luni, 12 decembrie 2016

Nealegeri

Am fost întrebată de unde atâta uluială, revoltă, dezgust împotriva rezultatelor; doar era previzibil. Doar nu mă așteptam la alt rezultat, nu?
Ei bine, tocmai asta e problema: BA DA, mă așteptam la alt rezultat. Eram CONVINSĂ că va fi un alt rezultat. Se întâmplă că, după evenimentele de anul trecut, am foarte mari pretenții de la oamenii din jurul meu. Anul trecut, mii de oameni revoltați au ieșit pe străzi și, în numele unor tineri care au murit complet aiurea, din cauza neglijenței autorităților și a eternului „hai că merge și așa”, au răsturnat un guvern corupt. Asta m-a făcut să sper că lucrurile pot sta altfel. M-a făcut să sper că avem, într-adevăr, acea vână de care e nevoie pentru a le aminti aleșilor că ei sunt în slujba noastră, și că noi avem dreptul să îi sancționăm atunci când nu lucrează pentru noi; că suntem în stare să ne strigăm nemulțumirile acolo, afară, nu pe facebook. Că vrem să fim reprezentați de oameni onești, capabili, puși pe făcut treabă... Și da, după aceste evenimente, după aceste revelații, sunt crunt dezamăgită să văd că aceia pe care i-am dat jos anul trecut au fost acum aduși înapoi prin vot, cu o majoritate zdrobitoare! Dar hai să nu vorbim despre rezultate. La urma urmei, teoretic vorbind, asta a fost dorința alegătorilor, iar democrația ne permite să avem păreri diferite și să le exprimăm cu glas tare. Este dreptul nostru, al tuturor. Sunt sigură că fiecare om care a intrat într-o cabină de vot pe data de 11 decembrie a avut motivele lui să pună ștampila pe o anume siglă și nu pe alta.
Hai să nu vorbim despre rezultate. Hai să vorbim despre atitudine.
Nu mă revoltă atât rezultatele, cât procentul celor ieșiți la vot: mai puțin de 40%. Nu mă interesează ce vârste au avut alegătorii, ce posturi de televiziune urmăreau, ce muzică ascultau. Mă interesează faptul că au fost sub 40%. Ceilalți de peste 60% unde au fost?
Nu mă dezgustă atât partidul câștigător, cât pasivitatea și resemnarea celor care nu au mișcat un deget ca să împiedice dezastrul, în ideea că „oricum nu contează, nu se va schimba nimic”.
Pasivitatea, într-adevăr, nu a schimbat niciodată nimic.
Nici o revoluție nu a început cu o ridicare din umeri.
De asta nu se schimbă nimic, pentru că ridicăm din umeri și permitem ca lucrurile să rămână exact așa cum sunt!
Nu sunt uluită că harta e roșie; sunt uluită de nepăsarea, ironia, sarcasmul afișate de elite, de cei educați, de cei care ar trebui să se arate cei mai revoltați, cei mai scârbiți, cei mai uluiți.
Pentru că, în final, aici e problema: educația.
Cred cu tărie în faptul că oamenii pot fi educați, dacă li se oferă modelele potrivite și un mediu fertil. De aceea, mă aștept ca elitele, intelectualii, oamenii educați, oamenii cu un dram de cultură și bun-simț să iasă la înaintare într-un mod ceva mai evident și mai agresiv. Ei sunt primii a căror inteligență este insultată de astfel de situații; din tabăra lor aștept să văd revoltă și dorință de schimbare.
Dar, nu. Ei sunt primii resemnați. Ei sunt primii care adoptă o atitudine pasivă. Ei sunt primii care îi tratează cu o ironie (cred ei) fină pe cei care se arată nemulțumiți de faptul că ăia care ne iau la mișto de atâta vreme, care ne cer să îi lăsăm în pace cu Constituția, care ne amintesc că legile au fost votate de Parlament și tot Parlamentul le poate schimba, care ne râd în față când sunt dovediți ca infractori și li se face dosar penal, care se agață de imunitate, ăia, zic, au fost iar cocoțați acolo în vârf, ca să ne scuipe în cap de la înălțime.
Și, în final, chiar dacă nu vrem să recunoaștem: noi toți suntem de vină.
Noi suntem de vină că nu știm, NU VREM să știm ce înseamnă cu adevărat democrația, ce înseamnă să fim niște buni cetățeni, ce înseamnă să ne educăm în spirit civic și să ne asumăm propriul viitor. Ne convine condiţia de servilism, de spinare plecată, de mici şi proşti care trebuie duşi de mânuţă. Aşteptăm să vină guvernul şi cu preşedintele să ne facă, să ne dea, să ne măture în curte şi să ne cureţe şanţul din faţă.
Noi suntem de vină că la conducere ajung tot felul de ciudați, și nu numai că ajung, dar rămân acolo, deși îi vedem clar că își bat joc de noi, că sunt analfabeți, că sunt inculți, că uneori sunt infractori dovediți.
Noi suntem de vină că permitem. Permitem să fim manipulați, duși de nas, tratați ca niște sclavi pe plantație, deși ei sunt în slujba noastră, nu noi în slujba lor, noi le plătim salariile, pensiile, pensiile speciale, excursiile în străinătate etc, nu ne fac ei nouă favoruri.
Noi suntem de vină că stăm în case și ne rățoim cu Caps Lock pe facebook, în loc să mergem acolo, afară, și să spunem tare ce nu ne convine.
Uitați-vă la cei adunați la Standing Rock; au ieșit pe o vreme cumplită, au suportat frig, gloanțe de cauciuc, tunuri de apă, bătăi, umilințe, dar nu s-au mișcat de acolo până nu au primit ce au vrut. Așa se face treaba. Ei au reușit. Noi, pe când?








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu