Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2012

Premiile Gazetei SF

Au fost decernate premiile Gazetei SF, şi, cu această ocazie, sunt foarte onorată şi mândră să fac un anunţ. Şi anume, faptul că am câştigat Premiul Gazeta SF pentru debutul anului 2011 în fanzinul Gazeta SF ! Mulţumesc din suflet celor care au considerat că merit acest premiu şi care m-au votat, mulţumesc celor care mi-au citit povestioarele şi le-au găsit interesante! Celelalte premii: - Pemiile Clubului SF Cygnus-Quasar pentru contribuţia adusă la fanzinul Gazeta SF : Aminah – Brânduşa Tănasă, Alexandru – Ioan Andronic, Florin Dan Prodan şi Victor-Ovidiu Rusu. - Pemiul Clubului SF Cygnus-Quasar pentru debut în Gazeta SF şi o bună evoluţie: Florentin – Ionuţ Haidamac - Premiul Gazeta SF pentru contribuţie tehnică : Bogdan S. Popescu. Multe felicitări! De asemenea, multe mulţumiri domnului Horia Nicola Ursu şi Editurilor Millenium şi Nemira , pentru sponsorizarea premiilor! Restul articolului se poate citi aici .

Premiile Galileo 2012- Lista de propuneri

Au fost afişate propunerile pentru premiile Galileo 2012 la categoriile: „Cel mai bun volum al unui autor român publicat în 2011” , „Cea mai bună proză scurtă a unui autor român publicată în 2011” şi „Cea mai bună antologie” . Sunt foarte onorată să menţionez că mă aflu pe listă, la categoria "Cea mai bună proză scurtă a unui autor român publicată în 2011", cu textele Oameni fără feţe (text câştigător la Premiul Gazeta SF pentru Debutul Anului 2011 în fanzinul Gazeta SF ) , Doamna cu pisica albă şi Răsărit de soare . Lista completă de titluri şi autori se poate vedea aici .

Suspans, nr 20

A apărut noul număr al revistei Suspans, cu tot felul de lucruri interesante. Hai să vedem, pe scurt, despre ce este vorba. - Editorialul lui Mircea Pricăjan , intitulat Furtuna a venit! - recenzii de cărţi realizate de Adina Barvinsch i , Ana Veronica Mircea , Alexandra Popescu şi Dan Boeriu - prezentări de filme, semnate Adela Marcov şi Antuza Genescu - un articol foarte bine documentat, scris de Oliviu Crâznic , Despre wendigo, monstrul antropofag. Urâtă creatură, câh. - poveşti pe care le-am citit cu sufletul la gură şi pe care vă invit să le savuraţi: 1. Ştefan Bolea- Dicţionarul Samsarei. Abstract. Orice comentariu ar suna imbecil. 2. Raluca Băceanu - Demonul iubirii . Cînd diavolul îţi face o ofertă, rezultatul nu va fi niciodată cel aşteptat. Oricât de tentant sună pe moment. O lecţie pe care ar trebui să o ţinem minte cu toţii. 3. Karel Cispic - Clipa 4. Felix Tzele - Taxidermistul 5. Alexandra Niculae - Balul egiptean. O poveste excelentă, descrieri năucitoare şi un final t...

Cărți electronice la 9,99 lei, dar și gratis- de la Millenium Books si Texarom

În urma colaborării dintre Millenium Books și Texarom, mai multe titluri din colectia Millenium Books au fost puse la dispoziția cititorilor în format electronic, la prețul de 9,99 lei, iar cele două volume semnate Bogdan Bucheru pot fi descărcate gratuit. Ce puteți găsi: Povestiri fantastice, …nici Torquemada - Michael Haulică Cerneală şi sânge - Ştefana Czeller Între bariere - Doru Stoica Povestiri de duminică - Mircea Opriţă Modificatorii , Singur pe Ormuza - Liviu Radu Andrenergic! - Sebastian Corn . ... și altele, în curând. Deocamdată, dați un click aici și scotociți prin listă, poate vă tentează câte ceva. Numai bine!

Retrospectiva SF pe anul 2011

Nu pierdeți ediția de azi a emisiunii Exploratorii lumii de mâine . Detalii aici .

Evidența sfârșitului de an

În primul rând, La Mulți Ani tuturor! Anul 2011 s-a încheiat frumos, cu numere excepționale ale publicațiilor Gazeta SF și Suspans . Iată o scurtă prezentare a ceea ce s-a întâmplat pe-acolo. Gazeta SF, numărul 13 George Sauciuc semnează editorialul acestui număr, intitulat Urmează următorul an Florin Pîtea prezintă volumul Opțiunea, de Liviu Radu la secțiunea Cavalerii fantasticului, Oliviu Crâznic o aduce în atenția publicului pe Ona Frantz Silvana Șorop vine cu noi apariții editoriale, intrați aici și vedeți care e treaba Marcel Gherman propune spre vizionare filmul La Jetee: Coșmarul nuclear o bandă desenată, realizată de Andra Aștefănesei , intitulată În cădere liberă Oliviu Crâznic vorbește despre Târgul de Carte Gaudeamus 2011 un interviu cu George Sauciuc, realizat de Simona Șerbănescu o privire asupra prozelor din Suspans și Nautilus, numerele din noiembrie, disecate și analizate de Alexandru Ioan Despina Bibliografia numărului 13, pro...