Și iarăși despre telefoane...
... Pentru că, deși le avem printre noi de atâta amar de vreme, mulți încă nu înțeleg cum funcționează.
Cum e ăla care stă lângă o sursă de zgomot (copil care urlă, muzică dată la maxim, ceva șantier în lucru, șosea super-aglomerată), de pildă, și totuși insistă să te sune și să te țină de vorbă.
El încă nu știe că un telefon MOBIL permite deplasarea către o zonă mai liniștită, de unde se poate înțelege cu tine. Degeaba îi explici asta; o să-ți spună că „da, bine” și o să continue să-ți povestească diverse din vecinătatea sursei de zgomot. Mai exact, să-ți urle în ureche, silindu-te să ții aparatul la un metru distanță ca să nu-ți explodeze creierul. Iar când îi răspunzi tu lui, îți va cere să repeți de nșpe ori, și tot urlând. Că doar nu te aude omul, fă și tu un efort, ce naiba, n-ai plămâni?...
Sau ăla care își imaginează că, datorită faptului că ai două urechi, poți asculta (și procesa!) două lucruri diferite în același timp.
Personajul ăsta te vede că vorbești la telefon și că ești foarte concentrat asupra discuției (întotdeauna apare când porți o conversație importantă), dar ține neapărat să-ți atragă atenția și să-ți povestească și el ceva. De regulă ceva ce poate să aștepte zece minute, niciodată nu e urgent, dar pur și simplu omul se plictisește și simte nevoia să participe cumva la acea discuție, chiar dacă nu-l vizează pe el. Așa că va sta lângă tine, acolo, în coasta ta, se va foi, va frunzări zgomotos hârțoage și va vorbi tare. Eventual te va întreba ceva, îți va arăta ceva, îți va cere o părere asupra unei chestii neimportante. Sau va bombăni ceva adresat nimănui, nu destul de tare cât să înțelegi ce spune, dar destul de tare cât să te agaseze. Dacă îi spui tipului de la telefon să te scuze un moment, lași telefonul jos și îl inviți pe acest individ să spună ce dorește, mai mult ca sigur va răspunde cu un „Ah, nu-i nimic, termină acolo ce ai de vorbit”. Dar va rămâne lângă tine până când termini de vorbit, iar când termini, va descoperi brusc că are treabă în cu totul altă parte.
Tot el va dori să discute la telefon atunci când vorbești tu la telefon. De ce e asta o problemă?... Pentru că va veni lângă tine ca să-și poarte discuția la telefon, tot acolo unde îți porți tu discuția la telefon. Și va vorbi tare, pentru că nu-și poate auzi interlocutorul din cauza ta. De ce nu te poți muta tu mai încolo?... Pentru că face asta atunci când el e pe mobil, iar tu ești pe stabil.
Și ăla care te sună să te întrebe de sănătate, dar e prea puțin atent la ce spui tu. Va discuta cu cineva de lângă el, se va certa cu altcineva, va fi atent la altceva (televizor, facebook etc.) și tu... te trezești vorbind singur, sau ascultându-l pe el cum discută cu altul, deși el e cel care te-a sunat și te ține blocat pe fir.
Dar să te pună naiba să-i spui ceva ăstuia, că va fi ofensat până la cer și-napoi!
Nu cumva să-i spui că, bă, am și eu TV, văd ce e acolo, nu trebuie să mă suni ca să-mi povestești cu detalii. Am și eu net, văd și eu ce scrie în ziarele online; da, am văzut și poza aia cu pisica, și pe aia cu cățelul, și pe aia cu rățușca.
Sau să-i sugerezi că poate să certe copilul și să povestească cu tovarășul de viață și înainte/după discuția telefonică cu tine?... Asta deja e culmea nesimțirii.
Ăla care are numărul tău de telefon, dar nu te sună în caz de; în schimb, îți trântește oalele-n cap că n-ai fost pe fază la oarece. Îi spui: bine mă, dar aveai numărul meu; de ce n-ai sunat? O să-ți bage un răspuns halucinogen, de genul: păi nu știam că pot să te sun.
Pentru acest personaj, oferirea numărului de telefon trebuie însoțită de instrucțiuni de utilizare. Se pare că omul încă nu știe că, la apelarea acelui număr pe care i l-ai dat, răspunzi tu și se poate rezolva/clarifica o problemă.
Ăla care îți spune cât de tare se grăbește și ce treburi urgente are, dar nu se poate opri din vorbit. Îți povestește de zece ori, cu lux de amănunte, cât de gravă și urgentă e problema lui și cât de crucială este o rezolvare rapidă, care e ideal să aibă loc ieri. Și continuă. Și continuă. Și...
... Și nici măcar nu e o discuție adevărată, pentru că vorbește doar el. El întreabă, el răspunde; dacă începi tu să răspunzi, se bagă peste tine cu un „ah da, stai, asta înseamnă că...” și răspunde tot el, în final. Sau îți dă el toate variantele de răspuns și o alege (tot el!) pe cea care îi convine lui.
Nu merită efortul să încerci să tranformi turuiala lui într-un dialog, individul are un debit verbal mai mare decât poți tu duce și un volum al vocii mult mai ridicat decât al tău; în urma acestei interacțiuni, te alegi doar cu o lipsă totală de energie, eventual și cu o mega-frustrare, că ai fi avut și tu niște chestii interesante de spus, dar n-ai putut decât să deschizi gura de câteva ori și să o închizi la loc, resemnat. Cel mai sănătos este să pui telefonul deoparte (asta dacă nu poți să închizi...) și să îl lași pe individ în plata lui, să vorbească singur. Oricum nu are nevoie de o ascultare activă și, la urma urmei, nu te vede 👅
... De fapt, aș spune că această ultimă sugestie se aplică la toți cei înșirați mai sus. Și la cei menționați cu altă ocazie...
Cum e ăla care stă lângă o sursă de zgomot (copil care urlă, muzică dată la maxim, ceva șantier în lucru, șosea super-aglomerată), de pildă, și totuși insistă să te sune și să te țină de vorbă.
El încă nu știe că un telefon MOBIL permite deplasarea către o zonă mai liniștită, de unde se poate înțelege cu tine. Degeaba îi explici asta; o să-ți spună că „da, bine” și o să continue să-ți povestească diverse din vecinătatea sursei de zgomot. Mai exact, să-ți urle în ureche, silindu-te să ții aparatul la un metru distanță ca să nu-ți explodeze creierul. Iar când îi răspunzi tu lui, îți va cere să repeți de nșpe ori, și tot urlând. Că doar nu te aude omul, fă și tu un efort, ce naiba, n-ai plămâni?...
Sau ăla care își imaginează că, datorită faptului că ai două urechi, poți asculta (și procesa!) două lucruri diferite în același timp.
Personajul ăsta te vede că vorbești la telefon și că ești foarte concentrat asupra discuției (întotdeauna apare când porți o conversație importantă), dar ține neapărat să-ți atragă atenția și să-ți povestească și el ceva. De regulă ceva ce poate să aștepte zece minute, niciodată nu e urgent, dar pur și simplu omul se plictisește și simte nevoia să participe cumva la acea discuție, chiar dacă nu-l vizează pe el. Așa că va sta lângă tine, acolo, în coasta ta, se va foi, va frunzări zgomotos hârțoage și va vorbi tare. Eventual te va întreba ceva, îți va arăta ceva, îți va cere o părere asupra unei chestii neimportante. Sau va bombăni ceva adresat nimănui, nu destul de tare cât să înțelegi ce spune, dar destul de tare cât să te agaseze. Dacă îi spui tipului de la telefon să te scuze un moment, lași telefonul jos și îl inviți pe acest individ să spună ce dorește, mai mult ca sigur va răspunde cu un „Ah, nu-i nimic, termină acolo ce ai de vorbit”. Dar va rămâne lângă tine până când termini de vorbit, iar când termini, va descoperi brusc că are treabă în cu totul altă parte.
Tot el va dori să discute la telefon atunci când vorbești tu la telefon. De ce e asta o problemă?... Pentru că va veni lângă tine ca să-și poarte discuția la telefon, tot acolo unde îți porți tu discuția la telefon. Și va vorbi tare, pentru că nu-și poate auzi interlocutorul din cauza ta. De ce nu te poți muta tu mai încolo?... Pentru că face asta atunci când el e pe mobil, iar tu ești pe stabil.
Și ăla care te sună să te întrebe de sănătate, dar e prea puțin atent la ce spui tu. Va discuta cu cineva de lângă el, se va certa cu altcineva, va fi atent la altceva (televizor, facebook etc.) și tu... te trezești vorbind singur, sau ascultându-l pe el cum discută cu altul, deși el e cel care te-a sunat și te ține blocat pe fir.
Dar să te pună naiba să-i spui ceva ăstuia, că va fi ofensat până la cer și-napoi!
Nu cumva să-i spui că, bă, am și eu TV, văd ce e acolo, nu trebuie să mă suni ca să-mi povestești cu detalii. Am și eu net, văd și eu ce scrie în ziarele online; da, am văzut și poza aia cu pisica, și pe aia cu cățelul, și pe aia cu rățușca.
Sau să-i sugerezi că poate să certe copilul și să povestească cu tovarășul de viață și înainte/după discuția telefonică cu tine?... Asta deja e culmea nesimțirii.
Ăla care are numărul tău de telefon, dar nu te sună în caz de; în schimb, îți trântește oalele-n cap că n-ai fost pe fază la oarece. Îi spui: bine mă, dar aveai numărul meu; de ce n-ai sunat? O să-ți bage un răspuns halucinogen, de genul: păi nu știam că pot să te sun.
Pentru acest personaj, oferirea numărului de telefon trebuie însoțită de instrucțiuni de utilizare. Se pare că omul încă nu știe că, la apelarea acelui număr pe care i l-ai dat, răspunzi tu și se poate rezolva/clarifica o problemă.
Ăla care îți spune cât de tare se grăbește și ce treburi urgente are, dar nu se poate opri din vorbit. Îți povestește de zece ori, cu lux de amănunte, cât de gravă și urgentă e problema lui și cât de crucială este o rezolvare rapidă, care e ideal să aibă loc ieri. Și continuă. Și continuă. Și...
... Și nici măcar nu e o discuție adevărată, pentru că vorbește doar el. El întreabă, el răspunde; dacă începi tu să răspunzi, se bagă peste tine cu un „ah da, stai, asta înseamnă că...” și răspunde tot el, în final. Sau îți dă el toate variantele de răspuns și o alege (tot el!) pe cea care îi convine lui.
Nu merită efortul să încerci să tranformi turuiala lui într-un dialog, individul are un debit verbal mai mare decât poți tu duce și un volum al vocii mult mai ridicat decât al tău; în urma acestei interacțiuni, te alegi doar cu o lipsă totală de energie, eventual și cu o mega-frustrare, că ai fi avut și tu niște chestii interesante de spus, dar n-ai putut decât să deschizi gura de câteva ori și să o închizi la loc, resemnat. Cel mai sănătos este să pui telefonul deoparte (asta dacă nu poți să închizi...) și să îl lași pe individ în plata lui, să vorbească singur. Oricum nu are nevoie de o ascultare activă și, la urma urmei, nu te vede 👅
... De fapt, aș spune că această ultimă sugestie se aplică la toți cei înșirați mai sus. Și la cei menționați cu altă ocazie...
Comentarii
Trimiteți un comentariu