo l-a răzbunat cu pasiune, cu furie nestăpânită. 38 de oameni au fost executați în moduri oribile pentru crimă, inclusiv curteanul Gian Antonio Ghetti împreună cu soția și copiii lui. Mulți alții au fost întemnițați sau exilați. Chiar Ottaviano a fost închis și ținut o vreme sub arest.
În orbirea ei, Caterina nu a înțeles un lucru esențial: cei care l-au ucis pe „uzurpator” urmăreau interesele ei și ale copiilor ei; toți acești oameni erau susținători înfocați ai lui Ottaviano, ba chiar erau convinși că ea, Caterina, a aprobat în mod tacit moartea lui Giacomo ca pe un rău necesar...
În 1496, Caterina a fost vizitată de ambasadorul Republicii Florența, Giovanni il Popolano, un membru al familiei de' Medici.
Giovanni era un bărbat frumos, inteligent și charismatic; nu a durat mult până ca cei doi să realizeze că au multe în comun și să se îndrăgostească iremediabil unul de altul.
De data asta, contesa a acționat rațional. A discutat cu unchiul ei, ducele de Milano, și cu copiii ei, și a obținut aprobarea tuturor înainte de nuntă. Căsătoria a fost o ceremonie privată, aproape secretă; a avut loc în septembrie 1497. Copilul lor, Lodovico, avea să fie ultimul copil născut de Caterina.
Între timp, relațiile dintre Florența și Veneția s-au deteriorat.
Caterina a trimis în ajutorul Florenței un corp de oaste condusă de Giovanni și de fiul ei Ottaviano; din păcate, Giovanni s-a îmbolnăvit grav pe drum și a fost adus înapoi în Forli, unde a murit în brațele soției sale, în 14 septembrie 1498.
Rămasă singură în fața Veneției, Caterina s-a concentrat pe apărare. A recrutat și a antrenat personal soldați. Le-a scris aliaților pentru a cere ajutor, însă doar ducii de Milano și Mantua i-au răspuns.
Atacul inițial al venețienilor a fost unul puternic, soldat cu multe pierderi, dar forțele Caterinei au reușit să-l respingă.
Datorită încăpățânării ei de a rezista pe baricade, Caterina a fost supranumită La Tigre de Forli.
Însă asta a fost doar prima luptă. Greul abia începea.
În Franța, pe tron a venit Louis al XII-lea, care, la fel ca înaintașul său, a revendicat regatul Napoli, dar și ducatul de Milano. Papa Alexandru al VI-lea și-a oferit sprijinul, primind în schimb asigurarea regelui că fiul său, Cesare Borgia, duce de Valentinois, avea să primească întregul ținut Romagna. În vara anului 1499, regele Louis a invadat Italia; a ocupat Piemont, Genova și Cremona fără a duce o sigură luptă.
În același timp, Papa a emis o bulă prin care desființa investiturile seniorilor feudali, printre care și Caterina. Astfel, Cesare a fost liber să înceapă invazia Romagnei.
Caterina și-a trimis copiii la Florența. A recrutat noi soldați pe care să-i antreneze; a întărit fortăreața Ravaldino și a pregătit rezerve de muniție și hrană.
În 24 noiembrie, Cesare Borgia intra în Imola împreună cu armata franceză, după ce locuitorii orașului au deschis singuri porțile. Caterina i-a întebat pe locuitorii din Forli dacă vor și ei să se predea fără luptă sau dacă se simt în stare să țină piept unui asediu. Văzând ezitarea lor, i-a eliberat de jurămintele de credință și s-a baricadat în Ravaldino, împreună cu soldații ei.
Trupele lui Cesare au ajuns în Forli în 19 decembrie și au luat cu asalt fortăreața. Asediul a durat aproape o lună, timp în care Caterina a respins orice ofertă de pace și a rezistat cu stoicism, umăr la umăr cu soldații, cărând pietre alături de ei pentru a repara noaptea stricăciunile din timpul zilei.
Fortăreața a căzut în 12 ianuarie 1500; în ciuda înfrângerii evidente, Caterina a luptat cu arma în mână împotriva invadatorilor până când a fost imobilizată. S-a predat francezilor, știind că aceștia aveau o lege care le interzicea să ia femei ca prizoniere. Cesare a reușit totuși să obțină custodia contesei, după ce a promis că o va trata ca pe un oaspete, conform rangului ei.
Ducele de Valentinois s-a ținut de cuvânt; a dus-o pe Caterina la Roma, unde a găzduit-o în Palatul Belvedere. După o încercare de a evada, a mutat-o la castelul Sant'Angelo.
A fost eliberată în iunie 1501 și a plecat la Florența, unde o așteptau copiii ei.
La moartea Papei Borgia, în 18 august 1503, a încercat să pună iar mâna pe vechile proprietăți; noul Papă, Iulius al II-lea, s-a exprimat în favoarea ei, dar populația din ambele orașe a protestat vehement. Domeniile au fost trecute pe numele lui Antonio Maria Ordelaffi.
Și-a petrecut ultimii ani alături de copii, dar și cufundată în studiu. A fost pasionată de alchimie și cosmetică; rezultatele unor experimente ale ei au fost notate într-o lucrare intitulată "Gli Experimenti de la Ex.ma S.r Caterina da Furlj Matre de lo inllux.mo S.r Giouanni de Medici". Cartea, datând de prin 1500, conține 454 de rețete cosmetice, medicale și de alchimie.
A murit în 28 mai 1509, răpusă de pneumonie.
Portretele vremii fie s-au pierdut, fie ne arată prea puțin din această teribilă prințesă războinică; se știe însă că, la fel ca mama ei, Lucrezia, Caterina era înaltă, subțire și blondă. O apariție delicată și elegantă, care stârnea senzație oriunde.
Există unii care spun că frumusețea aceea bălaie și diafană, strecurată în mai multe din picturile lui Botticelli și presupusă a fi Simonetta Vespucci, este, în realitate, Caterina Sforza, Tigroaica din Forli.
Trei ani mai târziu, când și-a luat în primire titlul, Galeazzo Sforza și-a adus copiii nelegitimi la curte și i-a dat în grija mamei sale, ducesa-văduvă Bianca Maria Visconti. Apoi, Bona de Savoia, a doua soție a ducelui, i-a adoptat pe toți și i-a crescut împreună cu propriii săi copii.
La curtea din Milano, printre scriitori și artiști, Caterina și frații ei au primit o educație umanistă. Au învățat latina, i-au citit pe clasici, dar mai cu seamă au învățat de la bunica lor paternă despre blazoane, despre strămoșii lor războinici, despre arta guvernării. De la mama adoptivă au primit multă căldură și afecțiune, iar de la tatăl lor, ducele, au învățat cum să folosească armele și cum să vâneze.
În 1477, după o logodnă de patru ani, Caterina s-a căsătorit cu Girolamo Riario, un nepot al Papei Sixtus al IV-lea, general al armatei papale și conte de Imola și Forli. Cei doi au plecat împreună la Roma, imediat după nuntă.
Nu se știe dacă s-au iubit, sau dacă măcar s-au înțeles bine. Girolamo avea o reputație de om crud, dar laș, înclinat spre plăceri carnale; în plus, era și o diferență de 20 de ani între ei. Au avut împreună 6 copii.
Caterina a fost fermecată de Roma încă din primele clipe. Soțul ei nu i-a permis să se amestece în politică, dar asta nu a împiedicat-o să își facă prieteni și să se integreze rapid în înalta societate a orașului. La rândul ei, și ea i-a fermecat pe romani. Frumoasă, grațioasă, elegantă, cu maniere curtenești foarte rafinate, Caterina a devenit rapid una dintre cele mai admirate femei din Roma. A fost primită în toate casele mari și a servit ca intermediar între curtea de la Roma și alte curți italiene, în special cea din Milano.
Moartea Papei, în 12 august 1484, a dus la rebeliuni și dezordine în întregul oraș.
Deși însărcinată în luna a șaptea, Caterina a trecut Tibrul călare și a ocupat castelul Sant'Angelo în numele soțului ei; de aici, a monitorizat situația din Vatican și a stabilit condițiile pentru întrunirea unui nou Conclav. În același timp, Girolamo și oamenii săi au ocupat mai multe puncte strategice, dar nu s-a putut ajunge la un acord. Caterina era hotărâtă să predea castelul doar noului Papă; cardinalii se temeau de ea și de tunurile ei, așa că l-au abordat pe Girolamo, care părea mai maleabil. I-au promis confirmarea stăpânirii asupra domeniilor Imola și Forli, reînnoirea funcției de general al armatei papale și suma de 8000 de ducați, compensație pentru proprietățile din Roma distruse de rebeli. El a acceptat; a luat poziție împotriva soției sale, iar ea a cedat. În 25 octombrie 1484, Caterina a predat castelul Sant'Angelo și a părăsit Roma împreună cu familia.
În ciuda înțelegerii cu cardinalii și a semnăturilor de confirmare din partea noului Papă, Inocențiu al VIII-lea, funcția lui Girolamo s-a dovedit a fi doar cu numele. Nu a primit nici un ban din cei promiși, iar armata papală nu mai răspundea înaintea lui. Astfel, Girolamo a fost nevoit să crească taxele din Forli, ceea ce i-a atras ura vasalilor săi.
În 14 aprilie 1488, Girolamo a fost ucis de clanul Orsi; palatul ducelui a fost cucerit, iar Caterina și copiii ei, luați prizonieri. Fortăreața Ravaldino însă a refuzat să capituleze.
Caterina s-a oferit să discute cu castelanul Tommaso Feo condițiile capitulării; și-a lăsat copiii în custodia familiei Orsi și a intrat de îndată în oraș. Dar, câteva clipe mai târziu, ea se afla pe ziduri, strigând vorbe de ocară către inamici și amenințându-i cu răzbunarea ei cumplită. Aceștia i-au amintit că toți copiii lui Girolamo se află la ei și că îi pot ucide oricând; dar Caterina, drept răspuns, și-a ridicat poalele rochiei și le-a arătat părțile intime, spunând: „Ucideți-i, dacă doriți; puteți chiar să-i spânzurați în fața mea. Am aici tot ce trebuie ca să fac alții”. Istoricii nu cad de-acord asupra acestui detaliu; detaliul cuvintelor folosite, bineînțeles, nu al faptelor. Unii spun că, de fapt, și-a ridicat poalele rochiei pentru a anunța că e însărcinată și, deci, moștenitorul lui Girolamo Riario e în deplină siguranță.
Nu era însărcinată, dar nu mai contează. Cert e că cei din clanul Orsi au fost atât de șocați de limbajul folosit de delicata doamnă, și mai ales de gestul ei neașteptat, încât n-au îndrăznit să se atingă nici de un fir de păr din capul copiilor ei.
Câteva zile mai târziu, cu ajutorul trupelor trimise de unchiul Caterinei, Ludovico „Il Moro” Sforza, noul duce de Milano, familia Orsi a fost învinsă.
În 30 aprilie 1488, Caterina a fost numită regentă a domeniilor Imola și Forli în numele fiului ei, Ottaviano.
Prima ei acțiune a fost să pedepsească uciderea lui Girolamo; toți cei implicați în complot, împreună cu familiile lor, au fost întemnițați, iar averile lor, confiscate și împărțite săracilor.
Pentru a asigura pacea și ordinea în ținut, a eliminat un număr de taxe și a controlat îndeaproape cheltuielile. De asemenea, s-a ocupat personal de pregătirea militară a soldaților.
Orașe-state mai mici decât altele din Italia, însă puncte strategice de mare importanță, Imola și Forli erau expuse unei eventuale invazii, după cum s-a văzut în timpul Primului Război Italian, când Charles al VIII-lea al Franței, susținut de noul papă Alexandru al VI-lea (mai cunoscut sub numele de Rodrigo Borgia), a dorit să revendice regatul Napoli. Caterina a făcut tot posibilul să păstreze o atitudine neutră; însă când napolitanii și Papa au lăsat-o singură, descoperită în fața francezilor, ea s-a aliat cu Charles și i-a acordat acestuia liberă trecere spre Napoli. Charles a preferat să traverseze Apeninii în loc să o ia prin Forli; regatul italian a fost cucerit în doar 13 zile.
A reușit să păstreze neutralitatea în timpul Alianței de la Veneția împotriva lui Charles al VIII-lea, ceea ce i-a asigurat atât sprijinul ducelui de Milano, cât și prietenia Papei. Cel puțin pentru o vreme...
Caterina a avut încă doi soți după moartea lui Girolamo.
În 1488, l-a cunoscut pe Giacomo Feo, fratele castelanului Tommaso Feo. Bărbatul era cu opt ani mai tânăr decât ea; era frumos și arogant, iar ea s-a îndrăgostit nebunește de el. Atât de nebunește, încât se zvonea că ar fi fost în stare să își deposedeze fiul de titluri și moștenire pentru a i le oferi lui Giacomo. S-a căsătorit cu el în secret, pentru a nu pierde custoria copiilor și regența. Au avut împreună un fiu, Bernardino Carlo, născut în aprilie 1489.
Giacomo s-a dovedit un nesuferit pentru toți cei din jur, mai puțin pentru Caterina cea orbită din dragoste. Chiar și copiii ei au început să-l urască, după ce l-a pălmuit în public pe Ottaviano. Urmarea? O conspirație de proporții, în care au fost implicați curteanul Gian Antonio Ghetti, susținătorii tânărului conte Ottaviano și chiar copiii Caterinei. În 27 august 1495, pe când se întorcea de la vânătoare, Giacomo a fost atacat și ucis.
Iar răzbunarea Caterinei a dezvăluit o neașteptată latură întunecată. Dacă pe Girolamo l-a răzbunat pentru că așa cereau legea și obiceiul vremii, pe Giacomo l-a răzbunat cu pasiune, cu furie nestăpânită. 38 de oameni au fost executați în moduri oribile pentru crimă, inclusiv curteanul Gian Antonio Ghetti împreună cu soția și copiii lui. Mulți alții au fost întemnițați sau exilați. Chiar Ottaviano a fost închis și ținut o vreme sub arest.
În orbirea ei, Caterina nu a înțeles un lucru esențial: cei care l-au ucis pe „uzurpator” urmăreau interesele ei și ale copiilor ei; toți acești oameni erau susținători înfocați ai lui Ottaviano, ba chiar erau convinși că ea, Caterina, a aprobat în mod tacit moartea lui Giacomo ca pe un rău necesar...
În 1496, Caterina a fost vizitată de ambasadorul Republicii Florența, Giovanni il Popolano, un membru al familiei de' Medici.
Giovanni era un bărbat frumos, inteligent și charismatic; nu a durat mult până ca cei doi să realizeze că au multe în comun și să se îndrăgostească iremediabil unul de altul.
De data asta, contesa a acționat rațional. A discutat cu unchiul ei, ducele de Milano, și cu copiii ei, și a obținut aprobarea tuturor înainte de nuntă. Căsătoria a fost o ceremonie privată, aproape secretă; a avut loc în septembrie 1497. Copilul lor, Lodovico, avea să fie ultimul copil născut de Caterina.
Între timp, relațiile dintre Florența și Veneția s-au deteriorat.
Caterina a trimis în ajutorul Florenței un corp de oaste condusă de Giovanni și de fiul ei Ottaviano; din păcate, Giovanni s-a îmbolnăvit grav pe drum și a fost adus înapoi în Forli, unde a murit în brațele soției sale, în 14 septembrie 1498.
Rămasă singură în fața Veneției, Caterina s-a concentrat pe apărare. A recrutat și a antrenat personal soldați. Le-a scris aliaților pentru a cere ajutor, însă doar ducii de Milano și Mantua i-au răspuns.
Atacul inițial al venețienilor a fost unul puternic, soldat cu multe pierderi, dar forțele Caterinei au reușit să-l respingă.
Datorită încăpățânării ei de a rezista pe baricade, Caterina a fost supranumită La Tigre de Forli.
Însă asta a fost doar prima luptă. Greul abia începea.
În Franța, pe tron a venit Louis al XII-lea, care, la fel ca înaintașul său, a revendicat regatul Napoli, dar și ducatul de Milano. Papa Alexandru al VI-lea și-a oferit sprijinul, primind în schimb asigurarea regelui că fiul său, Cesare Borgia, duce de Valentinois, avea să primească întregul ținut Romagna. În vara anului 1499, regele Louis a invadat Italia; a ocupat Piemont, Genova și Cremona fără a duce o sigură luptă.
În același timp, Papa a emis o bulă prin care desființa investiturile seniorilor feudali, printre care și Caterina. Astfel, Cesare a fost liber să înceapă invazia Romagnei.
Caterina și-a trimis copiii la Florența. A recrutat noi soldați pe care să-i antreneze; a întărit fortăreața Ravaldino și a pregătit rezerve de muniție și hrană.
În 24 noiembrie, Cesare Borgia intra în Imola împreună cu armata franceză, după ce locuitorii orașului au deschis singuri porțile. Caterina i-a întebat pe locuitorii din Forli dacă vor și ei să se predea fără luptă sau dacă se simt în stare să țină piept unui asediu. Văzând ezitarea lor, i-a eliberat de jurămintele de credință și s-a baricadat în Ravaldino, împreună cu soldații ei.
Trupele lui Cesare au ajuns în Forli în 19 decembrie și au luat cu asalt fortăreața. Asediul a durat aproape o lună, timp în care Caterina a respins orice ofertă de pace și a rezistat cu stoicism, umăr la umăr cu soldații, cărând pietre alături de ei pentru a repara noaptea stricăciunile din timpul zilei.
Fortăreața a căzut în 12 ianuarie 1500; în ciuda înfrângerii evidente, Caterina a luptat cu arma în mână împotriva invadatorilor până când a fost imobilizată. S-a predat francezilor, știind că aceștia aveau o lege care le interzicea să ia femei ca prizoniere. Cesare a reușit totuși să obțină custodia contesei, după ce a promis că o va trata ca pe un oaspete, conform rangului ei.
Ducele de Valentinois s-a ținut de cuvânt; a dus-o pe Caterina la Roma, unde a găzduit-o în Palatul Belvedere. După o încercare de a evada, a mutat-o la castelul Sant'Angelo.
A fost eliberată în iunie 1501 și a plecat la Florența, unde o așteptau copiii ei.
La moartea Papei Borgia, în 18 august 1503, a încercat să pună iar mâna pe vechile proprietăți; noul Papă, Iulius al II-lea, s-a exprimat în favoarea ei, dar populația din ambele orașe a protestat vehement. Domeniile au fost trecute pe numele lui Antonio Maria Ordelaffi.
Și-a petrecut ultimii ani alături de copii, dar și cufundată în studiu. A fost pasionată de alchimie și cosmetică; rezultatele unor experimente ale ei au fost notate într-o lucrare intitulată "Gli Experimenti de la Ex.ma S.r Caterina da Furlj Matre de lo inllux.mo S.r Giouanni de Medici". Cartea, datând de prin 1500, conține 454 de rețete cosmetice, medicale și de alchimie.
A murit în 28 mai 1509, răpusă de pneumonie.
Portretele vremii fie s-au pierdut, fie ne arată prea puțin din această teribilă prințesă războinică; se știe însă că, la fel ca mama ei, Lucrezia, Caterina era înaltă, subțire și blondă. O apariție delicată și elegantă, care stârnea senzație oriunde.
Există unii care spun că frumusețea aceea bălaie și diafană, strecurată în mai multe din picturile lui Botticelli și presupusă a fi Simonetta Vespucci, este, în realitate, Caterina Sforza, Tigroaica din Forli.
Comentarii
Trimiteți un comentariu