sâmbătă, 31 decembrie 2016

Concluzii

Câteva cugetări, în așteptarea petrecerii de Revelion.
În mod normal, la sfârșit de an ar trebui făcut un bilanț. Bilanțul meu ar arăta cam așa:
- am reușit să împart un roman cu acțiune relativ simplă în trei părți oarecum complicate, care mi-au dat foarte multă bătaie de cap până le-am prins firul. Asta e, omul simte nevoia să își complice inutil existența. Partea bună e că acum personajele au consistență, acțiunea e complexă și... e aproape gata.
- am terminat nuvela Imperiul de sticlă.
- am reușit să fac rost de seria Cavalerii Pardaillan.
- am văzut o revenire spectaculoasă pe scenă a celor de la Magica. Aștept album nou.
- am văzut Lupu' cel Rău pentru prima dată în concert. A fost demențial!
- am avut deosebita plăcere să îi văd din nou în concert pe tunisienii de la Myrath, de data asta alături de trupa bucureșteană StoneLight. 
- am plâns cu sughițuri (iar...) la Norma, Boema, Traviata, Turandot. Am râs la Nunta lui Figaro, Contesa Maritza, Silvia. 
- am cunoscut oameni faini, am revăzut prieteni vechi, am râs și am plâns alături de oameni dragi.
- m-am mutat.
- mi-am luat o pisică. Un motan, de fapt. E mare, negru și destul de afectuos. Încă învățăm să ne acomodăm unul cu altul, dar suntem pe drumul cel bun.
- am aflat că sunt alergică la ambrozie, praf și ceva polenuri. Am rămas alergică la prostie, ipocrizie, superficialitate, roz strălucitor și muzică proastă. Cu blănița de animal încă nu am probleme, ceea ce e bine.
- am aflat, încă o dată, care îmi sunt adevărații prieteni. 
Nu cei care mă asigură de o sută de ori că suntem prieteni și apoi dispar ca măgarii în ceață, după ce nu le mai sunt de folos. 
Nu cei care fac ceva pentru mine, deși eu nu le-am cerut niciodată nimic, și apoi îmi scot ochii cu asta. Urăsc acest lucru și îl taxez de fiecare dată, la oricine, chiar și la membrii familiei mele. Dacă vrei să faci ceva pentru mine, îți mulțumesc. Voi face tot posibilul să mă revanșez atunci când voi avea posibilitatea. Dacă îmi amintești de acel ceva ca să îmi aduci reproșuri, te voi disprețui.
Nu cei care îmi pretind încredere necondiționată, dar ei nu sunt dispuși să îmi acorde aceeași încredere necondiționată, ba chiar îmi spun în față că vor fi atenți la comportamentul meu, la cei cu care discut, la tot ceea ce fac și că vor verifica în încă zece surse tot ceea ce spun. Încrederea chiar se câștigă cu greu și cu multă muncă, rare sunt cazurile când un om inspiră pur și simplu încredere și poți să iei de bun orice spune sau face. Vrei să am încredere totală în tine, va trebui să îmi acorzi aceeași încredere totală și să mă tratezi ca pe un egal. Nu, comportamentul de plod râzgâiat care n-a primit bomboane în secunda doi și faze ca „dacă te joci cu ăla eu nu mă mai joc cu tine” nu ajută.
Nu cei care mă tratează cu eject pentru activitatea (sau lipsa ei) de pe facebook. Hai să ne revenim, facebook nu înseamnă viața reală! Iar celor care chiar confundă facebook cu viața reală: îmi pare rău de voi. 
Nu cei care îmi bagă acele texte cu „prietenii adevărați nu trebuie să vorbească zilnic” atunci când îi atenționez că s-au distanțat, că răspund rece și monosilabic sau chiar răutăcios, iar mai târziu admit că, într-adevăr, s-au distanțat, în speranța că dracu știe ce se înțelege din asta. Apoi dau și block, pentru că se tem de o confruntare și, deci, nu vor să audă o replică la delirul lor. Într-adevăr, prietenii adevărați nu vorbesc zilnic, dar atunci când o fac, au discuții consistente, de la suflet la suflet, nu se ceartă pe teme cretine și apoi o dau în reproșuri și caracterizări care nu au legătură cu nimic. Și când au o nemulțumire sau o nelămurire legată de comportamentul prietenului, COMUNICĂ :)
Nu. 
Prietenii mei sunt oamenii aceia care ȘTIU că sunt alături de ei întotdeauna, la bine și la rău, fără să fie nevoie să îi asigur la nesfârșit în legătură cu asta, fără să aibă nevoie de confirmarea prieteniei mele printr-un like pe facebook. Ei ȘTIU că nu e nevoie decât să dea un semn, și voi fi acolo pentru ei. La rândul lor, și ei sunt alături de mine, și nici ei nu trebuie să îmi demonstreze asta prin activitatea lor de pe facebook. În final, naiba să-l ia de facebook. Prietenia se întâmplă acolo, afară, în viața reală, nu pe facebook.
Prietenii mei emană căldură și lumină. La fiecare întâlnire, reală sau virtuală, se vor purta ca și cum ultima noastră întâlnire ar fi fost ieri, chiar dacă nu ne-am mai văzut sau nu ne-am mai vorbit de ani.
Când lipsesc o vreme sau dau impresia că mă distanțez, primul lucru pe care prietenii mei îl vor întreba este „Ești bine? E totul în regulă?”, nu vor aduce un reproș cum că nu le-aș fi prietenă adevărată pentru că nu am distribuit nu știu ce pe același facebook sau pentru că nu am răspuns la un mesaj. Iar eu fac exact la fel atunci când un prieten drag lipsește din peisaj pentru mai multă vreme.
Prietenii mei se bucură alături de mine, plâng alături de mine, înjură alături de mine, iar eu fac la fel pentru ei. Pentru că avem empatie unii față de alții și așa e normal, chiar dacă nu ne plac aceleași lucruri, chiar dacă nu împărtășim aceleași păreri în legătură cu diverse, chiar dacă ceea ce îi afectează direct pe unii nu îi afectează în nici un fel pe alții.
Prietenii mei știu că între oameni există diferențe și că tocmai aceste diferențe ne fac unici și speciali.
Prietenii mei știu să savureze o discuție sănătoasă în contradictoriu, ascultă argumentele mele, le expun pe ale lor în timp ce eu îi ascult pe ei, acceptăm cu toții că nu există un adevăr absolut, ci fețe diferite ale aceleiași probleme, după care we all agree to disagree, tragem un râs pe cinste și tragem și o bere, așa cum e normal între prieteni.
În final, niște sfaturi banale, dar perfect adevărate și testate pe pielea mea: Fii atent la felul în care prietenul tău vorbește despre alții; așa le vorbește și altora despre tine. Fii atent la felul în care prietenul tău îi tratează pe cei care nu-i mai sunt prieteni, exact așa te va trata și pe tine. Fii atent la felul în care prietenul tău reacționează la bucuriile și tristețile tale, astfel vei afla ce valoare ai în ochii lui. Nu plânge după prietenii pe care i-ai pierdut; prietenii nu se lasă pierduți, pur și simplu. Poți să pierzi doar chestii, în nici un caz prieteni.

Dar, destul cu astea. Hai să ne pregătim pentru petrecerea de Revelion și pentru intrarea într-un an bun. Vă doresc tuturor fericire și împliniri. Fiți nebuni, râdeți mult, deschideți bine ochii, gustați viața din plin. La mulți ani!









2 comentarii: