Prințese adevărate. Episodul 4: Margaret de York, o mamă vitregă de vis

 






Margaret Plantagenet, prințesă de York și ducesă de Burgundia. Portret realizat în 1468, de un pictor necunoscut.








Margaret s-a născut în 4 mai 1446, la castelul Fotheringhay, Northamptonshire. Tatăl ei a fost Richard Plantagenet, al III-lea duce de York, iar mama – Cecily Neville, fiica contelui de Westmorland.

Doi dintre frații ei, Edward și Richard, aveau să devină regi ai Angliei, cunoscuți sub numele de Edward al IV-lea și Richard al III-lea.

În urma unor negocieri foarte strânse în care s-a implicat activ, Margaret a devenit a treia soție a ducelui de Burgundia, Charles Temerarul.
Nunta propriu-zisă a avut loc în 3 iulie 1468, la Damme, în Flandra, apoi perechea a călătorit spre Bruges pentru festivități. Cronicile spun că petrecerile date în cinstea miresei au fost magnifice, chiar și pentru standardele burgunde. Coroana cu perle purtată de Margaret poate fi văzută și azi, în Catedrala din Aahern.

Prințesa engleză le-a lăsat tuturor, de la bun început, o impresie puternică.
Locuitorii din Burges au fost plăcut suprinși că tânăra, în loc să se ascundă de vreme rea în interiorul trăsurii ei aurite, a ieșit la geam și i-a salutat zâmbind.
Soacra ei, Isabella de Portugalia, o nepoată a lui John de Gaunt, ar fi preferat o alianță cu Casa Lancaster, dar a îndrăgit-o pe Margaret din prima clipă. Iar Marie, fiica ducelui, a iubit-o ca pe o mamă. Cele trei femei au legat o prietenie strânsă, ce avea să dureze pe tot parcursul vieții lor.

Nu a născut copii, deși acesta a fost principalul motiv al căsătoriei; în schimb, a tratat-o pe Marie ca pe fiica ei.
Nu s-a putut folosi pe deplin de relațiile ei familiale în avantajul Burgundiei. În Anglia izbucnea Războiul celor Două Roze, iar asta o punea și pe ea într-o poziție deosebit de vulnerabilă, însă n-a ezitat să se amestece în conflict, susținându-l pe Edward.
Și totuși, datorită educației riguroase, a inteligenței și a deosebitului ei simț politic, Margaret a știut cum să se facă utilă, ba chiar indispensabilă noii ei familii.

A călătorit împreună cu Marie prin orașele din nord și a discutat cu localnicii, fermecându-i pe toți fără efort; a condus ducatul ca regentă, folosindu-și experiența de la curtea lui Edward al IV-lea, în vreme ce Charles, care visa să refacă vechiul regat al Lotharingiei, întins de la Marea Nordului la Mediterana, ducea războaie nesfârșite cu vecinii săi.
A fost o patroană a artelor; a finanțat, printre altele, volumul Les visions du chevalier Tondal, ilustrat de Simon Marmion. Manuscrisul poate fi văzut la Muzeul Getty din Los Angeles.

După moartea lui Charles, în 1477, a sfătuit-o pe Marie ca, din mulțimea de pretendenți la mâna și la moștenirea ei, să îl aleagă pe Maximilian de Habsburg, fiul cel războinic al împăratului Frederick al III-lea; Maximilian avea să lupte împotriva francezilor pentru ea. Apoi, i-a cerut fratelui ei Edward ca, în schimbul ajutorului acordat în timpul conflictului cu Richard, să îi trimită o armată.
Francezii au simțit pericolul reprezentat de ambițioasa prințesă York, aflată în coasta lor; regele Ludovic al XI-lea a abordat-o pe Margaret în repetate rânduri, fie personal, prin scrisori, fie prin diplomați, pentru a-i oferi o pensie consistentă și protecție, în caz că dorea să părăsească Burgundia, însă ea l-a refuzat ferm și a rămas alături de cea pe care o considera fiica ei.
În 1478, când Marie l-a născut pe prințul Philip, regele Ludovic a împrăștiat zvonul că pruncul era, de fapt, o fetiță, și că tinerii părinți nu aveau nici un drept la pământurile Burgundiei. Drept răspuns, după ceremonia botezului, Margaret a dezbrăcat copilul și l-a arătat mulțimii, dovedind astfel tuturor că regele francez mințea.
Al doilea copil al cuplului s-a născut în 1480; a fost o fată, cea care avea să devină Margareta de Austria, una din cele mai bine educate și mai puternice femei din Europa.

Marie a murit foarte tânără, la abia 25 de ani, în urma unui accident de călărie. Deși devastată de pierdere, Margaret a continuat să lucreze în interesul Burgundiei, sfătuindu-l pe Maximilian și ajutându-l să se impună în fața supușilor săi. A slujit ca regentă în 1489, când Maximilian a fost chemat în Austria de către tatăl său.

În ciuda nenumăratelor probleme cu care se confrunta pe continent, nu a uitat niciodată că era o York. A complotat împotriva Tudorilor; i-a susținut pe falșii „Prinți din Turn”, Lambert Simnel și Perkin Warbeck, și i-a recunoscut public drept nepoți ai ei. Henry al VII-lea a considerat-o ca fiind o amenințare serioasă, însă nu a putut acționa, dat fiind faptul că Margaret se afla sub protecția lui Maximilian.

A murit pe 23 noiembrie 1503, la Mechelen.

Cu toate că moda vremii cerea ca frumusețea doamnelor să fie lăudată excesiv, Margaret nu a fost descrisă niciodată ca „frumoasă”. S-a spus, în schimb, că era plăcută la vedere; înaltă de aproape un metru și optzeci, dar subțire și grațioasă, cu trăsături fine, colorit palid, ochi cenușii, gura mică. Nu se cunoaște culoarea părului ei, cel mai probabil îl avea blond sau șaten deschis. Zâmbea mult; poseda un umor sec, o inteligență sclipitoare și o voință puternică.
O soție potrivită pentru ducele Charles, o figură maternă pentru Marie.
O prințesă York prin naștere și simpatii, dar o ducesă pentru Burgundia.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Prințese adevărate. Capitolul 8: Mitul „prințesei Qajar”

Referinţe critice

Proze la cuptor