Final Frontier-impresii
Nu am uitat, şi nu neglijez importanţa târgului de carte SF/F Final Frontier (2) de la Bucureşti, perioada 17-18 martie. Pur şi simplu, trebuie să mărturisesc, am fost prea copleşită de toate ca să mă pot concentra să postez vreo două vorbe despre ce s-a întâmplat pe-acolo. Acum, că a trecut ceva vreme, aş putea să notez câteva impresii.
N-o să încep să spun detaliat ce s-a discutat la fiecare eveniment în parte, mai ales că nu am ajuns la toate evenimentele; în plus, alţii au făcut-o deja, şi încă de o sută de ori mai bine decât aş face-o eu. Voi spune, în schimb, cât de mult mi-a plăcut discuţia despre gothic, şi aş vrea să-l felicit pe Oliviu Crâznic pe această cale. Bineînţeles, şi pe ceilalţi participanţi la discuţie: Ștefan Ghidoveanu, Florin Pîtea, Laura Sorin.
Ziua de duminică, 18 martie, a început cu decernarea premiilor FanSF. Pregătisem câteva cuvinte, doar că, de emoţie, am uitat ce am vrut să spun; nici nu mai ştiu dacă am spus ceva, la urma urmei. Aşa că spun acum ce nu am fost în stare să bâlbâi atunci: le mulţumesc din suflet tuturor celor care m-au încurajat să scriu. Ştiu ei care sunt. Le mulţumesc celor care nu mi-au dat voie să renunţ. Le mulţumesc celor pe care i-am stresat şi i-am bătut la cap să îmi citească poveştile, şi au lăsat toate cele deoparte ca să-mi facă mie toanele. Le mulţumesc celor care au crezut în mine şi m-au împins înainte, şi îi rog să creadă în continuare în mine, pentru că voi face tot posibilul să nu-i dezamăgesc. Din nou, ştiu ei care sunt. Şi, nu în ultimul rând: mulţumesc publicaţiilor Gazeta SF şi Suspans pentru şansa pe care mi-au acordat-o, publicându-mi textele. Bineînţeles, mii de mulţumiri FanSF: sunteţi nişte drăguţi!
Între orele 14:00-15:00, a avut loc discuţia E greu să publici SF în România?, la care am fost şi eu invitată (mulţumiri domnului Michael Haulică!), împreună cu Mugur Cornilă (director Eagle Publishing House), Eugen Lenghel (redactor-șef SRSFF), Simona Șerbănescu (redactor-șef Gazeta SF), Marian Truță (redactor-șef Nautilus), Horia Nicola Ursu (redactor-șef Galileo, director Millennium Books) și tinerii scriitori Narcisa Stoica, Raluca Băceanu, Oliviu Crâznic, discuţie condusă de Michael Haulică. Recunosc, am ceva probleme cu vorbitul în public, sper ca în viitor să mă descurc mai bine. A fost o discuţie interesantă şi a fost o plăcere să iau parte la ea.
Ce aş mai putea spune... A fost frumos să întâlnesc atâţia oameni de valoare adunaţi la un loc- Michael Haulică, Liviu Radu, Horia Nicola Ursu, Florin Pîtea, Oliviu Crâznic, Ştefan Ghidoveanu, Dan Doboş şi toţi ceilalţi (îmi cer scuze că nu îi înşir pe toţi, dar se ştie cine a fost acolo, şi am menţionat deja că sunt cu toţii oameni de valoare).
Am întâlnit şi tineri scriitori, cu care mi-a făcut mare plăcere să schimb câteva cuvinte- Raluca Băceanu (care e la fel de frumoasă pe cât e de talentată), Teodora Gheorghe (cu care trebuia să fac poză şi nu ştiu de ce n-am făcut... poate pentru că eram eu aburită şi nu mai ştiam în ce direcţie să o iau), Aurelia Chircu (aceeaşi situaţie, dar măcar ne-am văzut şi am vorbit, asta e important), Simona Şerbănescu (are un talent extraordinar de a vorbi în public, o invidiez pentru asta). Au fost acolo şi debutantele Ioana Dorojan şi Alexandra Fratu, prietene vechi şi dragi pe care m-am bucurat enorm să le revăd.
Nu pun mai multe poze, pentru că blogul mă cam urăşte şi le aranjează cum vrea el. Restul le puteţi vedea aici.
Comentarii
Trimiteți un comentariu