Noutăţi mai vechi...

... pe care trebuia să le postez cu săptămâni în urmă, şi n-am făcut-o pentru că am fost prea prinsă cu diverse. Aşa că încep în forţă, înainte să fiu bombardată cu ouă clocite şi roşii stricate.
Numărul 23 din Suspans aduce, ca de obicei, Editorialul lui Mircea Pricăjan, intitulat Nevoia de tradiţii, urmat de o serie largă de recenzii literare, pe care le puteţi citi aici. În categoria cinema, ni se propun spre vizionare trei filme interesante. La eseuri, avem de citit trei articole: Povestiri clasice: Perla e întotdeauna acolo, în care Laura Sorin ne invită în universul fascinant al lui M. R. James; Antuza Genescu vorbeşte despre  Freak show la liber în arena Midsomer, iar Oliviu Crâznic prezintă câini demonici în Despre câinii negri spectrali şi despre alte canide demonice. Partea I: De la Cerber la Câinele din Baskerville.
La secţiunea Pipa lui Arion, George Arion vorbeşte despre Romanul poliţist şi cenzura, iar la English, Eugen Ovidiu Chirovici aduce o proză în engleză, Granite City.

Şi, bineînţeles, cele zece proze lunare, care se prezintă după cum urmează:

Andrei Gaceff- Locuiesc mai departe cu ai mei (nu ştiu de ce, mi-a amintit de prima parte din romanul Zile exemplare, de Michael Cunnigham. Din cauza atmosferei apăsătoare, cred. Într-un cuvânt, mi-a plăcut. Trei cuvinte. Ok înţelegeţi voi)
Karel Cispic- Mina
Raluca Băceanu- Basmul pe dos (Sf. Vineri aia e dubioasă rău, nu mi-a plăcut mutra ei de când a apărut în peisaj, hehe. Tare povestea, şi tonul folosit e demenţial)
James R. Blaisse- Spune-mi Abadon! (3)
Ioana- Cătălina Dorojan- Îmbrăţişări din adânc (descrieri foarte sugestive şi palpabile, o fantomă frumoasă care se apropie, oarecum, de tema sirenei. Super poveste, la mai multe!)

Mihai Hafia Traista- Femeia în mov
Eugen Ovidiu Chirovici- Oraşul de granit
Alin Dărângă- Cântecul oaselor (cred că am citit textul ăsta de vreo câteva- multe- ori, şi cred că mă pun să-l mai citesc o dată. Da, asta o să fac. Pentru că e foarte frumos scris, de asta.)
Nicolae Cornescian- Foileton: Cealaltă femeie (1) (fără comentarii. Am impresia că, orice aş zice, stric atmosfera)
Cătălina Fometici- În zori, pădurea era albastră... (a mea. Prima parte a seriei Pădurea Vrăjită, în care o comoară blestemată ispiteşte sufletele şi le duce la pierzanie. Nu rataţi partea a doua, Pentru toate comorile iadului, povestea adevărată a haiducului Horia Lambru, zis Răspopitul)


Şi foarte pe scurt, Suspans numărul 22:
1.  Karel Cispic- Alb
2.  Cătălina Fometici- Cealaltă, dintre gheţuri (în original Cea de demult, povestea este, de fapt, primul capitol din ceea ce va fi un roman gothic. Mai multe detalii, atunci când vor fi mai multe de spus. Deocamdată, lucrările sunt la stadiul de şantier.)
3.  Nicolae Cornescian- Foileton: Surplusuri (5)
4.  Aurelia Chircu- Zorile într-un alt Aeternum
5.  Alin Dărângă- Livia
6.  Paul D. Adrian- Fantasma eternităţii
7.  Alexandru Dan- Şantaj în negru
8.  Raluca Băceanu- Dictatura raţiunii, filosofia morţii
9.  James R. Blaisse- Spune-mi Abadon! (2)

10. A.R. Deleanu- Trenul umbrelor
Foarte tari toate textele, dar nu-mi vine nimic inteligent de comentat la ele. De fapt, asta este explicaţia general valabilă atunci când nu comentez nimic. Sper să nu se supere nimeni. 








Comentarii

  1. Mulțumesc frumos, mă bucur că ți-a plăcut Cântecul oaselor. Abia aștept să citesc despre Lambru :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-a plăcut foarte mult, şi în general îmi place ceea ce faci :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

CINE e această doamnă?

Prințese adevărate. Capitolul 8: Mitul „prințesei Qajar”

Proze la cuptor