Am tăcut, pe cât posibil, pe perioada doliului.
Nu mai pot să tac.
Nu pot să tac atunci când văd atâta ură, mârlănie, nepăsare, indiferenţă, PROSTIE.
Probabil va fi cea mai urâtă postare pe care am făcut-o până acum; să dea Odin, Krishna, Al-Lat, YHWH şi a sa Ashera, Bendis, Mithra, Morrigan, Energia Universală, Forţa şi cine vreţi voi să nu mai fie nevoie să scriu vreodată aşa ceva. Puţin îmi pasă de cât de şocaţi vor fi unii şi alţii.

Mă ortodocşilor habotnici cu atitudine de căcat. Mă înapoiaţilor, retardaţilor, agăţaţilor de superstiţii cretine şi aiuristice care nu au nici o treabă cu cartea aia pe care o aduceţi ca argument suprem în orice discuţie... şi pe care nici măcar nu aţi citit-o, că, dacă aţi fi citit-o, aţi fi ştiut măcar cum să vorbiţi şi cum să vă comportaţi în situaţii din astea, da-v-aş cu ea peste dinţi! Să vă spun şi că nu e cazul să o luaţi în serios nici măcar în proporţie de 50%, deja vă cer prea mult. Mă dobitocilor care refuzaţi să gândiţi cu propriul vostru cap, şi vă luaţi unii după alţii ca lemingii în prăpastie. Cum aţi ajuns voi, mă, la concluzia că oamenii ăia, copiii ăia frumoşi care au murit acolo, sau care se zbat acum între viaţă şi moarte, erau satanişti şi meritau să o păţească? Cum vă permiteţi voi, mă, să aruncaţi cu noroi, să judecaţi, să arătaţi cu degetul? Dar cum rămâne, mă, cu "nu privi la paiul din ochiul aproapelui tău, că apoi nu vei mai vedea bârna din ochiul tău"? Cum rămâne, mă oligofrenilor, cu "Doamne, ai milă de mine, păcătosul!"? Cum rămâne, mă sceleraţilor, cu mila "creştinească", iubirea de aproape, sacrificiul de sine?
De unde ştiţi voi, mă, că acolo se practicau ritualuri satanice, că se consumau droguri, că se fuma iarbă?
Dar aţi fost voi vreodată la un concert rock, să vedeţi cu ochii voştri ce se întâmplă acolo, mă încuiaţilor? Aţi fost vreodată, de fapt, la orice fel de manifestare care implică o scenă şi un public? V-a dat vreodată prin cap că, acolo unde e o scenă, sunt automat şi actori care poartă măşti şi joacă un rol? V-aţi gândit vreodată că, în momentul în care coboară de pe scenă, ciudatul ăla vopsit pe faţă şi cu chitara în mână redevine om ca voi? Bineînţeles că nu, altfel nu aţi împrăştia mizerii cu atâta tupeu porcin, mă credulilor incurabili, care vă luaţi informaţiile din broşurici no-name distribuite de alţi retarzi!
V-a spus un popă sclerozat şi care habar n-are pe ce lume trăieşte că rock-ul e satanic, că a citit el nu ştiu ce prostie pe care orice om cu nişte cap şi puţin bun-simţ o demolează în trei cuvinte, dar voi  îl credeţi, pentru că poartă potcap şi sutană?! Dar la el v-aţi uitat, mă orbiţilor, să vedeţi că era dus cu pluta şi că, de fapt, nu avea nici un alt argument în afară de cărţulia aia pe care v-o tot flutura prin faţă? Cărţulia aia, despre care nici el nu ştia să vă spună cine dracu a scris-o, dar el v-o băga pe gât, pentru că "scrie acolo că rock-ul e satanic"?...
Copiii ăia erau nişte "rătăciţi"? Dar îi cunoşteaţi voi pe copiii ăia, mă nenorociţilor? Evident nu, de bateţi câmpii că erau satanişti, derbedei, boschetari, nulităţi fără viitor, drogaţi, beţivi, închinători la demoni şi alte pârţuri scoase din creierele alea mult prea odihnite pe care le aveţi. Închinători la demoni?... Dar voi ce sunteţi mă, pupătorilor de moaşte şi de poale de popă? Voi ce sunteţi mă, istericilor, care vă închinaţi la termopane, la ziduri, la perdele, la căni de cafea şi dracu mai ştie la ce, că vi se pare vouă că l-aţi văzut pe Arsenie Boca acolo? Cu ce tupeu vă consideraţi voi mai buni decât copiii ăia, mă amărâţilor? Ştiţi cine erau oamenii ăia? Hai să vă spun eu cine erau. Erau elevi, erau studenţi, erau absolvenţi de istorie, de arhitectură, de jurnalism. Erau copii cuminţi şi plini de viaţă, erau oameni cu cariere frumoase, erau asistenţi universitari, arhitecţi. Erau oameni care învăţau, care citeau, munceau, şi care considerau că merită şi ei o pauză la sfârşit de săptămână. Asta erau, mă aiuriţilor! Poftim? De ce au ales să meargă într-un "loc al desfrâului şi al pierzaniei"? De ce "se jucau de-a dovlecii"? Dar ăia 116 copilaşi care au murit în biserică la slujba de Denie în 1930 unde erau, mă? Ăia de-a ce se jucau, mă? Ăia ce demon au invocat de au ars de vii în biserică, mă? Tâmpiţilor, care nu realizaţi că o nenorocire i se poate întâmpla oricui, oriunde! Vorbiţi afectat despre modelul christic, despre îngeri şi sfinţi? Hai să vă vorbesc eu despre modelul christic, despre îngeri şi sfinţi. Câteva nume vă dau: Adrian Rugină, care a murit salvând oameni. Claudiu Petre, care a murit salvând oameni. Adrian Despot, care a salvat oameni şi s-a evaporat. Andrei Irode, care a salvat oameni, care a încurajat familiile celor morţi şi răniţi, şi care a fost văzut plângând pentru că, în opinia lui, nu a făcut destul. ĂŞTIA sunt îngeri, ĂŞTIA sunt sfinţi, nu oasele la care vă închinaţi voi. Că, dacă vă întreb cine au fost oamenii ale căror oase le pupaţi, habar nu aveţi!!
ASTA înseamnă milă şi iubire de aproape, mă ordinarilor; să sari în foc pentru a-l salva pe altul, fără să îţi pese de ce se va întâmpla cu tine! Câţi dintre voi, creştinilor ortodocşi care vă daţi mari judecători şi explodaţi de atâta trufie, aţi fi făcut la fel???
SATANIŞTI SUNTEŢI VOI, mă "judecătorilor", că oricum îl aveţi pe Satana în gură mai mult decât pe Cel de Sus, vedeţi draci la fiecare pas, şi pare să vă placă al naibii de mult cuvântul "satanic"!

Mă patriarhule, da-ţi-aş şi ţie cu biblia peste ceafă, că la ce comportament ai, mă îndoiesc că ai citit-o sau că are vreo valoare pentru tine. Nu că ţi-ar fi dus careva lipsa, că, nah, uite atât de popular şi iubit eşti, dar... Cum adică rugăciunea contează numai la liturghie, mă? Adică îl contrazici pe dumnezeul tău, care îţi spune că, atunci când vrei să te rogi, să intri în camera ta şi să închizi uşa după tine, mă? Îl contrazici când spune că "acolo unde sunt mulţi adunaţi în numele Domnului, este şi Domnul în mijlocul lor"? Cum adică trebuie să fii invitat, mă? Dar pe dl. episcop Ioan Robu (respect maxim!!!) cine l-a invitat, mă? El de ce a putut să meargă acolo, să aprindă o lumânare şi să ţină un moment de reculegere? El de ce a putut să spună câteva cuvinte frumoase şi absolut omeneşti, şi tu nu, mă? Cum adică "veniţi la biserică, nu la club", mă? Dar Iisus al tău, ăla pe care îl foloseşti ca argument pentru religia ta şi pentru poziţia ta, îi soma pe oameni să vină la templu, mă? Le spunea "treceţi la templu, că eu nu mă cobor la nivelul vostru", mă? Şi da, mă, te învăţ eu ce trebuie să facă biserica, pentru că tu, veşnic extrem de fericitule, HABAR NU AI, mă! Şi nu te răţoi la oameni, mizerabile, că ei îţi plătesc salariul!
Mă popilor, cu vreo câteva frumoase excepţii care au demonstrat că sunt OAMENI înainte de toate. Mă lichelelor, care vă ţineţi "turma" în beznă şi nu mişcaţi un deget până când omul nu scoate banul. Mă berbecilor care plimbaţi moaşte şi faceţi dansul ploii în secolul XXI, dar nu v-ar da în cap să îi sfătuiţi pe oameni, în numele Domnului, sau al moaştelor, sau al cui vreţi voi, să pună mâna pe sapă şi să sape nişte canale de irigaţie. Cum adică aţi fost nişte preoţi "discreţi" la faţa locului? Mai nou, preoţii ortodocşi umblă aşa, under cover? Care e problema, vă e ruşine să apăreţi între nişte rockeri, pentru că lumea zice că sunt satanişti? Vă era teamă să nu vă murdăriţi? Dar Iisus, despre care vorbiţi duminica la liturghie, şi pe ale cărui învăţături se bazează religia voastră, ce făcea, mă? Unde stătea el, mă? Vă zic eu? Stătea între păcătoşi, mă popilor proşti şi aroganţi. Stătea între leproşi, mă nemernicilor. Stătea între pleava societăţii, mă îmbuibaţilor, şi le vorbea despre păstorul care lasă turma ca să caute oaia rătăcită; şi vouă v-a fost ruşine să apăreţi între nişte rockeri, între părinţii unor rockeri, în locul în care au murit nişte copii rockeri? Voi unde aţi fost, mă? Care e datoria voastră, mă?
Şi apoi vă miraţi că "există o atitudine ostilă faţă de biserică"? Păi de aia, mă! Că nu ştiţi să fiţi oameni, că sunteţi nişte loaze şi nişte lipitori, că, vorba regretatului Toma Caragiu în filmul Actorul şi sălbaticii, afişaţi "mutre lungi de sfinţi impotenţi", şi nu sunteţi în stare să apăreţi la locul unei tragedii, nu ca să trântiţi o slujbă sterilă - că nu are nimeni chef de lălăielile voastre în asemenea momente, şi nu am idee cine v-a învăţat că miorţăielile alea sunt ok în cadrul unei slujbe religioase - dar ca să spuneţi o vorbă bună unei mame care îşi plânge copilul, unui tânăr care şi-a pierdut prietenul, unui om care a văzut moartea cu ochii; să vă suflecaţi mânecile şi să întrebaţi cu ce puteţi să ajutaţi, să vă implicaţi, să FACEŢI ceva. Nu, staţi în biserica voastră, în MASTODONŢII voştri de biserici aurite, şi behăiţi. Asta sigur vă va câştiga un bilet VIP cu acces backstage după ce se stinge lumina.

Mă copilaşi supăraţi că vi s-a anulat balul bobocilor. Mă omuleţi frustraţi că e atâta gălăgie, deşi au murit doar nişte "roacheri" şi, deci, nu merită. Mă tâmpiţeilor, puteaţi să fiţi VOI în locul lor. Putea fi oricine. Se putea întâmpla oriunde, mă derbedeilor inconştienţi. Se poate întâmpla acasă, se poate întâmpla la şcoală, se poate întâmpla la teatru. Oriunde!
Mă fetiţă care bâzâi că te caci pe ei rockeri şi tu vrei în club. Se poate întâmpla şi în clubul ăla cu bumtzi-bumtzi în care mergi tu. A propos, ştii că printre rockerii ăia morţi, printre rockerii ăia răniţi pe care tu te caci, sunt şi nişte copii de 15-16 ani, ca tine? Aşa au zis şi ei, că se cacă pe ea şcoală, se cacă pe ele lecţii, se cacă pe toate cele, că e vineri şi vor în club. Diferenţa dintre ei şi tine? Ei nu ar fi spus că se cacă pe tine, dacă ai fi fost tu în situaţia aia. Ah da, şi unul din ei şi-a scos tovarăşul paralizat în scaun cu rotile dintre flăcări; tu, probabil, n-ai fi făcut asta.

Mă rockeri care urlați că vreți să ardeți biserici în semn de protest. Mă copii nebuni, potoliți-vă. Ce vreți, mă, să faceți? Vreți să le demonstrați cretinilor menționați mai sus că suntem, într-adevăr, monștrii care își imaginează ei că suntem? Nu, dragilor, nu așa, că nu rezolvăm nimic prin violență și acte de vandalism. Arătați-le boilor ăstora care ne cred sataniști că noi nu avem nici o treabă cu religia şi convingerile nimănui, cum se temeau niște isterici pe un forum. Că scopul nostru în viață nu este să le provocăm lor frică să poarte cruciulițe la gât, având în vedere că şi unii dintre noi purtăm cruciuliţe la gât, chiar dacă ei nu ne cred. Că nouă nu ne pasă de culoarea, religia sau nația omului atunci când stăm de vorbă cu el, ci de ceea ce face şi de ceea ce scoate pe gură. Arătați-le că noi am fost educați să fim OAMENI, indiferent de religia de care aparținem; că, spre deosebire de ei, avem lucruri mai interesante de făcut decât să ne băgăm cu buldozerul în sufletul şi convingerile omului, și că umanitatea este mai importantă pentru noi decât hăhăiala sforăitoare a unui popă care face pe moralistul.




... Deci, rockerii ăia distruşi din Colectiv sărbătoreau Halloween? Nu, mă imbecililor, Halloween se sărbătorește pe 31 octombrie. Cu ocazia asta, puneţi mâna şi citiţi despre Halloween, ca să vedeţi că e o sărbătoare creştină. Ah, e străină, are manifestări păgâne luate din Samhain? Dar Paştele şi Crăciunul ce sunt, mă? Aveți impresia că Paștele și Crăciunul s-au inventat aici peste gard, în Slobozia? Ia mai verificați o dată. Și voi de ce vopsiţi ouă de Paşte, mă? V-a povestit popa că a curs sângele lui Iisus pe ele? Dar ce căuta Maria cu ouă lângă cruce, mă idioţilor? S-a dus aşa pe la mall şi pe la piaţă, în timp ce fiul ei era torturat şi biciuit, şi după aia a dat o raită pe la crucificare, aşa-i?... Şi de Crăciun de ce tăiaţi porcul, mă? De ce primiţi colindători, mă? De ce sărbătoriţi, mă, pe 25 decembrie ceva ce probabil s-a întâmplat primăvara sau vara? De ce respectaţi, mă, de Crăciun tradiţiile de Solstiţiu şi de Saturnalii, mă comentacilor?

Copiii ăia ascultau muzică, prea-plinilor de ură şi prostie ce sunteţi.
ASCULTAU MUZICĂ!
Asta este marea lor vină.
Nu vă place vouă muzica asta? Dreptul vostru! Nu vă obligă nimeni s-o ascultaţi, nu v-o bagă nimeni pe gât cu forţa!

Şi cine îşi găseşte să comenteze despre "mizeria asta de muzică"? Dan Negru. Dar tu te-ai uitat la mizeriile tale de emisiuni, mă ratatule?
Cine comentează despre copiii ăia că erau satanişti şi drogaţi? Gigi Becali. Dar tu eşti fără de pată, mă infractorule analfabet?
Cine comentează că se sărbătorea Halloween, şi prin asta a fost uitat Dumnezeu şi s-au stârnit forţe oculte? Madam Ozana, care anul trecut a participat la... exact, o petrecere de Halloween.
Ăştia ne sunt formatorii de opinie? Dan Negru, nea Gigi şi madam Ozana?
Vai de voi, vai de noi toţi!
Hai sictir!






Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Prințese adevărate. Capitolul 8: Mitul „prințesei Qajar”

Referinţe critice

CINE e această doamnă?