... Și ultimii dragoni pe anul ăsta

Primul sezon al serialului House of the Dragon a ajuns la final, cu ultimul episod scăpat „accidental” pe internet ceva mai devreme. 
Pot spune că am sentimente cam amestecate în acest punct.
Entuziasmul de la început s-a diluat ușor, punctat cu câte un „la ce naiba mă uit” pe alocuri.

Salturile de peste ani s-au făcut abrupt. Întâi un salt mare, de 10 ani, de la episodul 5 la 6. Apoi un alt salt, de 6 ani, de la episodul 7 la 8. Asta, în vreme ce episodul 9 tratează întâmplările dintr-o singură zi, într-un ritm chinuitor.

Mi-a plăcut Rhaenyra în interpretarea Emmei d'Arcy (foto: IMDB). 
Mai matură, mai reținută decât copila de odinioară, ceva mai conștientă de faptul că acțiunile au consecințe, dar în special mai vulnerabilă acum, ca mamă. Trecerea de la fătuca zvăpăiată în căutare de aventuri la femeia precaută s-a făcut natural, ca o urmare firească a maternității și responsabilității.
Nu prea multă responsabilitate, totuși, pentru că vorbim de Rhaenyra; copiii ei sunt bruneți și seamănă în mod strident cu tatăl lor, care nu e Laenor Velaryon, iar lumea vede și vorbește. 
Răspunsul ei la bârfe? Își ia jucăriile și pleacă la Dragonstone, lăsând castel, rege și moștenire la cheremul echipei Hightower. Asta mi-a cam dat cu virgulă, pentru că nu a avut sens. Rhaenyra cea din carte știa exact care e miza jocului și n-ar fi plecat niciodată din King's Landing. Rhaenyra cea din carte a primit ordin direct de la rege să plece, după ce copiii ei și frații ei mai mici au început să-și scoată reciproc ochii pe-acolo.
M-au dezarmat însă scenele tandre alături de copii. Rhaenyra e o mamă bună, copiii o adoră. Familia lor e una neconvențională, dar funcționează. Iar când apare și Daemon în peisaj, lucrurile iau o turnură și mai interesantă.
La fel ca Daenerys până la mijlocul sezonului 8, Rhaenyra dorește pace; nu vrea să fie Queen of the Ashes, ceea ce îl scoate din sărite pe Daemon. Diferența e că pe ea chiar o văd prăjind un oraș la nervi. Și, după cum s-a văzut în episodul final, are deja destui nervi la purtător.
RIP, Lucerys...

În schimb, nu prea știu ce să aleg din personajul Oliviei Cooke (foto: IMDB). 

Alicent cea adultă e groaznic de instabilă.
Urlă din senin la fiu-su ăl mare că probabil va fi cândva rege (ignorând total situația dubioasă în care îl găsește...), dar nu se vede că l-ar pregăti în vreun fel ca să devină rege. 
Mârâie cu dușmănie la adresa Rhaenyrei și a copiilor ei oricui vrea să o asculte, pentru ca în final să pretindă tot ea, cu maximă inocență, că nu înțelege cum a ajuns familia în asemenea hal de dezbinare. La fel cum se miră că mor oameni, după ce îi spune celui mai sinistru individ din Cele Șapte Regate că ar vrea să scape de câte cineva. Sau că există un complot menit să-l pună pe fiu-su cel mare pe tron. 
Se afișează ca religioasă, demnă, un model de virtute, tunând și fulgerând că Rhaenyra sfidează încontinuu legile bunei-cuviințe, pentru ca apoi să-l lase pe Larys Strong să se masturbeze la vederea picioarelor ei goale, în schimbul unor informații.
Îi critică pe copiii Rhaenyrei că nu sunt legitimi, dar copiii ei cei foarte legitimi sunt un haos total. Aegon aleargă după fete prin palat, iar Alicent se vede nevoită să curețe mizeria în urma lui. Helaena are vise profetice și chiar ar trebui băgată în seamă, dar mă-sa o tratează cu o lehamite de zile mari. Aemond are potențial, dar, fiind doar băiatul cel mic, nu prezintă interes până nu apare cu un ochi lipsă și cu Vhagar de dârlogi. Pe scurt, Alicent e o mamă groaznică.
După episodul 5, mă așteptam să o văd calmă, calculată, stăpână pe sine, perfect conștientă de direcția în care vrea să o apuce, însuși miezul complotului Verde; dar nu. Această Alicent o anulează complet pe micuța Alicent din episodul 5, împreună cu întreaga semnificație a rochiei verzi.

Personajele mature au rămas aceleași, „neschimbate” de trecerea anilor - Otto Hightower, Corlys Velaryon, Daemon, Rhaenys, toată gașca-n păr, cu ser Crispin în frunte.
Numai Viserys se descompune pe zi ce trece, până ajunge efectiv un cadavru ambulant (foto: google). 

Nu prea am înțeles de ce s-a ales această variantă. În carte, Viserys pierde doar două degete; dar Martin însuși i-a transmis lui Paddy Considine că your Viserys is better than my Viserys, așa că nu am ce comenta mai mult. Să i se dea actorului toate premiile posibile și imposibile, pentru că a jucat un rol magnific. În special în episodul 8, unde regele s-a târât din patul de boală până la înălțimea Tronului de Fier, ca să apere interesele fiicei sale în fața regatului întreg. 
Un rege slab? Nicidecum; un rege precaut, iubitor de pace, care nu și-a dorit decât ca toată lumea să fie fericită.

... Spre deosebire de veșnic tânăr și neliniștitul Daemon, aflat într-o eternă goană după putere, după scandal, după controverse și după acțiune. Omul care ar da foc Westerosului întreg, dacă asta l-ar împiedica să moară de plictiseală. 
Am aflat între timp că producătorii nu-l plac pe individ; mai rău, nu înțeleg de ce fanii îl plac, așa că depun eforturi supraomenești ca să-l facă... neplăcut. Scena în care își ucide prima soție? Da, de asta. Scena în care o bruschează pe Rhaenyra? Da, tot de asta. Tăierea scenelor duioase cu Laena și cu fiicele sale? Da, din același motiv. 
Și totuși, lumea continuă să-l placă, pentru că Matt Smith e pur și simplu un actor colosal. Omul domină orice scenă prin simpla lui prezență, chiar dacă nu face decât să sprijine un perete și să privească la lume pe sub sprâncene, cu un rânjet în colțul gurii. Iar personajul în sine... Daemon e la alt nivel.
Momentul în care și-a ajutat fratele să urce pe tron a fost intens, de o frumusețe dureroasă. Cât despre decapitarea lui Vaemond în timp ce individul îi insulta soția - cireașa de pe tort, nu altceva! Yes, he can keep his tongue!
Las și eu asta aici. E una din scenele tăiate despre care am vorbit mai sus - Daemon cu fetițele lui, imediat după moartea Laenei (foto: twitter):


Așa, ca să fie clar de ce îl iubim pe Daemon. Chiar dacă scena în sine n-a mai ajuns pe ecran.


... Și sunt și acele personaje care au fost plimbate de colo-colo câteva minute, atât cât să facă click privitorului, doar pentru a fi ucise la sfârșit de episod. 

Harwin Strong, de pildă (foto: google). The baby-daddy. Nu, peste el n-o să trec prea curând...









După cum spuneam mai sus, cei trei băieți mai mari ai Rhaenyrei sunt bruneți. Dacă în carte partea asta e ambiguă - bunica lor paternă, Rhaenys, e pe jumătate Baratheon, „black of hair” ca tot ce e născut din Baratheon și, deci, purtătoare a unei gene puternice - serialul a ales să nu lase nici o urmă de îndoială asupra paternității copiilor Velaryon. Tatăl real e numitul Harwin Strong, căpitan al gărzilor orașului. 
Nimic de zis, jocul actoricesc e demențial. Schimbul de priviri între Harwin și Rhaenyra a arătat limpede natura relației lor, fără a fi nevoie de o scenă mai intimă de atât (foto: google). 

Și dacă n-aș fi știut cine e omul ăsta, cred că mi-aș fi dat seama imediat care e rolul lui acolo.
Și totuși...
Nu a existat nici un efort să se dezvolte relația dintre Rhaenyra și Harwin. Cum au ajuns ăștia doi împreună? De ce el? Individul e aproape insignifiant în episoadele precedente (asta dacă facem abstracție de cât de bine arată și de mimica lui atât de expresivă...). A apărut el ici și colo, așa, pe fundal, ba rânjind satisfăcut la scena cu mistrețul, ba țopăind printre ceilalți dansatori, ba luând prințesa pe sus din mijlocul scandalului, dar nici un fel de interacțiune reală, ca să înțelegem de unde și până unde. În nici un moment nu a fost adus în prim-plan.
Pentru că nu vorbim de o simplă aventură, de un one-night-stand sau de un singur copil. Vorbim de 10 ani și 3 copii; aproape o căsnicie paralelă cu cea oficială.
Și, în dulcele stil GOT, Harwin e ucis în mod brutal, după ce tocmai am ajuns să ne îndrăgostim de el...


Apoi, Laena Velaryon (foto: google).
Laena apare inițial ca o fetiță de 12 ani, propusă ca mireasă pentru regele Viserys. Un moment foarte inconfortabil, mai ales când promite să dea naștere la mulți fii de sânge pur-valyrian. 
Mai târziu, ca adolescentă, o vedem la Driftmark, unde același Viserys vine pentru a o aduce pe Rhaenyra ca logodnică pentru Laenor, fratele mai mic al Laenei. Și la nunta regală, unde vine călare pe uriașa Vhagar și unde dansează cu Daemon cel proaspăt văduv.
Saltul de 10 ani o găsește în Pentos, ca soție a lui Daemon, mamă a două fetițe și cu un al treilea copil pe drum. Cu toată sarcina înaintată, încă își călărește bestia și face acrobații în aer, spre deliciul nobililor din Pentos. Iar la sfârșit de episod, după ce ajungem să o iubim ca personaj în general și ca mamă în special, fata noastră se lovește de niște complicații urâte la naștere și alege să se sinucidă, ordonându-i lui Vhagar să o prăjească. The end.
Deci, să recapitulăm.
Laena o stăpânește pe Vhagar (foto: google). 


Vhagar, o bestie turbată de 180 de ani, cel mai mare și mai bătrân dragon din Westeros. 
Nu, nu e un dragon; e o calamitate. E mai mare decât stâncile, mai mare decât castelul de la Storm's End; e „prea mare pentru lumea noastră”, după cum a spus Viserys cândva, prin episodul 2. Fir-ar să fie, creatura asta e atât de mare, încât face de râs șopârlele lui Daenerys și, practic, orice altă șopârlă cu pretenții de dragon de pe-aici. Bietul Arrax n-a avut nici o șansă, e cât un fluturaș pe lângă ea.


A fost călărită cândva de Visenya, sora cea războinică a lui Aegon Cuceritorul. Și acum, a ajuns în stăpânirea delicatei Laena. 
CÂND s-a întâmplat asta?...CUM? 
Aceeași Laena a devenit soția lui Daemon. Din nou: când și cum s-a întâmplat asta???
Cartea ne spune că Daemon a sedus-o și a luat-o de nevastă din pur interes, pentru că Rhaenyra, moștenitoarea Tronului de Fier și „ținta” lui principală, nu era disponibilă în acel moment, iar fiica Șarpelui Mării era the next best thing. Totuși, cei doi au fost fericiți împreună și au avut o familie frumoasă. Mai mult, Laena și Rhaenyra au fost foarte bune prietene - un alt detaliu pe care serialul a preferat să nu-l includă.
Pe scurt, Laena pare să fi fost un personaj excepțional, care cumva a scos tot ce e mai bun și din Daemon, și din Rhaenyra. Dar serialul ne-a arătat trei actrițe care i-au jucat rolul în câteva scene, după care a omorât-o... 


Copiii celor două facțiuni vor avea un rol foarte important în viitor. Deocamdată, se poate spune că au fost destul de vizibili, încât să fie clar cine cu cine și de ce.
Băieții Rhaenyrei și-au dat seama repede cine e tatăl lor adevărat și ce implică acest lucru. Însă mai tare i-a durut că nu pot să-și plângă în public tatăl mort decât faptul că sunt bastarzi, iar asta m-a făcut să-i îndrăgesc imediat. Și știm cu toții ce se întâmplă în universul GOT cu personajele pe care le îndrăgim imediat; deja a început, cu Lucerys...
Raena și Baela au fost și ele pe-acolo, dar n-au spus prea multe. Mă aștept să aibă un rol de impact pe viitor.
Micuții Aegon și Viserys sunt încă niște bebeluși. Măcar sunt blonzi.
Asta, în echipa Neagră.
Echipa Verde:
Aegon are o veșnică expresie de „Da' ce-am făcut, boss?” pe figură. A făcut deja destule, deși încă e un adolescent. Bea și vânează fete de mic, frecventează bordelurile cele mai dubioase din oraș, are o armată de bastarzi, finanțează lupte cu copii prin Flea Bottom. Și pe ăsta vor Verzii să-l facă rege, pentru că băieții cei educați și bine-crescuți ai Rhaenyrei sunt prea bruneți pentru gusturile lor... E drept, el nu vrea să fie rege, consideră că tronul îi aparține de drept Rhaenyrei; dacă ar fi după el, s-ar urca pe prima corabie și ar pleca unde ar vedea cu ochii. Din păcate, nu e după el; trăiește într-un univers unde ambițiile părinților transformă în dușmani de moarte niște copii care, probabil, ar fi buni prieteni în alte circumstanțe.
Aemond se vrea a fi o versiune mai tânără a lui Daemon. Are mai multă demnitate regală în pecetea de pe ochiul lipsă decât frate-su în toată ființa lui. Legătura cu dragonul Vhagar l-a transformat dintr-un copil timid, timorat și ciuca bătăii într-un tânăr sigur pe el, arogant, ambițios.
Helaena e pierdută în lumea ei, o lume a viselor și a profețiilor. Un fel de Cassandra care are mereu dreptate, dar pe care nu o ascultă nimeni.
Daeron the Daring lipsește cu desăvârșire. Umblă un zvon cum că ar fi plecat la studii, dar o să-și facă apariția în sezonul următor.


Și dragonii. Vhagar, Caraxes, Syrax, Meleys, Seasmoke, Sunfyre, Dreamfyre, Arrax, Vermax, Moondancer, Vermithor. Mai târziu vor fi Sheepstealer, Cannibal, Tessarion, Morning. 
Dragonii care dau senzația de putere, care îi fac pe oameni să se creadă mai aproape de zei, dar care în realitate nu pot fi stăpâniți. Dragonii au o voință a lor.
Aemond și Lucerys au aflat acest lucru în plin zbor, când Vhagar a încheiat violent ceea ce - după reacțiile panicate ale lui Aemond - ar fi trebuit să fie o simplă hârjoană.



Per total, am urmărit cu plăcere până acum. 
Ce nu mi-a plăcut? Faptul că s-au făcut acele salturi bruște peste ani, că s-a grăbit acțiunea și s-au schimbat actorii din rolurile principale în mijlocul sezonului. Unele schimbări au fost bine făcute (Rhaenyra, copiii), altele prost (Alicent) și câteva degeaba (au fost TREI actrițe pentru Laena, deși două ar fi fost arhisuficiente. La fel cu Laenor). Cumva simt că n-am apucat să „cunosc” aceste personaje; ca și cum le-am văzut așa, din mers, dar apoi am aflat că ar trebui să-mi pese de ele...

Vom avea sezon nou abia în 2024. Până atunci, îl las aici pe Daemon să trezească dragonii adormiți cu un cântec despre foc și sânge:  
















Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Prințese adevărate. Capitolul 8: Mitul „prințesei Qajar”

Referinţe critice

Proze la cuptor