House of the Dragon - episodul 1

 


Atenție, spoilere.

Poate că n-ar trebui să pornesc la drum cu așteptări prea mari, având în vedere felul absurd în care Game of Thrones a luat-o prin bălării după sezonul 5, ca să se piardă apoi definitiv într-un final complet lipsit sens. 

Dar aici e altă echipă. Alți producători. Și, spre deosebire de Game of Thrones, aici avem povestea completă, așa că n-au cum s-o bușească. Teoretic.

Cel mai important, Martin a văzut primul sezon și a declarat că i-a plăcut, deci putem presupune că lucrurile seamănă cât de cât cu lumea inventată de el.



Primele impresii, deci...

Ca imagine și atmosferă, arată foarte bine. Îmi amintește de primele sezoane Game of Thrones, cele în care prezența lui Martin se simțea intens, dar cu un plus de rafinament în detalii: mai multă atenție la costume și accesorii, mai multă culoare, mai puțin maro. Blazoanele se văd mai clar. 

Tronul de Fier parcă aduce mai mult cu monstruozitatea descrisă de Martin, deși nici ăsta nu e chiar ce trebuie. Practic au păstrat tronul inițial, dar au mai presărat câteva lame de jur-împrejur, așa, cât să creeze senzația aia de „poți să te tai dacă nu ești atent pe unde mergi” și „ăsta nu e un tron pe care să stai comod”, ceea ce e binișor. Din interviurile producătorilor, am înțeles că nu au vrut să se depărteze prea mult de imaginea serialului-mamă, pentru a nu crea confuzie printre telespectatori. 

S-a păstrat elementul-șoc: scene cu sânge și măcel, un turnir deloc romanțat, o naștere care o să-mi rămână multă vreme pe retină. 

Dragonii nu mai sunt un mister aici; ne aflăm cu 200 de ani înaintea evenimentelor din Game of Thrones, când dinastia Targaryen se afla la apogeu. I-am văzut deocamdată pe Syrax cea aurie și pe Caraxes - the Blood Wyrm, destul de diferiți ca formă și culoare; ceilalți presupun că vor apărea pe parcurs.


Dialogurile sunt inteligente, puternice, cu miez. 

Personajele au chimie (Daemon-Rhaenyra, Viserys-Daemon, Viserys-Rhaenyra; scenele cu oricare doi din ăștia sunt foarte bine jucate). Poate că sunt unele scăpări pe alocuri, dar se simte potențialul. De exemplu, scenele cu Rhaenyra și Alicent mă cam lasă rece, dar e ok; oricum urmează să fie înlocuite în curând de variantele lor adulte.


Actorii ar fi ok, în mare parte... deși, din interviurile lor, nu cred că toți și-au înțeles personajele.

Micuța Rhaenyra nu are nimic în comun cu Arya Stark, așa cum insista actrița. Arya nu s-ar fi dus în sala de consiliu, îmbrăcată frumos și cu părul perfect periat, ca să toarne vin în cupele lorzilor cu mișcări atât de elegante; asta e ceva ce-ar fi făcut Sansa. Arya, dimpotrivă, s-ar fi ascuns într-un colț, ciufulită, murdară și arătând ca un băiat de la grajduri, sau ar fi alergat pe coridoare după pisici. Sau ar fi rămas prin grajd, ca s-o smotocească pe Syrax. Arya i-ar fi spus lui tat-su că nu vrea să fie regină, că aia nu e ea. Îmi pare rău, Milly; ești drăguță, dar complet pe lângă subiect. După cum se va vedea pe viitor, Rhaenyra e o femeie ambițioasă, care știe foarte bine ce vrea și e dispusă să meargă foarte departe pentru a-și revendica drepturile.

Diferența de vârstă dintre Rhaenyra și Alicent a fost micșorată, probabil pentru ca evenimentele viitoare să aibă un impact mai puternic. În realitate, Alicent ar trebui să aibă cu 9 ani mai mult decât Rhaenyra, iar relația lor inițială e mai apropiată de una de tip mamă-fiică decât de o prietenie ca între surori.

Corlys Velaryon nu e deloc „un fel de Tywin Lannister”. Dacă e să comparăm pe cineva cu Tywin, acela e Otto Hightower. O să vedeți de ce.

Matt Smith ca Daemon Targaryen e absolut perfect. Și ca aspect, și ca ținută, și ca atitudine. Perfect!

Scena în care Aemma Arryn e spintecată în timpul nașterii o să mă bântuie multă vreme. Din păcate, astfel de lucruri s-au întâmplat în trecut, atunci când se considera că mama nu putea fi salvată, dar exista o șansă pentru copil. Rezultatele au fost cam aceleași... 


Cam atât, deocamdată. Aștept cu interes episoadele viitoare. 

Până atunci, poate că vă era dor de asta: 







Comentarii

Postări populare de pe acest blog

CINE e această doamnă?

Prințese adevărate. Capitolul 8: Mitul „prințesei Qajar”

Proze la cuptor