Postări

„Codrul, frate cu românul...”

Imagine
Suntem învățați de mici expresia asta.
Te-ai aștepta ca un popor doldora de povești și cântece despre codri, natură, oameni care înțeleg limba fiarelor și fugari care și-au găsit scăparea prin păduri să aibă un respect imens pentru flora și fauna țării sale.

Nu, n-ai să vezi.

Avem păduri cum nu se mai găsesc în toată Europa? Le vindem. Mulțumim, Iliescu și Năstase. Și de-ar fi fost numai activitatea austriecilor, dar nu; mai tăiem și noi din ele, așa, vârtos, ca să ne plângem apoi că ne cade dealul în cap și ne fuge pământul de sub picioare.
Munți ca Bucegii, Piatra Craiului, Făgărașii...? Trântim vile și șosele până pe platou, până în vârf, până pe creste, ca să poată tot românul să admire natura patriei fără să-și dezlipească onorabilul dos din mașină, urechile de boxe și nasul din fum de grătar. Turistul autentic, cel cu bocanci și rucsac, care ar merge pe munte pentru o doză de liniște și aer curat, să facă bine să se dea la o parte din drum, că strică peisajul.
Floră unică în Eur…

Rasism...

Imagine
Situație: GF, posibil utilizator de bani falși, posibil cu ceva alcool la bord, este ucis din cauza excesului de zel al agenților de poliție, veniți la fața locului ca să vadă care-i treaba cu banii posibil falși.

Știrile: un cetățean NEGRU a fost ucis de un polițist ALB.


Oamenii normali: măi, stai că nu-i ok. Omul ăla a fost sugrumat. Asta e crimă. Polițiștii vinovați să plătească.

Proteste. Presiuni. Polițistul criminal e arestat.

Extremiștii KKK: ce crimă? ce arest? Polițistul și-a făcut treaba, ăla e un infractor, a comis aia, și aia, și aia, dă-l dreaq de n...
Oamenii normali: da, bine, a comis aia și aia și aia, dar a plătit pentru toate alea, a fost deja la închisoare, acum era vorba de altceva. Și potolește-te și tu cu „n...” ăla, e secolul XXI, ce naiba.
Extremiștii BLM: din nou, un frate NEGRU nevinovat ucis de un polițist ALB. Până când o să mai suportăm?
Oamenii normali: acuma contează cine era alb sau negru? Da, omul nu merita să moară așa, vinovatul să plătească. Ca fapt divers…

A plecat...

Imagine
A plecat cu vreun Făt-Frumos. A plecat cu vreun Zburător. E încurcată cu vreunu'.
Așa fac toate.

Și-o caută.

Ea a vrut.
A mers pe-acolo. S-a dus acolo. A intrat acolo.
Poate că a zâmbit într-un fel. Poate că a vorbit într-un fel. Poate că era sau nu era îmbrăcată într-un fel.

Poate că i-a plăcut.

Dacă stătea acasă, nu s-ar fi întâmplat.
Dacă era cuminte, nu s-ar fi întâmplat.
Dacă tăcea, nu s-ar fi întâmplat.
Dacă nu purta ruj roșu, dacă nu purta rochie neagră, dacă nu avea părul despletit, dacă nu avea pantofi stiletto, dacă nu întorcea capul, dacă...












De cine ți-e frică?
Nu e nimic. Ți s-a părut. Exagerezi. Dramatizezi. Joci teatru.
Nu ține linia ocupată.
Nu țipa.
Taci!
Taci...










That Was It

Imagine
Cei ca el sunt stele căzătoare. Ard repede și intens, aprind totul - ceruri și inimi - în drumul lor grăbit către nemurire, apoi se sting exploziv, lăsând în urmă cratere care nu vor mai fi umplute niciodată.
A fost un megastar. Unul real. Produsul desăvârșit al muncii susținute vreme de atâția ani, al copilăriei sacrificate pe altarul artei. E destul să urmărești filmările din concerte, să-l vezi pe scenă, în fața publicului, ca să înțelegi impactul prezenței lui. Eu l-am simțit la 6 ani, în 1992, când am văzut la televizor concertul din București. Pe-atunci era în plină glorie; un artist excentric, oarecum neînțeles din cauza imaginii sale în continuă schimbare, dar adorat ca un zeu, încă neatins de colții otrăviți ai presei. L-am văzut mereu ca pe un bărbat nespus de frumos. Numai el putea să emane atâta virilitate, atâta erotism dezlănțuit și, în același timp, atâta inocență copilărească. Ce e drept, nu am știut la vârsta respectivă ce să aleg din faptul că puștiul negru din Beat…

„Ah, autori români? Pff...”

Țin să precizez, de la bun început, că nu scriu aceste cuvinte din poziția autorului român aflat la început de drum; nu este o lamentare în care să-mi blestem zilele și drumul ales, nici un mârâit de frustrare prin care să atrag atenția asupra mea. E mai degrabă o nedumerire a omului oarecare, o căutare de explicații. ÎNCĂ mai caut explicații, pentru că am mai scris un articol foarte nervos pe tema asta acum opt ani, pe un blog ținut la comun cu încă niște lume, dar atunci discuția era despre trupele românești.

Replica din titlu a fost prinsă așa, din zbor, în mulțimea de la Gaudeamus.
Nu e prima dată când o aud, și nu neapărat la adresa autorilor. Mai există și variantele:
„Rock/metal românesc? Pff!”
„Artiști români? Pff”
„Artist român, în viață și tânăr pe deasupra? PFFFFFF!!!!”

Toate rostite cu un dispreț suprem, cu strâmbat din nas și fluturări din mâini a scârbă.

Nu înțeleg.

Autorii români, sau muzicienii români, sau artiștii români de orice fel sunt altă specie față de cei străi…

Gaudeamus

Iată că a trecut și primul Gaudeamus la care am avut onoarea să particip, atât în calitate de plimbător/căscător de gură pe la târg, cât și în calitate de autor cu cărți la stand și prezentare de volum la microfon.

Programul poate fi (re)văzut pe site-ul editurii Tritonic.

Ce pot să spun...
A fost copleșitor totul. Foarte multă lume interesată de citit, de la grupuri mari de copii la persoane aflate la a treia tinerețe; foarte multe cărți de toate felurile, pe toate gusturile și pentru toate buzunarele. Foarte mulți autori de toate vârstele, puși pe socializat și povestit despre de toate, și foarte multe lansări. Mă ia amețeala și acum când îmi amintesc, și am stat doar două zile; mă întreb în ce stadiu de oboseală se află cei care au reușit să stea la tot târgul, în fiecare zi, de dimineața până seara...
Mi-a făcut mare plăcere să revăd cunoscuți și să îmbrățișez prieteni vechi, dar și să cunosc oameni noi, autori și cititori, să discut cu ei despre cărți (și nu numai), să semnez aut…

Să se revizuiască, pentru că... nu se schimbă nimic

N-am vrut să mai spun nimic pe tema asta, din simplul motiv că e o pierdere de vreme; ridică o falsă problemă, distrage atenția de la problemele reale și stârnește certuri aiurea. Divide et impera, le-a reușit perfect. Dar manipulările sunt prea grosolane, isteria asta generală e prea mare ca să taci pur și simplu.
Într-adevăr, indiferent de rezultatul referendumului, nu se schimbă nimic, teoretic vorbind. Asta pentru că în Codul Civil scrie foarte limpede ce și cum.
Pentru ce atâta încrâncenare, atunci? Pentru ce atâta efort și propagandă, pentru ce atâta cheltuială din banul public, pentru ce declarația aia cu „Votez DA pentru copilul meu”?, penru ce toată această agitație din partea CPF?

Din câte văd, referendumul ăsta îi face pe mulți să se creadă un fel de misionari, scopul lor sacru fiind acela de a salva specia românilor verzi și puri de la dispariție și sufletele lor de la focul gheenei. Că doar „suntem un popor creștin”. În zadar le explici că nu există un popor într-un anumi…