Cealaltă
„... Creaturile din carte începură să se desprindă dintre pagini și să danseze în jurul lui, mișcându-și cozile și tentaculele grosolane în lumina albastră, difuză, ce pălea dincolo de geam... Dincolo de geam, cerul albastru de toamnă târzie se întuneca ușor- rămâi, rămâi!- , ca și cum Toamna și-ar fi lăsat pleoapele grele peste ochii înlăcrimați. Pe măsură ce lumina murea, cerul devenea mai albastru, mai umed, sângerând spre apus prin rana deschisă a soarelui, sfârtecat de vântul rece... Ațipise?... Afară era noapte, și cartea îi căzuse în poală, închisă. Începea să se lase frig. În șemineu se mai vedeau niște grăunțe de jar, înșelând întunericul; se ridică în grabă și aruncă înăuntru niște lemne, care începură să ardă mocnit, apoi aprinse și una dintre lumânările groase de pe măsuța de scris. Frigul persista; umbrele alergau pe perete, întinzându-se să îl apuce cu gheare de abur. Luă al doilea volum – o culegere de poezii – și îl răsfoi, distrat. Era târziu. Ar fi fos