Postări

Se afișează postări din iulie, 2010

Povestea pierdută

Imagine
Nu privi în ochii Soarelui, au zis. Dacă privești în ochii Soarelui, timpul își încetează existența, au zis, încremenește ca o piatră pe care ai aruncat-o și s-a oprit în aer. Iar când se întunecă, descoperi că ești ultimul rămas. Și atunci care este sensul de a te mai întoarce acasă? Acasă nu te mai așteaptă nimeni, pentru că au murit toți. Ai rămas doar tu, singur și pierdut ca o frunză ce plutește în voia vântului de toamnă. Și nu mai întrebi nimic, pentru că nu are cine să-ți răspundă. Și, oricum, toate poveștile au fost spuse. Acum e acel moment când poți să-ți spui singur o poveste. Una care să înceapă cu „A fost odată ca niciodată. Acum. Toate poveștile au fost spuse, și nu mai există minți care să scornească altele, nici guri să le rostească sau urechi să le asculte. Atunci a început Marele Neant. Era liniște și întuneric și demonii râdeau înfundat, prin colțuri ascunse. Și apoi au pierit și demonii, topindu-se în întuneric, și a murit și râsul lor vesel.” Și toate astea pen

Dedesubt

Imagine
... Aplauzele răsună în timp ce cortina cade. Piesa s-a terminat. Sau nu?... A venit momentul în care se strigă "Să cadă măştile!", în hohotele de râs ale asistenţei. "Să cadă măştile, jos cu măştile!". Strigătele devin agasante, stridente, iar în lumina nudă artiştii îşi leapădă, unul după altul, costumele. Măştile trebuie să cadă, trebuie să se vadă cine a jucat rolul principal. Masca ţi s-a cam înţepenit, s-a mulat pe chipul tău şi este greu să o dai jos. Rolul a fost lung şi greu, aproape că ai ajuns să te confunzi cu el. Îţi trebuie ceva timp până să te dezmeticeşti şi să-ţi aminteşti. Masca ta este impregnată cu sudoare şi căldura este de nesuportat. Tragi de ea, să o smulgi, dar nu vrea să iasă. A rămas lipită de faţa ta, ca o a doua faţă a ta. Ca şi cum ar fi însăşi faţa ta. Începe să-ţi fie frică să o scoţi, ai impresia că dacă o vei scoate, sângele va ţâşni de sub ea, că nimic nu va mai ţine la un loc carnea, şi