Cătălina Fometici

  Foto stânga: Actrița Merle Oberon, în rolul Anne Boleyn (The Private Life of Henry VIII, 1933) Foto dreapta: detalii dintr-o carte de rugăciuni care i-a aparținut Annei Boleyn, realizată în 1450 la Bruges. Pe paginile cărții se pot vedea câteva cuvinte scrise de mâna ei. Sus: „Le temps viendra; je, Anne Boleyn” și schița unui astrolab. Jos, ultimele ei însemnări: “Remember me when you do pray, that hope dothe led from day to day. Anne Boleyn.” După execuție, volumul a fost păstrat în secret pentru a-i fi oferit mai târziu fiicei ei, regina Elizabeth I. Deși în venele ei curgea sânge regal, Anne Boleyn nu poate fi considerată o prințesă propriu-zisă. A devenit însă una, întâi prin educație, apoi prin căsătorie. Pe ecran, e mai mereu reprezentată ca o frumusețe exotică, brunetă, cu părul despletit, jumătate de piept la vedere și un temperament vulcanic; în producțiile moderne, cel puțin. Pion împins ca momeală în calea regelui, de o familie lipsită de scrupule. Un soi de curtezană, car

  Foto: Sarah Bolger în rolul prințesei Mary, serialul The Tudors (sursa: Pinterest) Mary, Bloody Mary... Ne-a lăsat ca amintire un nume înfiorător și o reputație pe măsură. Și nici producțiile cinematografice nu s-au arătat prea binevoitoare față de ea. Mary apare mereu prezentată ca o băbătie absolută – bătrână și urâtă, rea, paranoică, răzbunătoare, în contrast cu sora ei mai mică Elizabeth, care e tânără, frumoasă, angelică și, bineînțeles, o domniță la ananghie. Într-adevăr, a existat un moment în care cele două au fost văzute ca total opuse una alteia. A existat și un moment în care Elizabeth s-a aflat la mila surorii sale și a implorat-o să o cruțe; numai că, până atunci, vreme de o viață întreagă, Mary a fost domnița la ananghie. Dintre copiii născuți de Catalina de Aragon, Mary e singura care a trăit. A venit pe lume în 18 februarie 1516, la Greenwich, într-un moment în care Henry al VIII-lea deja începea să se gândească la anularea căsătoriei și căutarea unei alte mirese, pen

  Foto: portret al unei tinere doamne, posibil Catalina de Aragon, de pictorul englez Michael Sittow (circa 1502). Însă e la fel de posibil să fie prințesa Mary "Rose" Tudor, sora mai mică a lui Henry al VIII-lea, prin 1514. Henry al VIII-lea și-a început frumos domnia; ar fi fost de așteptat să rămână în istorie ca un prinț arătos, cultivat, sensibil, pasionat de artă și inginerie. A conceput planurile pentru niște corăbii noi, a compus versuri și muzică, a scris o carte de filosofie religioasă. Însă acțiunile sale ulterioare s-au dovedit mult mai de impact decât înclinațiile sale artistice. Acum, când îi pomenim numele, primul lucru care ne vine în minte e numărul mare de soții, dar mai ales modurile oribile în care s-a descotorosit de ele. Catalina de Aragon a fost prima soție a lui Henry. Producțiile cinematografice nu au fost prea blânde cu ea. E prezentată mereu ca o bătrână acră, pusă pe ceartă, care îl împiedică pe mai tânărul rege Henry să își trăiască viața alături

  Juana de Trastámara, prințesă de Aragon și arhiducesă de Austria, aprox 1496 Isabella de Castilia și Ferdinand de Aragon, cuplul de aur al sfârșitului de secol al XV-lea, au avut împreună cinci copii: Isabella, Juan, Juana, Maria și Catalina. Cu părinți de asemenea calibru, ar fi fost de așteptat ca prinții să aibă înaintea lor un viitor strălucit. Juan urma să moștenească două regate, contopite într-unul singur, iar cele patru fete, vestite de frumoase, dar mai ales însoțite de câte o zestre uriașă, reprezentau un premiu râvnit de toți monarhii europeni. Din păcate, nu a fost să fie; ca și cum ar fi fost pândiți de ghinion, unul după altul s-au prăbușit din înalt, fie morți înainte de vreme, fie sub loviturile soartei. Juan, prințul de Asturias (1478–1497), căsătorit abia de câteva luni cu arhiducesa Margareta de Austria, a murit la nici 19 ani, răpus de o boală de plămâni. El a fost primul care s-a dus, lăsând în urmă un haos dinastic ce avea să dureze mai bine de 20 de ani. Isabel