Prințese adevărate. Capitolul 20: Ines de Castro, regina moartă



Când tânărul rege Pedro I al Portugaliei, proaspăt încoronat, a fost sfătuit să se însoare, el a declarat senin că are deja o regină și le-a promis curtenilor săi că urma să le-o prezinte în curând.

În ziua stabilită, regina se afla în sala tronului, așteptându-i. Se împodobise de sărbătoare; purta o coroană cu rubine pe cap și mantia regală pe umeri. Dar, au constatat curtenii cu groază, ea era moartă. Mai mult, au recunoscut-o, deși trecuseră ani de la moartea ei: Ines, frumoasa castiliană care îndrăznise a fura inima lui Pedro, pe-atunci prinț moștenitor. Întunecat la chip, regele i-a invitat pe toți să se încline în fața reginei sale și să-i sărute mâna, pentru a-i arăta în moarte respectul ce i s-ar fi cuvenit în timpul vieții...


Nu se știe dacă această întâmplare a avut loc cu adevărat. Cele mai vechi surse o menționează abia peste vreo două sute de ani, prin secolul al XVI-lea. Pedro și Ines însă au existat; s-au văzut, s-au plăcut, iar restul e istorie...


Povestea lor începe în anul 1340, când prințul moștenitor Pedro al Portugaliei s-a căsătorit cu domnița castiliană Constanza Manuel de Villeva. O căsătorie aranjată, doi oameni cu firi extrem de diferite; o unire sortită eșecului încă de la început. 

Pedro a fost descris de contemporani ca fiind un bărbat pasional, brutal, atins de nebunie. Încă de la început și-a ignorat aproape total soția. Poate ca să-i facă în ciudă tatălui său, regele Afonso al IV-lea; poate pentru că, pur și simplu, n-o plăcea; dar mai ales pentru că, tot atunci, a cunoscut-o pe Ines de Castro, domnișoara de companie a Constanzei, iar din acel moment n-a mai avut ochi pentru altă femeie.

Ines s-a născut în 1325, în Galicia, ca fiică nelegitimă a aristocratului Pedro Fernandez de Castro și a amantei sale, Aldonsa Laurensa de Valadares, o nobilă de origine portugheză. Bunica paternă era fiica nelegitimă a regelui Sancho al IV-lea al Castiliei; pe linie maternă, îl avea ca strămoș pe Henri de Burgundia, fondatorul ramurii portugheze a Casei de Burgundia, Ines având astfel sânge regal de la ambii părinți.

Deși bastardă, a fost crescută ca o mică prințesă, alături de copiii legitimi ai tatălui ei. Se spune că avea o frumusețe ieșită din comun; pielea ei era atât de albă și de translucidă, încât, atunci când bea, se vedea cum vinul i se scurgea pe gât în jos.

În 1340, Ines a însoțit-o pe Constanza la curtea regală a Portugaliei, ca domnișoară de companie. Cele două domnițe erau verișoare și prietene, însă prietenia lor nu avea să dureze. 

Relația lui Ines cu Pedro a început fulgerător și a continuat intens, stârnind o criză diplomatică de proporții. Nu numai că Ines a devenit amanta prințului, dar și frații ei se numărau acum printre prietenii lui cei mai apropiați. Regele Afonso, îngrijorat de influența familiei lui Ines asupra lui Pedro, și-a arătat nemulțumirea și i-a cerut fiului său să înceteze pe dată cu această relație și să se întoarcă la soție. Motivele invocate de rege au fost de natură morală; în realitate însă, problema era una politică. În Castilia, familia cea puternică a Constanzei protesta împotriva felului în care era tratată fiica lor, cerând ca Ines să fie alungată. Prietenia lui Pedro cu frații de Castro risca să stârnească un război civil. Acțiunile prințului duceau la o instabilitate tot mai accentuată în relațiile cu Castilia, dar și cu nobilimea portugheză.

Pedro a refuzat să se despartă de iubita lui. Nu-i vorbă, și-a făcut și datoria de soț; Constanza a născut patru copii, dintre care doi au trăit: Maria (1342-1377) și Fernando (1345-1383). În rest, era nelipsit de lângă Ines.

Constanza a încercat și ea să intervină. La nașterea celui de-al doilea copil, Luis (1344), a numit-o pe Ines nașă, în speranța că cei doi vor respecta această relație spirituală. Numai că băiețelul a murit opt zile mai târziu, iar planul ei s-a prăbușit.

Constanza a murit și ea în 1349, la scurtă vreme după ce a născut un copil mort. Regele Afonso a făcut atunci presiuni asupra lui Pedro să se căsătorească din nou, preferabil tot cu o domniță din nobilimea castiliană, însă Pedro a declarat că nu va accepta altă soție decât pe Ines. Din păcate, Ines nu era considerată potrivită pentru a deveni consoartă regală, în ciuda sângelui regal din venele ei; în fond, se trăgea din bastarzi regali, fiind ea însăși o bastardă. Furios pe încăpățânarea lui Pedro, regele a alungat-o pe Ines de la curte și a trimis-o la mănăstirea Santa Clara-a-Velha din Coimbra.

Distanța nu a însemnat nimic pentru cei doi amanți. Pedro își vizita frecvent iubita; în curând, au început să apară și copiii: Afonso (n. 1350, mort la scurtă vreme după naștere), Juan (1352-1396), Denis (1353-1403) și Beatrice (1354-1381). Ba prințul chiar s-a lăudat în fața tatălui său că el și Ines erau căsătoriți. 

După mai multe tentative de a-și ține fiul departe de Ines, regele a luat o hotărâre cumplită. În noaptea de 7 ianuarie 1355, la ordinele sale, trei bărbați au pătruns în mănăstirea Santa Clara-a-Velha, au ridicat-o pe Ines din pat și au decapitat-o în fața copiilor ei.

La aflarea veștii, turbat de furie, Pedro s-a răsculat împotriva tatălui său. Războiul civil a fost unul devastator; a durat un an și s-a sfârșit cu victoria regelui. Afonso însă a murit curând după asta, în 1357, iar Pedro a fost încoronat rege.

A fost numit „cel Drept”, pentru că literalmente îi plăcea să împartă dreptatea cu mâna lui. Cum a făcut, de pildă, cu doi din asasinii lui Ines, după ce i-a găsit ascunși în Castilia și a aranjat cu regele castilian să-i fie trimiși. Cei doi bărbați au fost judecați public în 1361, găsiți vinovați de crimă și condamnați la moarte; Pedro însuși i-a executat: le-a smuls inimile din piept, spunând că oricum nu aveau inimă, dacă au putut înfăptui asemenea grozăvie. Al treilea ucigaș a reușit să fugă și a murit în 1383.

Pedro I cel Drept a domnit vreme de 10 ani. Nu s-a recăsătorit, în ciuda presiunilor; nu a avut alte iubite. Obișnuia să spună că are deja o regină: pe Ines. A existat o relație cu o anume Teresa Laurenco, dar se pare că a fost ceva foarte scurt, la nervi, imediat după moartea lui Ines. În 1357, femeia a născut un copil, pe Juan, după care a dispărut rapid din cronici. În mod ironic, exact acest copil, rezultat dintr-o slăbiciune de moment și uitat în grija familiei mamei, avea să ducă linia regală a Portugaliei mai departe, punând bazele dinastiei de Aviz...  


Nu există surse contemporane care să confirme povestea cu Ines cea moartă pe tron. Istoricii spun că, cel mai probabil, e doar o legendă. Există, în schimb, mormintele. Pedro a ordonat ca trupul lui Ines să fie înmormântat în mănăstirea regală de la Alcobasa, alături de locul rezervat lui. Două splendide sicrie de marmură au fost ridicate acolo, cu replicile în marmură ale celor doi îndrăgostiți așezate față în față, iar între ei sunt inscripționate cuvintele "Até o fim do mundo..." (Până la sfârșitul lumii).










Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Prințese adevărate. Capitolul 8: Mitul „prințesei Qajar”

Referinţe critice

CINE e această doamnă?