La mormântul Zeiţei
"Noi suntem inocenţii, inocenţii care au băut din otrava zeilor şi şi-au ars ochii de carne, pentru a privi direct în albastru" Dansuri macabre şi vise spulberate cântece uitate în colţuri sărate- sunt cântece moarte, sirene îmbătrânite cu părul cărunt plin de mucede alge cu pielea ridată şi solzi putreziţi... Corzile-s rupte: vioara e mută, carii au ros-o ca pe-un sicriu... Corzile rupte pe lira tocită- poeţii sunt nebuni. Au zis "Cântă, Zeiţă!" dar Zeiţa e moartă demult putrezită mâncată de viermi în sicriul de-argint... Atunci au uitat-o acum o invocă au uitat rima şi cântecul sacru Preoţii vechi nu mai ştiu citi din cartea cea mare cu semnele şterse... strigă spre valuri- ele sunt vii- dar nu pot raspunde... Zeiţa e moartă şi cântecul tace, adânc îngropat. Şi dorm şi poeţii cu fruntea pe slove dorm cu feţele ascunse-n adânc şi uită de lume, uită de ei uită de timpul ce uită să treacă... Numai Iluzia mai arde în stele valur...