„Codrul, frate cu românul...”
Suntem învățați de mici expresia asta. Te-ai aștepta ca un popor doldora de povești și cântece despre codri, natură, oameni care înțeleg limba fiarelor și fugari care și-au găsit scăparea prin păduri să aibă un respect imens pentru flora și fauna țării sale. Nu, n-ai să vezi. Avem păduri cum nu se mai găsesc în toată Europa? Le vindem. Mulțumim, Iliescu și Năstase. Și de-ar fi fost numai activitatea austriecilor, dar nu; mai tăiem și noi din ele, așa, vârtos, ca să ne plângem apoi că ne cade dealul în cap și ne fuge pământul de sub picioare. Munți ca Bucegii, Piatra Craiului, Făgărașii...? Trântim vile și șosele până pe platou, până în vârf, până pe creste, ca să poată tot românul să admire natura patriei fără să-și dezlipească onorabilul dos din mașină, urechile de boxe și nasul din fum de grătar. Turistul autentic, cel cu bocanci și rucsac, care ar merge pe munte pentru o doză de liniște și aer curat, să facă bine să se dea la o parte din drum, că strică peisajul. Floră unică ...