Reprezentare...



Există de mai mulți ani aceste discuții foarte intense despre nevoia minorităților de a fi reprezentate pe ecran și pe scenă - roluri principale/de mare importanță în cadrul producției, ocupate de actori de culoare și de personaje din comunitatea LGBTQ. 

Perfect de-acord. Vreau să văd astfel de personaje în filme și vreau să le văd bine realizate. Și eu m-am săturat de „amicul negru al cărui unic scop e să spună glume în limbaj gangsta și să-l susțină pe eroul alb”, și de „tipa neagră puternică și maternă care se rățoiește la eroina albă cea delicată ca s-o ambiționeze să-și urmeze visurile”, și de „tipul gay cu voce suavă și mișcări fluide, neapărat expert în modă”, și de „tipa gay frumoasă,pe care toți bărbații o întreabă de ce e gay când arată așa”. 

Da, vreau să văd filme cu personaje de culoare care nu sunt definite de culoarea lor. Vreau să văd filme cu personaje queer care nu sunt definite de sexualitatea lor. Vreau să văd personaje care SUNT și care ACȚIONEAZĂ, fără să-mi țină discursuri de câte o jumătate de film despre viața din ghetou sau despre cum și-au luat bătaie în copilărie pentru că au fost diferite.

Să se facă astfel de filme; foarte bine că se fac. 

Totuși, nu pot să nu observ că se încearcă forțarea unor lucruri. 

Nu doar pe ecran și pe scenă, ci și în discuțiile academice despre oameni reali din trecut. Chiar „studii”, realizate de „specialiști”, care susțin că anumite personaje istorice au fost non-binary, sau gay, sau chiar trans, totul bazat pe niște argumente foarte slabe, dar care să satisfacă nevoia de „reprezentare”. Eterna dorință de a scoate din context niște lucruri care aveau un anume sens într-o anumită perioadă istorică, dar care în prezent au cu totul alt sens.

Presimt că o să-mi încasez niște hate, dar simt nevoia să spun niște lucruri. Rog să citiți până la capăt înainte să dați cu pietre.


Regina Anne a Angliei nu a fost gay. Nici măcar bisexuală. A fost căsătorită cu prințul George al Danemarcei și au avut o relație foarte armonioasă. S-au iubit. Într-o epocă în care cuplurile din lumea aristocratică obișnuiau să doarmă separat, ei au dormit împreună, în aceeași încăpere, în același pat, din prima zi a căsniciei lor până la moartea lui George, în 1708. Au avut împreună 17 copii; din păcate, nici unul dintre ei nu a supraviețuit. Unii au murit la o vârstă fragedă, alții au murit la scurt timp după naștere, iar o parte din sarcini nu au ajuns la termen. Moartea prințului-consort a lăsat-o pe regină complet devastată.

Sarah Churchill nu a fost gay. Căsătoria ei cu ducele de Marlborough a fost una din dragoste.

Regina Anne și Sarah s-au cunoscut în copilărie. Sarah era frumoasă, inteligentă, cu o personalitate foarte puternică; pasionată de politică și de filosofie, a profitat de nenumărate ori de prietenia ei cu regina pentru a-și consolida influența. De multe ori s-a arătat brutală în limbaj, ajungând chiar să o jignească pe regină, care era foarte timidă, urâțică, bolnăvicioasă și suferea de depresie în urma imenselor pierderi din viața ei. Anne a prețuit-o multă vreme pe Sarah; i-a trecut cu vederea jignirile, i-a admirat talentul în politică și voința de fier, i-a ajutat soțul și fiii să obțină poziții însemnate la curte. Dar avea nevoie de o prietenă adevărată, una care să-i fie pur și simplu alături, iar această prietenă s-a dovedit a fi blânda Abigail Masham.

Geloasă pe noua „favorită”, dar și speriată că își pierdea influența, Sarah i-a cerut reginei să o concedieze pe Abigail din serviciul ei. Regina a refuzat. Drept urmare, Sarah a declarat cu furie că, probabil, cele două femei se află într-o relație de natură sexuală.

Aceasta e singura sursă care vorbește despre o eventuală homosexualitate/bisexualitate a reginei Anne: niște cuvinte aruncate la nervi de Sarah Churchill. În rest, nimic, absolut nimic. 


Jeanne d'Arc a fost femeie; o femeie tânără care a avut un vis și care a considerat că scopul existenței ei era să-și slujească regele. Dacă a avut dreptate sau nu, dacă visul ei a fost real, dacă a fost o martiră sau doar o exaltată, asta deja e o altă discuție. Și nu e nevoie să fim genii ca să înțelegem de ce a ales să-și taie părul și să se îmbrace în haine bărbătești când a plecat de acasă, de ce a rămas îmbrăcată bărbătește pe front, între soldați, și de ce nu a renunțat la pantaloni nici după ce a fost arestată. 

Nu, nu are nici o legătură cu sexualitatea ei. Are legătură cu siguranța ei personală și cu dorința de a nu fi violată. În anii 1400, era foarte periculos pentru o femeie, mai ales una tânără, să călătorească singură. De fapt, e periculos și acum, în 2022...

Jeanne a fost condamnată la moarte prin ardere pe rug pentru că a purtat haine bărbătești. Trebuie însă menționat că nu a insistat să poarte haine bărbătești din încăpățânarea de a demonstra ceva; de fapt, ea ar fi dorit foarte tare să nu moară, și mai ales nu în felul acela. Era o fată tânără, voia doar să meargă acasă. Când i s-a spus că va fi eliberată dacă jură să nu mai poarte niciodată haine bărbătești, ea a promis că așa va face și a îmbrăcat o rochie. Dar, peste noapte, soldații au intrat peste ea în celulă și i-au sfâșiat rochia în bucăți, lăsându-i în loc... haine bărbătești. Le-a îmbrăcat, ca să se acopere, și așa au găsit-o judecătorii dimineața. Sfârșitul acestei povești îl cunoaștem. 

Non-binary?... Nu. Doar o fată ca oricare alta, care a vrut să se protejeze. Nu există absolut nici o dovadă, nici o sursă contemporană care să spună altceva. 


Elizabeth I a Angliei a fost femeie. Și încă una foarte feminină, foarte vanitoasă și foarte obsedată să fie mereu cea mai frumoasă femeie din orice adunare. 

Da, era înaltă, cu fața lungă, cu membre lungi, degete lungi; cel puțin, așa apare reprezentată în portrete și așa e descrisă în scrierile vremii. Dar acesta nu e un argument cum că ar fi fost hermafrodit, cum insistă unii, sau că se voia masculină, cum insistă alții. Sunt multe femei care arată așa: Cate Blanchett, Amal Clooney, Eva Green, Greta Garbo și cam 90% din modelele care defilează pe podiumuri. Stilisul David Kibbe numește acest tip de corp „Dramatic”. 

Da, călărea mai bine decât toate femeile de la curte și decât jumătate din bărbați. Dar asta nu demonstrează că se identifica drept bărbat, ci doar că a crescut la țară și a petrecut mult timp în aer liber. În același timp, era foarte grațioasă și dansa minunat. 

Vorbea despre sine spunând „noi, prinții”, sau „noi, regii”, sau acel celebru discurs cu „am trupul fragil al unei femei, dar inima și stomacul unui rege”? Bineînțeles că făcea asta. O regină pe tronul Angliei era ceva foarte nou; trebuia să demonstreze încontinuu că e capabilă să-și facă datoria la fel de bine ca un rege. Iar faptul că se compara mereu cu tatăl ei? Păi, tatăl ei a fost Rege, în vreme ce mama ei a fost executată pentru adulter și înaltă trădare; aici era vorba de legitimitate și dreptul de a sta pe tron. Dacă ar fi insistat să se compare cu mama ei, probabil ar fi sfârșit în același fel.

Nu s-a căsătorit niciodată. Nu pentru că ar fi fost gay, sau non-binary, sau hermafrodit, ci pentru că situația politică din Anglia acelor ani era de așa natură, încât orice căsătorie i-ar fi adus necazuri. Și mai era și amintirea tatălui ei, care schimba reginele cu o viteză înfiorătoare.

Totuși, să ne amintim că a iubit. A iubit un bărbat, pe Robert Dudley, pe care însă nu l-a putut lua de soț, pentru că nu era considerat un consort potrivit pentru o regină. 

Ca fapt divers: dacă ar fi fost hermafrodit, am fi știut. Monarhii nu aveau intimitate nici pe „tron”, nici la baie. Orice ciudățenie la nivel fizic ar fi fost raportată în secunda 2.

Nu există nici o dovadă că ar fi fost gay, non-binary, trans sau queer de orice fel. A fost femeie și s-a purtat mereu ca o femeie. 


Cum am spus mai sus, înțeleg nevoia de diversitate și de reprezentare. Dar mi se pare cumplit de nedrept când oameni reali din trecut sunt transformați în altceva, doar pentru a satisface aceste nevoi.

Au existat oameni queer în trecut. Mai la fereală, ce e drept, din cauza legilor acelor vremi, dar au existat. Ce-ar fi să vedem povestea unora din ei, reală sau imaginară? Filmul The Miniaturist face o treabă foarte bună, de exemplu. 

Se pot scrie povești noi, se pot crea personaje proaspete și originale. Și aceste personaje pot fi în orice fel - trebuie doar voință și puțină imaginație. 


(Sursă foto: Sky News)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre idealizarea trecutului

„Eu nu cunosc pe nimeni bolnav de Covid...”

Anne Boleyn - 2021