Gaudeamus
Iată că a trecut și primul Gaudeamus la care am avut onoarea să particip, atât în calitate de plimbător/căscător de gură pe la târg, cât și în calitate de autor cu cărți la stand și prezentare de volum la microfon.
Programul poate fi (re)văzut pe site-ul editurii Tritonic.
Ce pot să spun...
A fost copleșitor totul. Foarte multă lume interesată de citit, de la grupuri mari de copii la persoane aflate la a treia tinerețe; foarte multe cărți de toate felurile, pe toate gusturile și pentru toate buzunarele. Foarte mulți autori de toate vârstele, puși pe socializat și povestit despre de toate, și foarte multe lansări. Mă ia amețeala și acum când îmi amintesc, și am stat doar două zile; mă întreb în ce stadiu de oboseală se află cei care au reușit să stea la tot târgul, în fiecare zi, de dimineața până seara...
Mi-a făcut mare plăcere să revăd cunoscuți și să îmbrățișez prieteni vechi, dar și să cunosc oameni noi, autori și cititori, să discut cu ei despre cărți (și nu numai), să semnez autografe.
Știu că au fost și mulți cunoscuți în mulțime, dar a fost pur și simplu imposibil să ne intersectăm. Nici un stres, dragii mei: există mereu o dată viitoare :)
Bineînțeles, au existat și cazurile în care am fost abordată de oameni pe care ar fi trebuit să-i cunosc, dar neatenția m-a făcut să-i trec cu vederea (scuzeee, Alex Trușcă!!). Sunt împrăștiată, fraților, e starea mea de fapt. Dacă vă încălzește cu ceva, pățesc asta frecvent, cu oameni pe care îi cunosc de o viață; am pățit la fel inclusiv cu tată-meu, deci... trageți singuri concluziile.
Faze simpatice:
- auzită pentru prima dată în primăvară, la Bookfest, și menționată și acum de mai mulți oameni: „Tu ești pe coperta romanului? Semeni bine cu ea!”
Vă mulțumesc, dragilor. Nu pot decât să o iau ca pe un compliment, pentru că doamna cu părul arămiu de pe copertă, pe care am ales-o personal și insistent în rolul prințesei Alma, mi se pare extrem de frumoasă. Eu nu văd vreo asemănare între mine și ea, dar, dacă vreți voi, da, mă, da, eu sunt. La urma urmei, într-un fel, e alter-ego-ul meu :)
În altă ordine de idei, ar fi interesant ca, la un eveniment viitor, autorii să apară costumați într-un personaj al lor. În mod sigur, eu aș alege-o pe Alma, deși aș cam oscila între ea și Alix de St. Camille.
- niște copii, frunzărind ceva volume: „Cum de nu fură nimeni cărțile astea? Sunt întinse așa, peste tot, fără să le supravegheze nimeni...” Nu m-am putut abține, le-am spus-o și eu pe aia cu „Fericită acea zi când oamenii vor fi tentați să fure cărți.”
Faze mai puțin simpatice:
- două doamne, în trecere pe lângă standul nostru: „Ah, autori români? Pff...”
- o fată, arătând către cărțile frumos împachetate pentru jocul Blind date with a book: „Cărțile astea sunt cadou sau se plătesc? Ah, se plătesc? Pff...”
- o fată, după ce m-a întrebat detalii despre Imperiul de sticlă, dar fără să asculte efectiv ce îi spuneam: „Ah, prințese? Pff...”
Despre acestea, o să vorbesc pe larg în articolele următoare. Despre fiecare în parte.
Altele:
A început să-mi placă să zbor. Felul în care se vede lumea de acolo de sus, de deasupra norilor, și senzația aia de liniște, de calm, de nemișcare nu se compară cu nimic. Și unde mai pui că e mult mai practic să parcurgi într-o oră un drum pe care, cu trenul, l-ai parcurge în aprox. 10 ore, iar prețul să fie același sau chiar mai mic. Aeroportul din București mi-a dat ceva palpitații, ce e drept, dar asta e altă poveste...
Sus, la etaj, o doamnă făcea cafea la nisip. A fost delicioasă, cu un gust intens. Cu ocazia asta, am descoperit că o cafea bună, băută la momentul potrivit, mai taie din emoții. Bine de știut. Cred că asta a fost prima prezentare la care nu am avut emoții, deși a existat și acum senzația aia de „blank”, de rupt filmul când am luat microfonul în mână și de „omg nu am idee ce am zis, sper că n-am zis prostii prea mari” după ce totul s-a terminat. Vreau să cred că, dacă n-a aruncat nimeni cu roșii, a fost ok :)
Și, la final: DA, Imperiul de sticlă va avea o continuare. Nu „poate...”, ci sigur. La asta lucrez în prezent :)
Programul poate fi (re)văzut pe site-ul editurii Tritonic.
Ce pot să spun...
A fost copleșitor totul. Foarte multă lume interesată de citit, de la grupuri mari de copii la persoane aflate la a treia tinerețe; foarte multe cărți de toate felurile, pe toate gusturile și pentru toate buzunarele. Foarte mulți autori de toate vârstele, puși pe socializat și povestit despre de toate, și foarte multe lansări. Mă ia amețeala și acum când îmi amintesc, și am stat doar două zile; mă întreb în ce stadiu de oboseală se află cei care au reușit să stea la tot târgul, în fiecare zi, de dimineața până seara...
Mi-a făcut mare plăcere să revăd cunoscuți și să îmbrățișez prieteni vechi, dar și să cunosc oameni noi, autori și cititori, să discut cu ei despre cărți (și nu numai), să semnez autografe.
Știu că au fost și mulți cunoscuți în mulțime, dar a fost pur și simplu imposibil să ne intersectăm. Nici un stres, dragii mei: există mereu o dată viitoare :)
Bineînțeles, au existat și cazurile în care am fost abordată de oameni pe care ar fi trebuit să-i cunosc, dar neatenția m-a făcut să-i trec cu vederea (scuzeee, Alex Trușcă!!). Sunt împrăștiată, fraților, e starea mea de fapt. Dacă vă încălzește cu ceva, pățesc asta frecvent, cu oameni pe care îi cunosc de o viață; am pățit la fel inclusiv cu tată-meu, deci... trageți singuri concluziile.
Faze simpatice:
- auzită pentru prima dată în primăvară, la Bookfest, și menționată și acum de mai mulți oameni: „Tu ești pe coperta romanului? Semeni bine cu ea!”
Vă mulțumesc, dragilor. Nu pot decât să o iau ca pe un compliment, pentru că doamna cu părul arămiu de pe copertă, pe care am ales-o personal și insistent în rolul prințesei Alma, mi se pare extrem de frumoasă. Eu nu văd vreo asemănare între mine și ea, dar, dacă vreți voi, da, mă, da, eu sunt. La urma urmei, într-un fel, e alter-ego-ul meu :)
În altă ordine de idei, ar fi interesant ca, la un eveniment viitor, autorii să apară costumați într-un personaj al lor. În mod sigur, eu aș alege-o pe Alma, deși aș cam oscila între ea și Alix de St. Camille.
- niște copii, frunzărind ceva volume: „Cum de nu fură nimeni cărțile astea? Sunt întinse așa, peste tot, fără să le supravegheze nimeni...” Nu m-am putut abține, le-am spus-o și eu pe aia cu „Fericită acea zi când oamenii vor fi tentați să fure cărți.”
Faze mai puțin simpatice:
- două doamne, în trecere pe lângă standul nostru: „Ah, autori români? Pff...”
- o fată, arătând către cărțile frumos împachetate pentru jocul Blind date with a book: „Cărțile astea sunt cadou sau se plătesc? Ah, se plătesc? Pff...”
- o fată, după ce m-a întrebat detalii despre Imperiul de sticlă, dar fără să asculte efectiv ce îi spuneam: „Ah, prințese? Pff...”
Despre acestea, o să vorbesc pe larg în articolele următoare. Despre fiecare în parte.
Altele:
A început să-mi placă să zbor. Felul în care se vede lumea de acolo de sus, de deasupra norilor, și senzația aia de liniște, de calm, de nemișcare nu se compară cu nimic. Și unde mai pui că e mult mai practic să parcurgi într-o oră un drum pe care, cu trenul, l-ai parcurge în aprox. 10 ore, iar prețul să fie același sau chiar mai mic. Aeroportul din București mi-a dat ceva palpitații, ce e drept, dar asta e altă poveste...
Sus, la etaj, o doamnă făcea cafea la nisip. A fost delicioasă, cu un gust intens. Cu ocazia asta, am descoperit că o cafea bună, băută la momentul potrivit, mai taie din emoții. Bine de știut. Cred că asta a fost prima prezentare la care nu am avut emoții, deși a existat și acum senzația aia de „blank”, de rupt filmul când am luat microfonul în mână și de „omg nu am idee ce am zis, sper că n-am zis prostii prea mari” după ce totul s-a terminat. Vreau să cred că, dacă n-a aruncat nimeni cu roșii, a fost ok :)
Și, la final: DA, Imperiul de sticlă va avea o continuare. Nu „poate...”, ci sigur. La asta lucrez în prezent :)
Comentarii
Trimiteți un comentariu