Așa arată o fotografie de prezentare a unui nou film-documentar despre viața reginei Cleopatra, produs de Netflix. (foto de pe google) ... Și totuși, cine e femeia asta? Cine vrea să fie? „Regina Cleopatra”, insistă titlul. Iar naratorul vorbește despre femeile puternice care au condus cândva lumea, cu insistență pe partea de Africa. De Egipt, mai exact. Dar nu în timpul Dinastiei a XXV-a, cunoscută și ca Dinastia Nubiană; din câte se știe, nu a existat nici o doamnă cu numele de Cleopatra printre consoartele și fiicele faraonilor negri care au condus Egiptul vreme de un veac. Deși ar fi fost interesant un documentar despre ei , dacă tot se vrea o plimbare în direcția asta... Nu; noul documentar dorește să o prezinte pe ACEA regină Cleopatra la care ne gândim toți, atunci când auzim acest nume. Cleopatra a VII-ea Filopator, ultimul monarh al neamului Ptolemeilor. De-a lungul timpului, s-au realizat multe filme despre regina Cleopatra. Cel mai celebru a rămas cel din 1963, c...
Foto: actrița Lynne Frederick în rolul lui Katheryn Howard* (filmul Henry VIII and His Six Wives, 1972). A fost a cincea soție a lui Henry al VIII-lea. Cea mai tânără, cea mai drăguță, cea mai iubită (spun martorii oculari) dintre reginele tiranului englez, dar și a doua care avea să ajungă pe eșafod. Spre deosebire de Anne Boleyn, nefericita ei predecesoare, Katheryn e aproape unanim considerată vinovată de toate acuzațiile aduse. A iubit prea mult, prea de timpuriu; nu a mers fecioară în patul regelui și a mințit în legătură cu puritatea ei. Nu a fost un „giuvaier al feminității”, așa cum a crezut Henry atunci când a cunoscut-o. Mai mult, a îndrăznit a privi către alt bărbat și după căsătorie, deși însuși regele Angliei îi era soț. Relatările vremii i-au prezentat cazul ca pe un exemplu: asta pățesc femeile care nu își prețuiesc virtutea. Se spune că multe fete tinere au fost aduse pentru a fi martore la execuția ei, tocmai pentru a lua aminte la consecințele unei vieți de...
Când tânărul rege Pedro I al Portugaliei, proaspăt încoronat, a fost sfătuit să se însoare, el a declarat senin că are deja o regină și le-a promis curtenilor săi că urma să le-o prezinte în curând. În ziua stabilită, regina se afla în sala tronului, așteptându-i. Se împodobise de sărbătoare; purta o coroană cu rubine pe cap și mantia regală pe umeri. Dar, au constatat curtenii cu groază, ea era moartă. Mai mult, au recunoscut-o, deși trecuseră ani de la moartea ei: Ines, frumoasa castiliană care îndrăznise a fura inima lui Pedro, pe-atunci prinț moștenitor. Întunecat la chip, regele i-a invitat pe toți să se încline în fața reginei sale și să-i sărute mâna, pentru a-i arăta în moarte respectul ce i s-ar fi cuvenit în timpul vieții... Nu se știe dacă această întâmplare a avut loc cu adevărat. Cele mai vechi surse o menționează abia peste vreo două sute de ani, prin secolul al XVI-lea. Pedro și Ines însă au existat; s-au văzut, s-au plăcut, iar restul e istorie... Povestea lor începe î...
Comentarii
Trimiteți un comentariu