Antologii/Proiecte

„Am crescut cu cele mai frumoase povești, cele mai frumoase basme, am învățat poezia lumii din celebra colecție Cele mai frumoase poezii… astfel încât, când m-am gândit la o antologie a celor mai reușite povestiri ale anului trecut, a fost în firea lucrurilor ca ea să se intituleze Cele mai frumoase povestiri science-fiction și fantasy ale anului 2017.Și am ales acest titlu – sub care vom defila, sper, mulți ani de acum înainte – nu numai pentru că așa era tradiția cu care am crescut, dar și pentru că, dincolo de ideile SF minunate și mirobolante, dincolo de lumile fabuloase ale fantasy-ului, vom avea în fața ochilor tot niște povești, scrise în limba română de scriitori care, înainte de a fi autori de science-fiction sau/și fantasy, ar trebui să fie, în primul rând, scriitori, adică autori de texte frumoase, plăcute la lectură, care să-ți dea și satisfacția unor înșiruiri de cuvinte cum nu sunt altele, autori ai unor fraze care să te urmărească mult după ce ai închis cartea sau ai terminat de citit povestea.” (Michael Haulică)


„— Va veni şi azi, anunţă bătrînul conte Lorenzo de L’Aquila, ridicînd un deget a luare-aminte. Va păşi pe luciul străveziu al marmurei negre, în care uriaşele coloane dorice se răsfrîng stins, estompat, ca într-o apă tulbure, şi va înainta plutind ca pe nori în lumina ce se cerne roşie, spartă printre cioburi de vitralii suspendate în ferestre niciodată deschise…
... Va veni aşa cum a venit şi ieri. Se va opri acolo, sub tavanul înalt pînă la cer, albă şi tăcută. Parcă ar vrea să spună: ce mai faci? Ce-ai mai făcut în ultima vreme? Tot singur, în văgăuna asta de piatră, cu lupii şi viscolul? Vicleană, baborniţa. Tot frumoasă a rămas, în ciuda trecerii anilor. Părul ei, tot negru ca pana corbului, cu luciri albăstrii. Pielea ei, tot netedă, tot curată. Poate doar cu o uşoară tentă de violet, dar nu exagerat de supărătoare. Ce vrei, o întreb, pentru ce te tot oboseşti pînă aici prin zăpada asta infernală, prin aerul îngheţat care taie ca praful de sticlă?… Dar ea tace, mereu tace, stă acolo ţeapănă, cu mîinile atîrnînd din faldurile largi, albe. Şi atunci tac şi eu, deşi aş avea atîtea să-i spun...” (Foșnet de mătase albă)

Comenzi aici 

Antologie de povestiri SF&F realizată de ANTARES CLUB Brașov, în colaborare cu Editura PAVCON București, pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri.

Conține eseuri, articole, povestiri, banda desenată și ilustrații realizate de 72 de autori și creatori de artă science-fiction și fantasy.

O lucrare unică în România, tipărită într-un tiraj limitat, destinat mai ales colecționarilor și pasionaților de genul SF.

  „ ― Vii de departe, marinarule?...

   Fata zâmbea reţinut; păstra ceva din strălucirea apusului în priviri. Ochii ei păreau aurii în umbra părului castaniu cu irizări de aramă topită. Iar marinarul era bătrân şi blajin, cu barbă albă şi vorbă domoală.

   ― De departe, domniţă. Tocmai de la mările cele veşnic albastre din Miazăzi. Am venit să ascult poveşti şi cântece de pe tărâmurile acestea...

   Ea râse, trecându-şi o mână prin părul întunecat. Arăta întocmai ca o domniță în ziua aceea, o domniță cu piele galbenă și ochi migdalați de la Răsărit; purta o haină lungă de satin verde-închis, strânsă la mijloc cu un brâu auriu, și își pusese pietre de jad la gât și la încheieturi. Încălcase iar porunca de a se înveșmânta creștinește…

   ― Spune-mi o poveste din ţara ta, marinarule.

   ―... Era odată o nimfă a mării, care trăia în apele cele tulburi de la Capătul Lumii. Avea ochii de aur, şi şerpi de aramă în pletele-i lungi... Numele ei era...

...........................................................................................................................................

   ―... o sirenă, pe stânci.

   Svetlana tresări şi privi lung spre cel ce vorbise. Băiatul stătea sprijinit în mătură, în mijlocul sălii; ceilalţi slujitori, adunaţi în jurul lui, îl ascultau cu gurile căscate.

   ― Ce spui că ai văzut? îl întrebă, râzând batjocoritor. Sirene?

   ― Nu eu, doamnă. Marinarii de mai devreme vorbeau...

   ― Ce? Ce vorbeau? strigă ea, apropiindu-se în grabă şi oprindu-se lângă ei cu mâinile în şolduri.

   ― Au spus că au văzut ceva ce semăna cu o sirenă la Colţii Diavolului, dincolo de Vâltoarea Morţii. O femeie care şedea pe stânci, pieptănându-şi părul lung cu un pieptene de sidef...

   Svetlana râse răguşit, scuturându-şi părul scurt, rar, de o culoare incertă. Aşa făcea şi proasta aia de Kalia, îşi scutura toată ziua părul ăla al ei pe-aici, şi nătângii ăştia căscau gura la ea.

   ― Erau beţi. Au băut tot romul pe care îl aveau la bord, apoi au venit aici şi l-au băut şi pe al meu. Iar voi, copii proşti, staţi şi vă uitaţi în gura lor în loc să munciţi...

   ― Nee sirena! răsună un glas din umbră, şi Svetlana se întoarse, înfiorată.

   El.

   Era ultimul rămas din grupul marinarilor, un bătrân cu barba albă şi chip blajin. Stătea singur la masă și trăgea alene din pipă.

   Nu ştii, bătrâne; las-o baltă. Nu ştii.

   ― Nee sirena, repetă el, scuturând din cap. Asta, chip încruntat avem. Şi nu cântat la noi. Asta, nenorociri aducem. Nenorociri şi moarte...” (Părul Medusei)

Comenzi aici.

„În primele 12 numere, Revista de suspans a publicat 105 texte literare de gen. În acest volum puteți citi cele mai bune 16 dintre ele. Sunt încredințat că veți găsi aici proze dintre cele mai interesante, cu subiecte variate și scrise în stiluri deja bine formate și stăpânite. Literatura românească de suspans, cu toate subdiviziunile ei, trăiește o perioadă fastă. Revista de suspans este doar o tribună, un ecran pe care autorii sunt invitați să-și proiecteze poveștile pline de emoții puternice. Iar volumul de față este prima ediție a Galei de premiere la finalul unui an de proiecții festivaliere.”

Mircea Pricăjan - editor

  „Afişul fusese tipărit pe carton lucios; era mare cât peretele şi ocupa întregul spaţiu din stânga intrării principale. Predominau nuanţele de portocaliu, auriu şi cărămiziu, iar numele artiştilor erau scrise cu litere de un roşu ca flacăra. Alte afişe mai mici, replici în miniatură ale afişului mare, erau împânzite în tot oraşul; pe panouri publicitare, pe ziduri, în vitrine. Şi, de peste tot, se vedea chipul zâmbitor al Laurei, machiat în culori calde şi strălucitoare, mult întinerit şi luminat cu ajutorul unui program de modificat fotografii.

     Însă oglinda arăta un chip palid şi încercănat, aproape ofilit, frământat de griji. Mâna-i tremurândă nu reuşea să manevreze trusa de farduri cu îndemânarea necesară; greşise de două ori şi machiajul trebuia refăcut în întregime. Nici George nu mai venea, cine ştie pe unde umbla iar, cu veşnicele căşti în urechi şi ascultând în transă vocea ei care cânta Demonul pândeşte din umbră şi prada lui eşti tu. Nu te amăgi şoptindu-ţi cu ochii închişi nu-exişti-nu-eşti-acolo, pentru că el este acolo, zâmbeşte triumfător şi îşi deschide braţele larg pentru a te primi.
     O trecu un fior.
     ― La naiba şi cu asta! mârâi ea, amintindu-şi vag posterul din camera lui George, poster din care ea privea aspru, încruntată ca un înger al dreptăţii.
„Ce ştii tu?” îi veni să strige către vocea care îi răsuna în minte. „Ai spus că e doar o paiaţă! Dar iată, iată cum paiaţa capătă consistenţă, îmi fură chipul, vocea, replicile!…” Însă ea rămânea nepăsătoare în amintire, cu ochii ei mari lucind ca diamantele negre, cu chipul ei alb şi perfect machiat încadrat de şuviţele lungi ale părului negru…
     Auzi paşi grei răsunând afară şi oprindu-se în faţa uşii. Înţepeni şi mâna i se crispă pe creionul dermatograf.
     ― George?…
     Glasul ei suna ascuţit, sugrumat. Îşi văzu teroarea din ochi, reflectată în oglinda ovală, uşor aburită.”  (Păpușa)

http://www.hergbenet.ro/carte/best-of-mystery-horror-1-revista-de-suspans

Un detectiv particular damnat urmărind un ucigaş în serie, o însărcinare comunistă cu motivaţii oculte, călători în timp în vremea lui Jack Spintecătorul, victimele farmecelor şi consecinţele apelării la vrăjitoare, vizitatori americani la un cimitir străvechi din România, un călugăr medieval făcînd o descoperire zguduitoare, un frate şi o soră împinşi către crimă şi păcat, un sat bîntuit de lupi şi de legende, o diavoliţă luată prin surprindere de sfîrşitul lumii, un preot răpit de doi bărbaţi misterioşi şi forţat să trateze rănile unei tinere legate în lanţuri, un răzbunător înfruntînd o corporaţie dubioasă, o casă în care fantomele sunt prizoniere şi victime… pe scurt, 12 FEŢE ALE GOTICULUI.

Editor: Oliviu Crâznic







Sumar/ Making of:

Oliviu Crâznic – Cuvîntul editorului: O epopee cu final (sper!) aşteptat
Ştefana Czeller – Spălaţi de sîngele fecioarelor
George Lazăr – Ziditorii de biserici
Liviu Radu – Diferite nuanţe de beznă
Narcisa Stoica – Argint Viu
Dan Doboş – Violet
Florin Pîtea – Văgăuna bîntuită
Raluca Băceanu – Fraţii de Saint-Yves
Cătălina Fometici- Sub vălul nopţii
Laura Sorin – Copiii Diavolului
Oliviu Crâznic – Pivniţele Palatului Charron
Ana-Maria Negrilă – Ora morţii
Ciprian Mitoceanu – Ispăşirea

"O altă antologie, DINCOLO DE NOAPTE (2012), alcătuită de Oliviu Crâznic, ne convinge că nici povestirea gotică, pe care o prejudecată ne făcuse să credem că li se potriveşte doar neamurilor nordice, nu reprezintă un examen de netrecut pentru scrisul autohton." (Mircea Opriţă, SF Mania- BookMag)

Antologia DINCOLO DE NOAPTE. 12 FEŢE ALE GOTICULUI este disponibilă pentru toţi cei doritori printr-o comandă online pe pagina editurii sau la Librăria online Herg Benet.