Postări

Se afișează postări cu eticheta măşti

Dedesubt

Imagine
... Aplauzele răsună în timp ce cortina cade. Piesa s-a terminat. Sau nu?... A venit momentul în care se strigă "Să cadă măştile!", în hohotele de râs ale asistenţei. "Să cadă măştile, jos cu măştile!". Strigătele devin agasante, stridente, iar în lumina nudă artiştii îşi leapădă, unul după altul, costumele. Măştile trebuie să cadă, trebuie să se vadă cine a jucat rolul principal. Masca ţi s-a cam înţepenit, s-a mulat pe chipul tău şi este greu să o dai jos. Rolul a fost lung şi greu, aproape că ai ajuns să te confunzi cu el. Îţi trebuie ceva timp până să te dezmeticeşti şi să-ţi aminteşti. Masca ta este impregnată cu sudoare şi căldura este de nesuportat. Tragi de ea, să o smulgi, dar nu vrea să iasă. A rămas lipită de faţa ta, ca o a doua faţă a ta. Ca şi cum ar fi însăşi faţa ta. Începe să-ţi fie frică să o scoţi, ai impresia că dacă o vei scoate, sângele va ţâşni de sub ea, că nimic nu va mai ţine la un loc carnea, şi ne...