Cătălina Fometici

Câteva cugetări, în așteptarea petrecerii de Revelion. În mod normal, la sfârșit de an ar trebui făcut un bilanț. Bilanțul meu ar arăta cam așa: - am reușit să împart un roman cu acțiune relativ simplă în trei părți oarecum complicate, care mi-au dat foarte multă bătaie de cap până le-am prins firul. Asta e, omul simte nevoia să își complice inutil existența. Partea bună e că acum personajele au consistență, acțiunea e complexă și... e aproape gata. - am terminat nuvela Imperiul de sticlă. - am reușit să fac rost de seria Cavalerii Pardaillan. - am văzut o revenire spectaculoasă pe scenă a celor de la Magica. Aștept album nou. - am văzut Lupu' cel Rău pentru prima dată în concert. A fost demențial! - am avut deosebita plăcere să îi văd din nou în concert pe tunisienii de la Myrath, de data asta alături de trupa bucureșteană StoneLight.  - am plâns cu sughițuri (iar...) la Norma, Boema, Traviata, Turandot. Am râs la Nunta lui Figaro, Contesa Maritza, Si...

Se pare că am fost exclusă de pe paginile Dublu Tăiș, fără să fi fost anunțată în prealabil, deși am avut și eu o contribuție la acest proiect (copertele, așa bune sau proaste cum sunt, și nuvela Chipul întunecat al visului). În consecință, voi considera și eu că proiectul Dublu Tăiș nu mă mai reprezintă în nici un fel. Nuvela Chipul întunecat al visului, bineînțeles cu unele corecturi și adăugiri, va fi publicată în altă parte.

Am fost întrebată de unde atâta uluială, revoltă, dezgust împotriva rezultatelor; doar era previzibil. Doar nu mă așteptam la alt rezultat, nu? Ei bine, tocmai asta e problema: BA DA, mă așteptam la alt rezultat. Eram CONVINSĂ că va fi un alt rezultat. Se întâmplă că, după evenimentele de anul trecut, am foarte mari pretenții de la oamenii din jurul meu. Anul trecut, mii de oameni revoltați au ieșit pe străzi și, în numele unor tineri care au murit complet aiurea, din cauza neglijenței autorităților și a eternului „hai că merge și așa”, au răsturnat un guvern corupt. Asta m-a făcut să sper că lucrurile pot sta altfel. M-a făcut să sper că avem, într-adevăr, acea vână de care e nevoie pentru a le aminti aleșilor că ei sunt în slujba noastră, și că noi avem dreptul să îi sancționăm atunci când nu lucrează pentru noi; că suntem în stare să ne strigăm nemulțumirile acolo, afară, nu pe facebook. Că vrem să fim reprezentați de oameni onești, capabili, puși pe făcut treabă... Și da, după ace...