Cătălina Fometici

Nu ai voie să justifici violul şi agresiunea sexuală, spunând că "mi-am căutat-o". Nu ai voie să îmi spui că mi-am căutat-o pentru că am purtat o rochie scurtă sau o bluză mulată. Nu ai voie să îmi spui că mi-am căutat-o pentru că ţi-am răspuns la salut şi ţi-am zâmbit. Nu ai voie să îmi spui că mi-am căutat-o pentru că "te-am încurajat" prin tonul prietenos al conversaţiei. Nu ai voie să îmi spui că mi-am căutat-o pentru că mă aflam într-un anume loc, într-un anume moment. Nu ai voie să îmi spui că mi-am căutat-o pentru că, în general, prefer compania bărbaţilor. Nu ai voie să îmi spui că mi-am căutat-o pentru că am acceptat să beau un pahar de vin cu tine şi ţi-am permis (sau te-am rugat) să mă conduci acasă. Nu ai voie să îmi spui că mi-am căutat-o pentru că "te-am provocat" prin prezenţa mea. Şi prostia ta mă provoacă să îţi sparg faţa, şi totuşi nu o fac. Iar pentru magnificii care acţionează în grup, şi apoi dau vina pe EA: - faptul că ...

Avem câteva trupe în România care cântă bine. Atât de bine, încât au atras atenţia caselor de discuri din străinătate. De ce? De ce case de discuri din străinătate? De ce nu există în România case de discuri serioase, interesate să lanseze şi să promoveze trupele rock românești? Se spune din start că publicul român nu e interesat. De unde ştim? I s-a dat publicului român şansa să asculte înregistrări de calitate ale trupelor româneşti? Auzim la radio/TV trupe rock românești? Nu, publicului român i s-a băgat în cap că ce e românesc e de căcat şi că doar ce e dincolo e bun, şi ascultătorul român de rock ajunge să ciulească urechile la trupe româneşti abia după ce sunt promovate dincolo, şi să cumpere un disc la preţ triplu faţă de cât ar costa dacă ar fi distribuit de o casă de discuri din România. Pentru că trebuie plătit şi transportul. Nu ar fi mai normal ca trupele româneşti să fie ascultate şi promovate întâi în România? Nu ar fi mai normal să ne lăudăm noi străinilor cu ce ...

Oh, internetul. Acel loc vast, întunecat și întortocheat precum o junglă tropicală, în care riști să te pierzi. În care riști să dai peste tot felul de creaturi luxuriante, gata să te gratuleze cu un like dacă sunt de-acord cu tine sau cu o înjurătură dacă ai altă părere... Mă fascinează și mă amuză înfocarea cu care sunt dezbătute diverse subiecte din cărți și din filme pe paginile dedicate acestora; cu câtă pasiune se ceartă fanii pentru a apăra onoarea unui anumit personaj și cu câtă ușurință îl trimit pe altul la dracu'. De ce nu, la urma urmei? Am citit cartea, am cunoscut „omul”, am intrat în mintea lui, am trăit o aventură împreună, ne-am bucurat și am suferit împreună. Suntem prieteni; acum e personal :)  Pe vremea când eram elevă de liceu, profesoara mea de limba și literatura română, doamna Dumitrașcu Mihaela-Alexandra , căreia îi mulțumesc pentru toate pe această cale, insista că un intelectual nu trebuie să se implice emoțional în poveste. Nu am înțeles atunci la ...

Am tăcut, pe cât posibil, pe perioada doliului. Nu mai pot să tac. Nu pot să tac atunci când văd atâta ură, mârlănie, nepăsare, indiferenţă, PROSTIE . Probabil va fi cea mai urâtă postare pe care am făcut-o până acum; să dea Odin, Krishna, Al-Lat, YHWH şi a sa Ashera, Bendis, Mithra, Morrigan, Energia Universală, Forţa şi cine vreţi voi să nu mai fie nevoie să scriu vreodată aşa ceva. Puţin îmi pasă de cât de şocaţi vor fi unii şi alţii. Mă ortodocşilor habotnici cu atitudine de căcat. Mă înapoiaţilor, retardaţilor, agăţaţilor de superstiţii cretine şi aiuristice care nu au nici o treabă cu cartea aia pe care o aduceţi ca argument suprem în orice discuţie... şi pe care nici măcar nu aţi citit-o, că, dacă aţi fi citit-o, aţi fi ştiut măcar cum să vorbiţi şi cum să vă comportaţi în situaţii din astea, da-v-aş cu ea peste dinţi! Să vă spun şi că nu e cazul să o luaţi în serios nici măcar în proporţie de 50%, deja vă cer prea mult. Mă dobitocilor care refuzaţi să gândiţi cu propriul v...

Mi-e scârbă. Trăiesc într-o ţară în care violatorilor li se găsesc scuze şi susţinători. În care infractorii umblă liberi şi ne rânjesc în nas, sfidător, pentru că li se permite. În care omul muncitor şi corect se află în minoritate, nu are un cuvânt de spus şi trebuie să suporte batjocură, nedreptate, sfidare. În care banul public se duce pe catedrale şi moschei, deşi spitalele, şcolile şi infrastructura sunt praf.  În care ne plângem că învăţământul, cultura şi educaţia sunt la pământ, deşi chiar noi îi eliminăm pe oamenii care FAC ceva.  O bună prietenă, fostă colegă în ale predatului, a fost acuzată de fraudă la examenul de bacalaureat şi dată afară. Spun doar atât: - este una din cele mai corecte persoane pe care le cunosc; - este o profesoară excepţională şi extrem de implicată în munca ei; - a făcut enorm de multe pentru şcolile cu care a colaborat. Prietena mea mi-a trimis un articol pe care m-a rugat să îl public. Aş fi făcut-o şi dacă nu mă ruga. ...

Nu știu câtă lume a avut ocazia de a merge la un concert și de a se îndrăgosti iremediabil de trupa din deschidere, uitând în totalitate de trupa-vedetă. Mie mi s-a întâmplat prima dată în 2008. M-am dus la Iași să văd Finntroll și Eluveitie. Până la ei, pe scenă a urcat o trupă românească, dar care nu suna deloc a trupă românească. Solista era o fată frumoasă cu o voce puternică și vibrantă care mi-a zburlit tot părul, iar chitaristul trăgea niște riff-uri de răscolea tot iadul și trezea toate legiunile de demoni. Muzica lor a avut un asemenea impact asupra mea, încât, atunci când ultimul acord s-a stins, nu am mai vrut să aud nimic altceva. Nu am mai vrut să știu nimic. Da, urmau Fintroll și Eluveitie, dar pur și simplu nu-mi mai păsa. Am plecat, și nu regret nimic. Trupa în cauză? Constănțenii de la MAGICA , pe care îi vedeam atunci pentru prima dată în concert. Oameni frumoși, muzică bună, o trupă care mi-a rămas în suflet și pe care o voi iubi mereu. Acum, în 31 iulie,...

Cred că cel mai mare talent al meu este acela de a crede că fac ceva extraordinar, și, în realitate, să nu se miște nimic în nici o direcție. Bineînțeles, ar fi și partea aia în care simt nevoia urgentă de a bate pe cineva la cap cu ultima chestie care m-a fascinat sau care mi-a atras atenția. Enervant, probabil. În apărarea mea, pot doar să garantez că respectiva „chestie” nu e ceva de moment, și că a avut un anume impact asupra mea. Mă rog, asta e altă poveste. În ultimele câteva luni (cam patru) am fost aproape pasivă, am scris aproape nimic, am citit doar tâmpenii și am socializat aproape deloc. Știți, senzația aia de gol, de inutilitate, de „hai că merge”, dar de fapt nu merge?... Nu merge întotdeauna. Uneori e mai greu să ne adunăm, să ne scuturăm de praf și să mergem mai departe. „Trebuie să te aduni!” ți se spune, dar e ultimul lucru pe care vrei să îl auzi, și la naiba cu toate citatele și textele motivaționale. Trebuie, pentru că nu ai încotro, dar să nu pretindă nimeni c...